Primarul Capitalei Ciprian Ciucu a anunțat, vineri, că Primăria Municipiului București a publicat anunțurile pentru selecția membrilor consiliilor de administrație ale mai multor companii municipale. Dosarele pot fi depuse până la 16 noiembrie, iar mandatele vor avea o durată de patru ani.
Selecțiile vizează Compania Municipală Parking, Compania Municipală Energetica Servicii, Trustul de Clădiri Metropolitane, Service Ciclop S.A. și Compania Municipală Eco Igienizare.
„Am promis că voi profesionaliza şi depolitiza companiile municipale. Uite că am ajuns şi aici, Primăria Municipiului Bucureşti a publicat anunţurile pentru selecţia consiliilor de administraţie ale acestor companii”, a scris Ciprian Ciucu, vineri, pe pagina sa de Facebook.
Edilul a precizat că procesul se va desfășura transparent și că își dorește ca Bucureștiul să devină un exemplu pentru celelalte orașe.
„Şi o facem transparent, inclusiv această postare are scopul de a face acest proces vizibil, nu cum a făcut în trecut ADI TPBI, şi a publicat pe site-uri obscure selecţia pentru STB. Aşa se face: transparent, clar, legal. Să preia presa, să afle lumea. Vreau ca Bucureştiul să fie un model pentru toată ţara”, a mai transmis primarul.
Anunțurile de selecție sunt disponibile pe site-ul Primăriei Capitalei.
Cum se desfășoară selecția
Procesul va avea două etape. În prima fază, vor fi verificate dosarele din punctul de vedere al conformității administrative, vor fi solicitate eventuale clarificări, iar dosarele incomplete vor fi respinse. Ulterior, va fi întocmită lista lungă a candidaților.
În etapa a doua, vor fi analizate dosarele candidaților rămași pe listă și vor fi acordate punctaje conform grilei de evaluare. Candidații vor fi comparați în raport cu profilul consiliului de administrație și profilul candidatului, urmând să fie alcătuită lista scurtă.
Etapa finală include solicitarea declarației de intenție, susținerea interviului și integrarea rezultatelor evaluării.
Procedurile au fost actualizate pentru opt companii
Pe 20 august, consilierii generali ai Capitalei au actualizat procedurile de selecție a membrilor consiliilor de administrație pentru opt companii municipale: Energetica Servicii, Parking, Trustul de Clădiri Metropolitane, Eco Igienizare, Managementul Traficului, Centrul de Sănătate STB, Service Ciclop și Iluminat Public.
Hotărârile adoptate prevăd actualizarea planurilor de selecție, aprobarea comisiilor care vor evalua candidații și stabilirea regulamentului de funcționare a acestora.
Editor : Ana Petrescu
