Popoarele „necontactate” și „izolate” trăiesc în aproximativ 10 țări din întreaga lume, inclusiv un grup care își șterge urmele pentru a nu putea fi găsit cu ușurință. Deși ar putea fi greu de crezut în contextul vieților noastre hiperconectate, există mii de oameni pe toată planeta care rămân aproape complet deconectați de restul lumii, scrie Live Science.
Este estimat că există cel puțin 196 de grupuri indigene „necontactate” la nivel mondial, care trăiesc în principal în 10 țări din America de Sud, Asia și Pacific, printre care Brazilia, Indonezia și India. Acestea trăiesc în medii diverse, de la insule la deșerturi și până la zonele de frontieră acoperite de păduri dense din bazinul Amazonului. Aceste grupuri au avut niveluri diferite de contact cu lumea exterioară; în timp ce unele au doar întâlniri sporadice cu popoarele indigene învecinate, altele se întâlnesc mai des cu străini, uneori împotriva voinței lor, din cauza prezenței industriilor petroliere, forestiere, agricole și miniere care le invadează din ce în ce mai mult teritoriile.
Deși este dificil să se răspundă la această întrebare, există câțiva candidați pentru titlul de „cele mai puțin contactate” grupuri, au declarat experții pentru Live Science.
Nu există definiții stricte ale ceea ce face ca un grup să fie considerat „necontactat”. Chiar și Organizația Națiunilor Unite menționează că descrierea acestor grupuri poate varia de la „populații libere, necontactate, ascunse sau invizibile, populații aflate în izolare voluntară etc.” Hal Russell, responsabil de cercetare și advocacy pentru Asia și Pacific în cadrul organizației neguvernamentale Survival International, a declarat: „Noi definim «populațiile necontactate» ca fiind populații indigene care, în general, evită contactul cu străinii și nu au o relație permanentă cu aceștia, chiar dacă sunt conștiente de existența lumii exterioare.”
„Cu siguranță există un spectru între contactul permanent, contactul inițial, contactul sporadic și lipsa totală a contactului”, a declarat el pentru Live Science.
În general, ceea ce unește aceste grupuri este faptul că au evitat în mod activ sau au încercat să limiteze contactul cu alte culturi, chiar și cu alte popoare necontactate, pentru a-și păstra modul de viață unic.
„Ei nu doresc să fie deranjați”
Un astfel de exemplu este un mic grup de insulari indigeni cunoscuți sub numele de sentinelezi, care trăiesc pe Insula Sentinel de Nord, situată în arhipelagul Andaman și Nicobar al Indiei, în Golful Bengal. Acest grup este atât de puțin cunoscut încât antropologii nici măcar nu sunt siguri cum se numesc ei înșiși; denumirea lor se bazează pe insula de aproximativ 23 de mile pătrate (60 de kilometri pătrați) pe care trăiesc.
Potrivit organizației Survival International, se consideră că populația sentinaleză trăiește în Insulele Andaman de până la 55.000 de ani și că este descendentă directă a primilor oameni care au migrat din Africa. În prezent, sentinalezii duc un stil de viață de vânători-culegători și pescuiesc de-a lungul litoralului, folosind canoe elegante, sculptate manual. Survival International estimează că grupul numără între 50 și 150 de persoane, deși lipsa accesului la această comunitate face ca numărarea lor să fie aproape imposibilă, iar guvernul nu a încercat să-i includă în recensământul indian. Numărul lor oficial rămâne necunoscut.
Pe lângă izolarea insulei, contactul este și mai dificil deoarece insularii îl resping. Se știe că membrii comunității trag cu arcul asupra bărcilor care se apropie și a elicopterelor care survolează zona.
„Când trag cu arcul și săgețile, ei comunică”, a declarat pentru Live Science Simron Singh, profesor la Universitatea din Waterloo din Ontario, specializat în mediile insulare și popoarele din insulele Andaman și Nicobar. „Acest lucru înseamnă că nu doresc să fie deranjați.”
Doar o mână de străini au pus vreodată piciorul pe Insula North Sentinel, iar legislația indiană interzice acum deplasarea pe o rază de 3 mile (5 km) în jurul insulei, pentru protecția ambelor părți. Locuitorii insulei sunt vulnerabili la bolile aduse de străini, iar vizitatorii sunt expuși riscului de a fi atacați; sentinelezii au împușcat și ucis cel puțin trei persoane, printre care un misionar pe nume John Allen Chau, care a călătorit ilegal pe insulă în 2018.
„Își șterg urmele”
Survival International estimează că 95% dintre popoarele „necontactate” și „izolate” trăiesc în Bazinul Amazonului (deși termenul „popoare izolate voluntar” este folosit mai frecvent pentru a se referi la astfel de grupuri din această zonă, potrivit lui Beatriz Huertas, antropolog, cercetător independent și consilier special pe politici privind popoarele izolate în cadrul Rainforest Foundation Norway).
