Cardul european de asigurări sociale de sănătate le permite persoanelor asigurate în România să primească asistența medicală devenită necesară în timpul unei șederi temporare într-un stat din Uniunea Europeană, Spațiul Economic European, Elveția sau Regatul Unit. Documentul se eliberează gratuit, la cerere, însă nu înlocuiește asigurarea de călătorie și nu garantează că toate serviciile vor fi acordate fără plată.
Întrucât România este stat membru al Uniunii Europene, persoanele asigurate în sistemul național de sănătate pot beneficia de drepturile prevăzute de legislația europeană pe teritoriul statelor UE, al Spațiului Economic European, al Elveției și al Regatului Unit. Accesul la serviciile medicale este dovedit prin documentele emise de casa de asigurări de sănătate.
Ce este cardul european de sănătate
Denumirea oficială a documentului este Cardul European de Asigurări Sociale de Sănătate, prescurtat CEASS. Acesta dovedește că titularul are calitatea de asigurat și îi oferă acces la îngrijirile medicale necesare pe parcursul unei deplasări temporare în străinătate, în condițiile prevăzute de sistemul public din țara în care se află.
Potrivit Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, facilitatea poate fi utilizată în cazul călătoriilor efectuate în scop turistic, profesional, familial sau pentru studii. În legislația aplicabilă în România, șederea temporară este definită drept deplasarea pentru o perioadă de cel mult șase luni.
Documentul nu trebuie confundat cu cel național. Cardul utilizat în România validează serviciile acordate în sistemul intern de asigurări, în timp ce CEASS este destinat deplasărilor temporare în celelalte state participante la mecanismul european.
În ce țări poate fi folosit cardul european de sănătate
CEASS este recunoscut în toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, precum și în Islanda, Liechtenstein și Norvegia, țări care fac parte din Spațiul Economic European. Documentul poate fi prezentat, de asemenea, în Elveția și Regatul Unit.
Titularul beneficiază de tratamentul devenit necesar în aceleași condiții și la aceleași costuri aplicate persoanelor asigurate în statul vizitat. Drepturile nu sunt, așadar, stabilite după regulile sistemului românesc, ci în funcție de legislația și organizarea serviciilor sanitare din locul în care este solicitată asistența.
Ce servicii medicale acoperă CEASS
Cardul poate fi folosit atunci când, pe durata deplasării, apare o problemă de sănătate care nu permite amânarea îngrijirilor până la întoarcerea în România. Necesitatea tratamentului este apreciată în raport cu starea pacientului și cu durata estimată a șederii.
Protecția nu se limitează exclusiv la urgențele medicale. În funcție de situația concretă, pot fi acordate consultații, investigații, tratamente, medicamente sau servicii spitalicești care devin necesare în timpul călătoriei. Asistența este disponibilă numai prin furnizorii incluși în sistemul public ori în cel de securitate socială al statului respectiv.
Decontarea se realizează ulterior între instituțiile competente. Persoana care prezintă documentul nu trebuie să suporte integral costurile dacă îngrijirile respective sunt acordate gratuit localnicilor asigurați, însă poate avea de achitat contribuțiile prevăzute de legislația țării gazdă.
Cardul nu garantează servicii medicale gratuite
Regulile și modalitățile de finanțare diferă de la un stat la altul. Din acest motiv, titularului i se poate solicita o coplată pentru anumite consultații, proceduri ori medicamente, chiar dacă servicii similare sunt decontate integral în România.
Comisia Europeană precizează că CEASS asigură accesul la sistemul public în aceleași condiții și la același cost aplicabile persoanelor asigurate în țara vizitată. Dacă pacienții locali achită o contribuție pentru o anumită prestație, aceeași obligație îi poate reveni și călătorului român. Documentul nu oferă un regim preferențial și nici nu elimină taxele existente la nivel național.
Ce nu acoperă cardul european de sănătate
CEASS nu poate fi utilizat pentru o deplasare al cărei scop este obținerea unui tratament medical planificat. Într-o asemenea situație sunt aplicabile alte proceduri, inclusiv autorizarea prealabilă și eliberarea documentului portabil S2, dacă sunt îndeplinite condițiile legale.
