Focosul a fost detonat pe loc de militari. Între timp, autoritățile noastre transmit că violarea suveranității spațiului aerian al României, de dronele rusești, va fi discutată în cadrul NATO.
Corespondent PRO TV: „Drona a căzut aici, între localitățile Văcăreni și Luncavița, și cel mai probabil provine din timpul atacului de acum două nopți din localitatea Reni, pe care o vedeți în depărtare, la 20 de km de locul unde ne aflăm acum”.
Cioban: „Era motorul separat, bomba aia era separat și restul era întins tot câmpul. M-am apropiat la 10 metri de ea”.
colonel Daniel Nistor, purtător de cuvânt MApN: „Perimetrul a fost securizat, iar o echipă mixtă formată din specialiști din Ministerul Apărării Naționale și Serviciul Român de Informații se deplasează la fața locului pentru a cerceta situația și a ridica fragmentele în vederea expertizării.”
Autoritățile au luat apoi decizia să detoneze controlat încărcătura explozivă direct pe câmp, zona nefiind locuită.
Oamenii au fost anunțați printr-un mesaj RO-Alert ca să nu intre în panică la auzul zgomotului puternic.
Este a treia dronă a Federației Ruse care se prăbușeste pe teritoriul țării în 24 de ore.
Acum două zile, localnicii din cartierul Bariera Traian, din Galați, au anunțat că o dronă cu încărcătură explozivă a căzut, prin acoperiș, în anexa unei case. Alerta, prima de acest fel de la începutul războiului din Ucraina, a mobilizat autoritățile. Focosul a fost detonat controlat în apropiere de oraș, în condiții de siguranță.
Tot sâmbătă, un al doilea aparat de zbor, de această dată fără încărcătură explozivă, a fost descoperit lângă localitatea Grindu, din Tulcea.
De la începutul conflictului din Ucraina, în România s-au prăbușit 16 drone folosite în război. Populația a fost sfătuită să se adăpostească, în alte peste 50 de situații, în timpul atacurilor Federație Ruse asupra porturilor ucrainene de la Dunăre.
Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, a declarat ca, după incidentele de la sfârșitul săptămânii trecute, Statul Major al Apărării analizează rearanjarea dispozitivelor de monitorizare și apărare în zona graniței cu Ucraina.
