Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat luni un proiect de ordin prin care inspectorii Direcției generale antifraudă fiscală vor putea verifica situația fiscală a persoanelor fizice și vor avea dreptul să stabilească direct impozitul de 70% pentru veniturile cu sursă neidentificată, inclusiv dobânzi și penalități. Măsura elimină procedura actuală prin care aceste cazuri sunt transmise altor structuri pentru analiză și impunere.
Conform Codului fiscal, orice venituri constatate de organele fiscale, a căror sursă nu a fost identificată, se impun cu o cotă de 70% aplicată asupra bazei impozabile ajustate, iar prin decizia de impunere sunt stabilite atât impozitul datorat, cât și dobânzile și penalitățile de întârziere.
În referatul de aprobare, ANAF arată că astfel de situații sunt frecvent identificate în controalele antifraudă, unde inspectorii descoperă venituri obținute de persoane fizice fără a putea stabili proveniența acestora, cazuri care, în prezent, nu pot fi valorificate imediat.
Proceduri greoaie și întârzieri în recuperarea sumelor
În prezent, verificarea documentară a veniturilor personale cu sursă neidentificată poate fi realizată doar de anumite structuri ale ANAF, respectiv Direcția generală control venituri persoane fizice, serviciile de verificări fiscale din cadrul direcțiilor regionale și structurile de inspecție fiscală pentru persoane fizice.
Deși inspectorii antifraudă pot constata aceste venituri în timpul controalelor, ei nu au atribuții pentru a emite decizii de impunere și sunt obligați să transmită constatările către alte structuri ale instituției, în vederea efectuării unei analize de risc și, eventual, includerii cazurilor în programele de control.
Potrivit ANAF, acest circuit administrativ duce la întârzieri și la o utilizare ineficientă a resurselor instituționale, întrucât implică mai multe structuri pentru valorificarea acelorași constatări. În plus, există riscul ca atragerea creanțelor fiscale suplimentare la bugetul de stat să fie întârziată.
„O astfel de procedură creează premisele unei utilizări ineficiente a resurselor instituționale (…) dar și existența unui risc privind atragerea cu întârziere a creanțelor fiscale suplimentare la bugetul statului”, se arată în document.
Decizii de impunere emise direct, pe baza metodelor indirecte
Proiectul de ordin propune modificarea cadrului normativ astfel încât Direcția generală antifraudă fiscală să fie inclusă printre structurile care pot exercita verificarea situației fiscale personale.
Astfel, inspectorii antifraudă vor putea efectua verificări documentare și vor utiliza metode indirecte de stabilire a veniturilor pentru a determina veniturile reale ale persoanelor fizice atunci când acestea nu pot fi justificate.
În aceste condiții, veniturile cu sursă neidentificată constatate în timpul controalelor vor putea fi valorificate operativ, prin emiterea imediată a deciziilor de impunere, fără a mai fi necesară parcurgerea etapelor suplimentare de transmitere și analiză în cadrul altor structuri ale ANAF.
Măsura este menită să accelereze procesul de stabilire a obligațiilor fiscale și să crească eficiența colectării veniturilor la bugetul de stat.
Modificările vizează Ordinul ANAF nr. 2778/2020, care va fi completat prin introducerea explicită a Direcției generale antifraudă fiscală în lista structurilor competente să efectueze aceste verificări și să aplice măsurile prevăzute de lege.
Vezi documentele aici și aici.
Editor : A.D.