Nici serviciile furnizate exclusiv în sistemul privat nu sunt decontate prin acest mecanism. Înainte de a primi îngrijiri, pacientul trebuie să verifice dacă unitatea medicală face parte din rețeaua publică ori are o relație contractuală cu sistemul de securitate socială din statul respectiv.
De asemenea, cardul nu suportă cheltuielile pentru transportul pacientului înapoi în țară, serviciile speciale de repatriere sau prejudiciile provocate de pierderea ori furtul bunurilor. Din aceste motive, Comisia Europeană subliniază că documentul nu reprezintă o alternativă la asigurarea de călătorie.
Cine poate solicita cardul european de sănătate
CEASS poate fi obținut de persoanele care au calitatea de asigurat în sistemul românesc de asigurări sociale de sănătate. Dreptul este individual, ceea ce înseamnă că fiecare membru al familiei trebuie să dețină propriul document, inclusiv copiii.
Înaintea emiterii, casa competentă verifică statutul solicitantului. Documentul nu poate fi eliberat unei persoane care nu figurează ca asigurată, chiar dacă aceasta are cetățenie română sau domiciliul în țară.
Pot solicita și beneficia de CEASS și:
- Pensionarii care beneficiază de pensie în România și sunt asigurați;
- Șomerii care sunt înregistrați și cu drepturi de asigurare medicală;
- Elevii, studenții și ucenicii care nu obțin venituri din muncă, dar sunt înregistrați ca asigurați;
- Copiii minori: în calitate de persoane coasigurate de către părinți sau tutori;
- Persoanele care contribuie la asigurările de sănătate în mod individual și pot face dovada achitării la zi a contribuțiilor.
Cum se obține cardul european de sănătate
Solicitarea poate fi transmisă online prin platforma oficială cardeuropean.ro sau depusă la casa de asigurări de sănătate în evidența căreia se află persoana interesată. Cererea este însoțită de documentele necesare identificării și verificării calității de asigurat, conform procedurii indicate de instituția competentă.
CNAS arată că documentul este emis și transmis solicitantului în cel mult șapte zile lucrătoare de la înregistrarea cererii în sistemul informatic. Pentru a evita situațiile în care acesta nu ajunge înaintea plecării, demersul ar trebui făcut din timp, nu în ziua sau în ajunul călătoriei.
Costul eliberării este suportat din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, astfel că solicitantul nu plătește o taxă pentru card. În România, perioada de valabilitate este de doi ani de la data emiterii.
Ce este certificatul provizoriu de înlocuire
Atunci când împrejurări excepționale împiedică emiterea cardului sau plecarea este urgentă și documentul trebuie obținut într-un termen mai scurt de șapte zile lucrătoare, casa de asigurări poate elibera un certificat provizoriu de înlocuire. Acesta conferă titularului aceleași drepturi ca CEASS, dar este valabil pentru intervalul menționat în cuprinsul său.
Certificatul poate fi solicitat și dacă persoana se află deja în străinătate, iar cardul a fost pierdut, furat, distrus, nu este recunoscut de furnizor sau nu a fost obținut înaintea plecării. Într-o asemenea situație, asiguratul trebuie să contacteze casa de care aparține.
Cardul European de Sănătate versus asigurarea privată
„ Mulți oameni consideră că, dacă au cardul european, nu mai au nevoie de o asigurare privată, însă cele două produse sunt diferite și oferă tipuri distincte de protecție. Cardul european de sănătate este utilizat în sistemul public de sănătate, în condițiile aplicabile. În schimb, o asigurare privată poate oferi acces și la unități medicale private, astfel încât asiguratul nu este nevoit să caute exclusiv un spital de stat.
În multe țări occidentale, spitalele publice sunt mai puține, iar pentru decontarea serviciilor prin sistemul public este necesară verificarea statutului de asigurat și a drepturilor persoanei în sistemul respectiv.
O diferență importantă este și faptul că un card european de sănătate nu acoperă repatrierea medicală. În cazul unei situații grave, transportul aerian specializat până în România poate ajunge la costuri foarte mari, inclusiv la zeci de mii de euro.
În plus, asigurarea privată poate include servicii de asistență disponibile 24 de ore din 24, șapte zile din șapte, inclusiv asistență în limba română, pentru gestionarea situației medicale și pentru comunicarea cu unitatea medicală din străinătate.”, a explicat pentru Digi24.ro Bogdan Orescovici, expert broker
Editor : C.S.
