Peste opt din zece români se așteaptă la noi scumpiri în următoarele șase luni, potrivit celei de-a doua ediții a Indicelui Sentimentului Economic New Money – INSCOP. Procentul celor care anticipează creșterea prețurilor a ajuns la 86,1%, față de 84,5% în luna iunie.
Alți 7,9% dintre respondenți cred că prețurile vor stagna, în scădere de la 8,5% în iunie, iar 4,3% estimează că acestea vor scădea, comparativ cu 3,8% la precedenta măsurătoare. Ponderea celor care nu au răspuns a coborât de la 3,1% la 1,8%.
„Între iunie și septembrie, Indicele Sentimentului Economic al populației se modifică foarte puțin. Nu asistăm la o schimbare de climat, ci la stabilizarea unei stări de neîncredere economică deja instalate. Datele din septembrie și comparația cu cele din iunie 2026 ne arată că intrăm într-o etapă de «normalizare a incertitudinii economice». Nu în sensul că oamenii consideră situația normală sau acceptabilă, ci că încep să își adapteze deciziile la ipoteza că dificultățile vor persista, exprimând astfel o formă de reziliență”, a declarat Remus Ștefureac, directorul INSCOP Research.
Indicele urmărește percepțiile și așteptările populației privind veniturile, evoluția prețurilor, situația economică personală și disponibilitatea de a face achiziții sau investiții.
Sondajul a fost realizat în perioada 1-7 septembrie 2026, prin interviuri telefonice, pe un eșantion de 1.100 de persoane. Eroarea maximă admisă este de ±2,95%, la un nivel de încredere de 95%.
Rezultatele complete vor fi prezentate miercuri, 23 septembrie, la Academia de Studii Economice din București.
Editor : A.D.
