Generalul în rezervă Dorin Toma, fost comandant NATO, a declarat, luni, la Digi24, că sistemele de doborâre a dronelor, precum Merops, sunt cele mai eficiente în a combate drone precum cea care s-a prăbușit în Galați. El de asemenea susține că astfel de sisteme cerute de România aliaților NATO ar putea ajunge cel mai rapid în țară în câteva săptămâni.
„Pentru a identifica exact traiectoria pe care a avut-o această dronă din momentul în care a fost cinetic sau balistic, or noncinetic, electronic deviată de la un anumit traseu, deci a obține o imagine cât mai completă ar trebui să existe un schimb de informații cu partea ucraineană, pentru că sigur și ei au monitorizat și ei au sisteme probabil mai performante decât avem noi. Probabil că, la un moment dat, în urma analizei aprofundate care va dura câteva zile, săptămâni, se va comunica în ce măsură a fost deviată, cum a fost eventual deviată de la această traiectorie.
Noi declarăm că am monitorizat-o înainte de a ajunge la localitatea Reni, acel roi de drone, și după care am monitorizat-o permanent când a pătruns pe teritoriul național, fiind pierdută la un moment dat de radare. Același lucru l-au putut face și ucrainienii cu certitudine.
Deci, dacă se pun informațiile cap la cap de ambele părți, există acest schimb de informații, cu certitudine că imaginea este mai clară”, susține Dorin Toma.
Generalul în rezervă spune că exista posibilitatea ca, în urma unei lovituri cu o schijă, drona să zboare pe o anumită traiectorie mai mulți kilometri, dar e mai puțin probabil. „Se poate întâmpla, nu trebuie omis niciun scenariu din toată această discuție. De asta spun că printr-un schimb de informații, printr-o analiză serioasă, se pot trage anumite concluzii, dar nu cred că va exista 100% certitudine”.
Citește și Nicușor Dan a spus că drona căzută în Galați a fost deviată deasupra Ucrainei. Ministrul Apărării evită să confirme: „Este o fentă”
„Cea mai la îndemână soluție este de a solicita, pe termen scurt, sprijinul NATO, concret pentru a disloca mai multe sisteme, sprijinul american, pentru că se discută de un singur sistem Merops care a fost dislocat într-un alt traion. Pentru a acoperi poate nu întreaga lungime a frontierei, dar anumite puncte cheie vitale să fie protejate, deci, suplimentar, a unor astfel de sisteme temporar, până când Armata Română reușește să achiziționeze astfel de sisteme”, mai spune Toma.
De asemenea, fostul comandant NATO susține că sistemele de doborâre a dronelor sunt cele mai eficiente, mai ales când România este în stare de pace.
„Se pune problema că..ok ai primit sistemul, trebuie să-ți instruiești personalul pentru a folosi acest sistem. Durează câteva săptămâni. Pentru acel sistem Merops s-a făcut o pregătire în comun cu militari din Polonia. Deci durează în cel mai fericit caz câteva săptămâni. Nu se poate rezolva de pe o zi pe alta”, mai afirmă Dorin Toma.
MApN a semnat un contract de 30,7 milioane euro cu Quantum Systems pentru sisteme Mini UAS clasa I
Ministerul Apărării Naționale a semnat cu Quantum Systems contractul de furnizare a produsului „Sistem Mini UAS clasa I”, în condițiile aprobate de Parlament prin programul SAFE, a anunțat joi ministrul Apărării, Radu Miruță. Valoarea contractului este de 30.700.000 euro fără TVA și presupune livrarea a 34 de sisteme Mini UAS clasa I (vector) și a 15 kit-uri Scorpion, care transformă sistemul din configurație „aripă fixă” în configurație „multicopter”.
Conform contractului, toate cele 34 de sisteme vor fi livrate în anul 2027 și vor fi utilizate în misiuni de supraveghere. Sistemele contractate astăzi se adaugă sistemelor deja existente în înzestrarea Armatei Române și sunt complementare proiectului de co-producție în România.
De asemenea, România a semnat vineri principalele contracte din cadrul programului european SAFE, care vizează modernizarea accelerată a Armatei României. Pachetul include sisteme anti-dronă de ultimă generație, mașini de luptă pentru infanterie, nave de patrulare maritimă și muniție specializată pentru combaterea țintelor aeriene.
Aproape un miliard de euro pentru sisteme anti-dronă
Una dintre cele mai importante achiziții vizează apărarea împotriva dronelor, într-un moment în care astfel de amenințări au devenit o preocupare majoră pentru statele de pe flancul estic al NATO.
Ministerul Apărării Naționale a semnat cu compania Rheinmetall Italia contractul pentru furnizarea sistemelor: 7 sisteme SKYNEX; 2 sisteme SKYRANGER 35; 2 sisteme Millenium. Valoarea contractului este de 981,95 milioane de euro, fără TVA.
Editor : Alexandru Costea
