Primul incendiu forestier de amploare într-un parc naţional din nord-estul ţării, restricţii de navigaţie pe Rin din cauza nivelului scăzut al apei. La jumătatea lunii iulie, Germania se confruntă cu consecinţele caniculei estivale.
În Parcul Naţional Müritz, inima împădurită a unei regiuni supranumită „Ţara celor o mie de lacuri”, un incendiu izbucnit luni se răspândise până miercuri seara pe o suprafaţă de aproximativ 200 de hectare şi continua să se extindă spre sud-est, conform autorităţilor locale, relatează miercuri AFP preluată de Agerpres.
Aproximativ 330 de pompieri luptau împotriva acestui incendiu, iar satul Granzin, cu 400 de locuitori, a trebuit să fie evacuat de două ori în ultimele zile.
„Măsurile de protecţie” din jurul satului „continuă să fie consolidate”, au precizat autorităţile într-un comunicat.
Cauza incendiului este deocamdată necunoscută.
Prezenţa în sol a muniţiei rămase neexplodate, pe un teren militar abandonat, îi obligă pe pompieri să menţină o distanţă de siguranţă de un kilometru faţă de flăcări, ceea ce le complică sarcina.
Autorităţile locale au raportat „explozii constante de muniţie în zona afectată de incendiu”.
20.000 de porci au murit într-un incendiu
De asemenea, un incendiu care a cuprins o fermă de porci din landul Saxonia-Anhalt, situat în estul ţării, a dus la moartea a 20.000 de animale. Cinci pompieri au fost răniţi uşor în timpul intervenţiei, a precizat poliţia, care a deschis o anchetă pentru stabilirea cauzei incendiului.
În comparaţie cu Franţa, Portugalia, Spania sau Grecia, Germania continuă să fie mai puţin afectată în această perioadă de incendiile forestiere, favorizate de multiplicarea valurilor de căldură şi a secetei, sub efectul schimbărilor climatice.
Restricţii de navigaţie pe Rin
Aceste fenomene au un puternic impact asupra nivelului cursurilor de apă, printre care şi Rin, o axă vitală pentru navigaţia fluvială în Germania.
La Kaub (vest), între Mainz şi Koblenz, nivelul apei era de 155 cm, conform măsurătorilor efectuate miercuri, un record pentru această perioadă. Navele încărcate la maxim au nevoie de cel puţin 160-170 cm pentru a naviga în condiţii de siguranţă.
Prin urmare, acestea circulă în prezent cu încărcături reduse, ceea ce determină creşterea tarifelor de transport pe un fluviu care asigură aproximativ 80% din transportul fluvial german.
Citește și: Canicula de la sfârșitul lui iunie a adus peste 10.000 de decese în plus în Europa
Restricţii privind consumul de apă la München
Marţi, primarul din München a emis un ordin prin care se restricţionează, până la sfârşitul lunii iulie, consumul de apă, care, în ultimele zile, a depăşit cu mult nivelurile obişnuite.
Sunt interzise, în special, umplerea şi utilizarea piscinelor şi a fântânilor private, udarea grădinilor private în timpul zilei, precum şi spălarea vehiculelor în afara staţiilor comerciale.
Măsura a fost luată pentru „restabilirea nivelului pânzei freatice”, după cum a explicat Dominik Krause.
Editor : Ana Petrescu
