Colegiul Medicilor din Municipiul București a deschis o anchetă în cazul femeii care a murit după o intervenție estetică într-o clinică din Capitală, pe fondul suspiciunilor privind posibile abateri profesionale. Și Ministerul Sănătății a intervenit, trimițând inspectori pentru verificări de urgență.
Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti a anunţat că s-a autosesizat în cazul pacientei care a intrat în comă cerebrală după o procedură estetică de tip „mini lifting facial” realizată într-o clinică din Capitală şi care ulterior a decedat.
„În urma informaţiilor apărute privind posibile încălcări ale normelor deontologice şi profesionale, în cazul unei paciente care a trecut printr-o procedură chirugicală de tip mini lifting facial într-o clinică din Bucureşti, Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti s-a autosesizat în urma unei şedinţe desfăşurate în după-amiaza zilei de ieri”, a transmis instituţia. CMMB a iniţiat cercetarea disciplinară a medicului implicat în intervenţie.
Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, a cerut marţi Inspecţiei Sanitare să înceapă de urgenţă o verificare la cabinetul medical din Bucureşti unde o pacientă a intrat în comă cerebrală după o procedură estetică şi ulterior a decedat.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, echipa de control s-a deplasat la faţa locului, însă cabinetul era închis, astfel că inspectorii nu au putut începe verificările.
„În măsura în care accesul va fi permis, inspectorii vor verifica: respectarea autorizaţiei sanitare de funcţionare, respectarea circuitelor medicale, respectarea condiţiilor igienico-sanitare, conform atribuţiilor legale. Ministerul Sănătăţii va continua demersurile pentru finalizarea controlului, iar rezultatul verificărilor va fi făcut public”, se arată în informare.
Cazul a fost relatat de mai multe publicații, potrivit cărora femeia, în vârstă de 45 de ani, din Râmnicu Vâlcea, a suferit o complicație gravă la scurt timp după începerea unei intervenții de lifting facial într-un cabinet privat din București, situat în zona Primăverii. Procedura ar fi fost întreruptă după doar câteva minute, iar medicul a sunat la 112 după ce pacientei i s-a făcut rău.
Femeia a fost transportată de urgență la Spitalul Floreasca, unde, în urma investigațiilor, a fost transferată la Institutul de Neurologie și operată pentru un anevrism. Ulterior, starea sa s-a agravat, pacienta intrând în moarte cerebrală, iar după mai multe săptămâni a decedat.
Editor : M.I.