Huertas desfășoară cercetări asupra acestor grupuri și, pentru ea, unul iese în evidență în mod special: Kakataibo, un popor al pădurii din bazinul Aguaytia, parte a Amazonului din centrul Peruului. Kakataibo sunt întâlniți foarte rar, chiar și de către alte popoare indigene. De fapt, „sunt atât de hotărâți să nu fie găsiți, încât își șterg urmele cu pământ”, a spus Huertas, „așa că nu există prea multe informații despre ei”.
„Știm că această izolare este o strategie de protecție pe care au adoptat-o” tocmai pentru că au avut contact cu lumea exterioară și aceasta nu a fost o experiență pozitivă, a explicat Huertas.
Survival International evidențiază și alte grupuri extrem de izolate din regiune, inclusiv un grup indigen nomad numit Kawahiva. Acest grup a evitat contactul cu atâta succes încât este cunoscut doar prin întâlniri întâmplătoare și o singură dovadă video, fiind recunoscut ca grup distinct abia în 1999. Nu este neobișnuit ca „un grup necontactat să fie puțin cunoscut sau documentat; de fapt, probabil că există multe grupuri necontactate despre care nu există nicio documentație”, a spus Russell.
El a subliniat că, chiar și în Brazilia, care are unele dintre cele mai riguroase politici de înregistrare, un grup indigen a fost înregistrat abia în 2021, după ce a reușit să se sustragă autorităților până în acel moment. Se știu foarte puține lucruri despre ei, inclusiv numele lor.
Un alt grup important, extrem de izolat, este cel al Mashco Piro din pădurile îndepărtate ale Peruului, despre care se crede că reprezintă cel mai mare grup de popoare necontactate din lume, numărând aproximativ 750 de persoane. Unii membri ai acestui grup sunt descendenții unor persoane care au fost înrobite și forțate să muncească pe plantațiile de cauciuc din Amazon în secolul al XIX-lea, dar care au fugit adânc în păduri, unde au rămas de atunci, evitând orice contact.
Concepții greșite despre popoarele izolate
Această istorie a contactului, chiar și în cazul celor mai îndepărtate popoare de pe Pământ, arată că termenul „popoare necontactate” este înșelător, a spus Huertas. De fapt, această expresie a alimentat concepții greșite și nefolositoare, conform cărora aceste grupuri ar fi „blocate în Epoca de Piatră, de parcă ar trăi într-o bulă”, a spus ea. „În științele sociale, știm că niciun popor nu rămâne complet izolat de ceea ce se întâmplă în jurul său și, prin urmare, niciun popor nu a rămas blocat într-o anumită etapă a istoriei.”
O altă neînțelegere frecventă este aceea că aceste grupuri ar dori să intre în contact dacă ar ști mai multe despre beneficiile lumii exterioare, a spus Singh. El a lucrat cu popoarele din Insulele Nicobar, care nu au respins complet contactul, spre deosebire de vecinii lor, sentinelezii, și a descoperit că, în cazul lor, acest lucru nu este adevărat. De fapt, locuitorii din Nicobar sunt conștienți de războaiele și conflictele din afara insulei, iar acest lucru le-a modelat percepția că lumea exterioară este „periculoasă și necivilizată”, a spus Singh.
În multe cazuri, experiențele istorice pot explica de ce aceste grupuri ar dori să evite lumea din afară. Până la mijlocul secolului al XX-lea, populația tribului Great Andamanese de pe insulele învecinate suferise un declin de până la 99% în urma unor conflicte cu coloniștii britanici și a răspândirii bolilor. Chiar și sentinelezii au avut o întâlnire istorică cu colonizatorii britanici în secolul al XIX-lea, perioadă în care unii dintre ei au fost răpiți, infectați cu boli și au murit, ceea ce ar fi putut contribui la formarea reticenței lor actuale față de lumea exterioară.
Unii cercetători au susținut că aceste grupuri ar trebui contactate pentru a le proteja mai bine de pericolele actuale și viitoare. Însă organizații precum Survival International contraargumentează că o lungă istorie a contactului forțat arată că, în ultimă instanță, acest lucru aduce mai mult rău decât bine acestor popoare, siguranței și supraviețuirii lor.
Populațiile indigene au dreptul fundamental la autodeterminare, așa cum a fost afirmat de Organizația Națiunilor Unite, iar cercetători precum Huertas și Singh au afirmat că aceste grupuri își exprimă în mod clar acest drept prin faptul că caută contactul atunci când doresc să interacționeze cu alții și se retrag atunci când doresc să fie lăsați în pace.
„Nu este vorba că nu ar avea opțiunea [de a căuta contactul]… Nu e nevoie de cunoștințe avansate ca să te urci într-o barcă și să navighezi undeva”, a spus Singh. „Este o alegere să nu intri în contact.”
Editor : Ana Petrescu
About the Author
