Sorin-Gabriel Ionescu, propunerea PSD pentru funcţia de ministru delegat pentru învăţământul preuniversitar, este profesor de istorie şi conduce Colegiul Naţional Bănăţean din Timişoara din 2014. Liceul este una dintre instituţiile de învăţământ cunoscute ale oraşului.
Ionescu este membru al Partidului Social Democrat din anul 2000 şi a fost consilier local la Timişoara în mandatul 2016-2020. De asemenea, a ocupat funcţia de inspector şcolar general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş, potrivit News.ro.
În ianuarie 2022, a fost numit subprefect al judeţului Timiş, la propunerea PSD. În perioada exercitării acestei funcţii, şi-a suspendat activitatea didactică şi mandatul managerial de la Colegiul Naţional Bănăţean, postul de director fiindu-i rezervat.
A renunţat la funcţia de subprefect în aprilie 2024, după aproximativ 27 de luni, pentru a candida la Consiliul Local Timişoara pe lista PSD. Ulterior, a revenit la conducerea colegiului.
Numele lui Sorin Ionescu a apărut şi în discuţiile interne ale PSD privind candidatura la Primăria Timişoara, înaintea alegerilor locale din 2024. În cele din urmă, social-democraţii au susţinut candidatura lui Nicolae Robu, în cadrul alianţei electorale cu PNL.
Editor : B.E.
