Datele ultimului studiu Eurostat arată că, în România, carnea a devenit un lux pentru mulți. Doi din 10 români nu își permit o masă consistentă o dată la două zile, iar după scumpirile accelerate din ultimii ani, mulți cetățeni au tăiat masiv de pe lista de cumpărături, inclusiv produse mai ieftine, așa cum e carnea de pui.
Peste 18% dintre români nu își permit financiar o masă consistentă cu carne sau legume o dată la două zile. Este cea mai mare pondere din Uniunea Europeană pentru acest indicator și mai mult decât dublul mediei europene, de 8,5%. O alimentație insuficientă sau dezechilibrată poate însemna și un aport prea mic de proteine, vitamine și minerale, ceea ce, în timp, poate favoriza apariția unor probleme nutriționale și poate afecta organismul.
Datele Eurostat analizate de jurnalista Digi24 Ioana Carpen arată și alte dificultăți: 6% dintre români nu își permit o conexiune la internet pentru uz personal acasă, față de 2% media Uniunii Europene.
În ceea ce privește recreerea, și aici există români care renunță la activitățile de timp liber din cauza costurilor.
Pentru aproape unu din cinci români, o masă consistentă la fiecare 2 zile nu este ceva garantat, iar cifrele arată cât de greu poate fi pentru unele familii să acopere cheltuielile de zi cu zi.
Datele oficiale la nivel european vin în contextul în care, miercuri, o cercetare făcută de Institutul de Statistică din România arăta că cheltuielile au crescut în lunile de vară, raportat la ianuarie și februarie, în medie cu 650 lei la nivelul unei familii obișnuite, ceea ce sugerează că scumpirile îi obligă pe foarte mulți să mai taie din ceea ce cumpără la supermarket.
Editor : Ș.R.
