România a înregistrat, în acest sezon, cinci decese asociate infecției cu virusul West Nile, toate în cazul unor persoane vârstnice cu comorbidități. Până la 9 septembrie au fost raportate 83 de cazuri de infecție, dintre care 72 confirmate prin analize de laborator, potrivit datelor Institutului Național de Sănătate Publică (INSP).
Potrivit celui mai recent raport al Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) din cadrul INSP, cazurile au fost înregistrate în perioada 3 iunie – 9 septembrie. Dintre cele 83 de îmbolnăviri, 72 sunt cazuri confirmate, iar 11 sunt considerate probabile, scrie News.ro.
În aceeași perioadă au fost raportate cinci decese. Victimele erau persoane vârstnice și aveau și alte afecțiuni.
Cele mai multe îmbolnăviri au fost raportate în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 50 și 79 de ani.
Distribuția cazurilor pe grupe de vârstă este următoarea: 15-19 ani – un caz, 20-29 de ani – patru cazuri, 30-39 de ani – cinci cazuri, 40-49 de ani – opt cazuri, 50-59 de ani – 18 cazuri, 60-69 de ani – 21 de cazuri, 70-79 de ani – 17 cazuri și persoane de cel puțin 80 de ani – nouă cazuri.
34 de cazuri, în București
Capitala este zona cu cele mai multe cazuri de infecție cu virusul West Nile, cu 34 de îmbolnăviri raportate.
În județe, situația este următoarea: Argeș – un caz, Bihor – un caz, Brăila – patru, Botoșani – un caz, Călărași – șase, Cluj – două, Constanța – unul, Galați – trei, Giurgiu – patru, Harghita – unul, Ialomița – patru, Iași – unul, Ilfov – 10, Mureș – unul, Prahova – unul, Satu Mare – unul, Suceava – două, Teleorman – trei, Vaslui – unul și Vrancea – unul.
În cazul raportat în Harghita, expunerea a avut loc într-o altă țară, însă cazul a fost atribuit județului de rezidență.
Recomandările specialiștilor
Specialiștii recomandă populației să reducă pe cât posibil expunerea la țânțari. Printre măsurile indicate se numără purtarea hainelor cu mâneci și pantaloni lungi și folosirea substanțelor repelente.
De asemenea, este recomandată utilizarea insecticidelor în locuință și în jurul acesteia, precum și montarea plaselor de protecție la ferestre pentru a împiedica pătrunderea țânțarilor în case.
Autoritățile recomandă și îndepărtarea recipientelor în care se poate acumula apă stagnantă, desecarea bălților din jurul gospodăriilor și eliminarea gunoiului menajer, pentru reducerea locurilor în care țânțarii se pot înmulți.
Editor : Ana Petrescu
