Curtea de Apel București a respins marți, ca inadmisibilă, cererea Asociației Italienilor din România de suspendare a decretului prin care președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Siegfried Mureșan candidat la funcția de prim-ministru.
Procesul a fost deschis pe 22 septembrie de Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT, condusă de deputata neafiliată Ioana Grosaru. Inițial, organizația solicitase anularea Decretului nr. 770/2026, iar Administrația Prezidențială și Regia Autonomă „Monitorul Oficial” au fost chemate în judecată.
La termenul de luni, asociația a depus o cerere de modificare a acțiunii inițiale, prin care a solicitat suspendarea executării decretului. Judecarea cauzei a fost întreruptă până la ora 15:00, pentru ca părțile să poată consulta noile documente și întâmpinarea depusă de Administrația Prezidențială. După desfășurarea dezbaterilor, pronunțarea a fost amânată pentru marți.
Ce a decis Curtea de Apel București
Instanța a admis excepția inadmisibilității invocată de Administrația Prezidențială și a respins cererea de suspendare a decretului.
„Admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Regia Autonomă «Monitorul Oficial». Respinge cererea de chemare în judecată cu obiect suspendare executare act administrativ – Decret 770/2026 formulată de reclamanta Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT împotriva pârâtei Regia Autonomă «Monitorul Oficial» pentru lipsa calității procesuale pasive. Admite excepția inadmisibilității invocată de pârâta Administrația Prezidențială. Respinge cererea de suspendare executare act administrativ – Decret 770/2026 formulată de reclamanta Asociația Italienilor din România – RO.AS.IT în contradictoriu cu pârâta Administrația Prezidențială ca inadmisibilă. Cu recurs în termen de cinci zile de la comunicare”, se arată în minuta instanței.
Curtea a respins, ca neîntemeiate, excepțiile lipsei de interes și lipsei calității procesuale active ridicate de Administrația Prezidențială. În schimb, a stabilit că Regia Autonomă „Monitorul Oficial” nu are calitate procesuală pasivă în acest dosar. Recursul trebuie depus la Curtea de Apel București – Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal.
Asociația a fost reprezentată în proces de fostul deputat Andi Gabriel Grosaru, fiul președintei RO.AS.IT, Ioana Grosaru.
Reacțiile față de acțiunea RO.AS.IT
Fostul judecător Cristi Dănileţ afirma, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că decretele prezidenţiale „nu pot fi contestate când sunt acte de putere”.
„Reamintesc că studenții la Drept învață încă din anul I că decretele prezidențiale nu pot fi contestate când sunt acte de putere. Așadar, când o autoritate constituțională întocmește actul de putere constituțională, justiția ordinară nu are nicio treabă”, a scris acesta.
Demersul RO.AS.IT a fost criticat și de 11 organizații ale comunității italiene din România. Acestea au precizat că poziția unei singure organizații nu poate fi prezentată drept punctul de vedere al întregii comunități și că nu intenționează să intervină în politica internă prin susținerea sau contestarea unor persoane ori formule politice.
„Considerăm gravă orice inițiativă care poate crea, în spațiul public ori în mediile politice și instituționale, impresia că întreaga comunitate italiană din România este asociată cu o anumită poziție politică. Nu considerăm acceptabil ca numele comunității italiene ori relațiile istorice dintre Italia și România să fie folosite pentru transmiterea unor mesaje politice care nu au fost asumate sau împărtășite de comunitatea italiană în ansamblul său”, au transmis organizațiile.
RO.AS.IT este o organizație de drept privat și de utilitate publică, înființată în 1993, care deține locul rezervat în Camera Deputaților pentru reprezentarea minorității italiene. Organizația beneficiază de finanțare publică prin Departamentul pentru Relații Interetnice.
Aceeași asociație a deschis, în aprilie 2026, o altă acțiune la Curtea de Apel București împotriva decretelor prezidențiale de numire a șefilor Parchetului General, DNA și DIICOT.
Editor : A.D.
