„Nu mi se pare potrivit să vinzi o companie de stat care funcţionează”, a afirmat luni, în cadrul conferinței de bilanț, Ciprian Șerban, fostul ministru al Transporturilor, care susţine că TAROM are un „plan foarte bun” de redresare şi spune că „îi place să creadă” că operatorul aerian nu va fi închis.
„Vindem tot. Tot ce produce în țara asta, făcând excepție acum TAROM-ul, că TAROM-ul e o situație aparte. Directorul de acolo are un plan foarte bun, din punctul meu de vedere, avem o înțelegere și cu Comisia, am dat un ajutor de stat anul trecut de 65 de milioane, mai avem încă 65 de milioane în buget pe care ar fi trebuit să-i acordăm în acest an. Nu mi se pare potrivit ca în momentul în care ai ceva ce funcționează în țara ta să trebuiască să vinzi”, a afirmat acesta.
Întrebat dacă există riscul ca operatorul aerian să fie închis, fostul ministru a evitat un răspuns categoric, dar și-a exprimat optimismul: „Dați-mi voie să cred că nu se va întâmpla acest lucru”.
TAROM, în afara graficului de redresare
Pe de altă parte, vicepremierul Oana Gheorghiu a prezentat o evaluare mai rezervată a situației companiei, subliniind că TAROM nu a reușit să respecte planul de redresare aprobat de Comisia Europeană și că pierderile s-au acumulat constant în ultimii ani.
„Ministerul Transporturilor, împreună cu conducerea interimară a companiei TAROM, poartă negocieri cu Comisia Europeană. TAROM se află într-un plan de redresare aprobat de Comisia Europeană. Asta înseamnă că statul român îi dă niște bani să încerce să se salveze. Nu e prima oară când statul român face asta cu compania TAROM. Din păcate, compania TAROM nu a reușit să se țină de acest plan. Nu este în grafic. Un plan de redresare presupune că nu te afunzi în pierderi. Anul trecut, compania TAROM a ajuns la 186 de milioane de lei pierdere”, a declarat vicepremierul.
Aceasta a adăugat că situația financiară a companiei este una de durată, nu un episod izolat, precizând că pierderile operaționale au fost constante în ultimul deceniu.
„În ultimii 10 ani, compania TAROM a făcut pierderi constant din activitatea operațională, deci din propria activitate, într-un singur an a făcut profit, dar din vânzarea unor aeronave și a unor sloturi. Compania nu se poate susține singură în acest moment cu modelul de business pe care îl are, cu structura de personal pe care o are”, a explicat Oana Gheorghiu.
În ceea ce privește viitorul companiei, vicepremierul a transmis că autoritățile române așteaptă decizia Comisiei Europene privind o posibilă prelungire a planului de redresare, în contextul economic actual.
„Tarom spune că a făcut o propunere de prelungire a planului de redresare și e posibil ca, în acest moment, Comisia, dat fiind contextul geopolitic și criza de combustibil, să accepte prelungirea acestui plan și atunci e un lucru bun, cu condiția ca Tarom să se țină de plan. Dacă Comisia nu acceptă acest plan, statul român nu mai poate să dea bani. Nu-i mai poate da Taromului ajutor de stat”, a avertizat aceasta.
Editor : A.D.
