Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă CulturMedia avertizează că adoptarea proiectului legii salarizării în forma actuală ar putea duce la un conflict social „de amploare” și la blocaje în sistemul muzeal. Sindicaliștii spun că vor sesiza Comisia Europeană și celelalte instituții europene competente dacă inechitățile din proiect nu vor fi corectate, potrivit Agerpres.
„Guvernul şi Parlamentul vor trebui să-şi asume conflictul social şi blocajele care vor urma în sistemul muzeal. Cât despre evenimentele organizate în afara programului de lucru, îi invităm pe managerii favorizaţi de noile grile să le organizeze singuri, începând cu Noaptea Muzeelor la Sate, din 29 august”, afirmă sindicatele din Cultură.
Totodată, reprezentanții sindicali reclamă faptul că în forma actuală a proiectului sunt menținute inechitățile din sectorul muzeal și transformate „în politică salarială de stat”. Aceștia sunt nemulțumiți și de felul în care au fost purtate negocierile cu Guvernul referitoare la salarizare.
„Potrivit informaţiilor ajunse la federaţie, la data de 12 august au avut loc discuţii referitoare la salarizarea personalului din muzee, fără ca organizaţiile sindicale reprezentative să fie informate, invitate sau consultate. Viitorul profesional şi salarial al celor aproximativ 7.500 de angajaţi din muzeele României nu poate fi decis prin negocieri purtate în absenţa partenerilor sociali”, au subliniat sindicaliştii.
Federația CulturMedia cere Ministerului Muncii și Ministerului Culturii să prezinte public cine a participat la discuțiile din 12 august, în baza cărui mandat au fost formulate propunerile pentru sectorul muzeal, precum și procesele verbale, documentele rezultate și criteriile folosite la stabilirea noilor grile de salarizare.
„Consecinţele acestor negocieri netransparente sunt vizibile în proiect: coeficienţii funcţiilor de conducere din muzee au fost egalizaţi cu cei din instituţiile de spectacole şi concerte, în timp ce funcţiile de execuţie au fost, din nou, lăsate în urmă. Potrivit calculelor federaţiei, diferenţa dintre salariul unui manager şi cel al unui specialist IA, la nivelul maxim de salarizare, ajunge la 11.200 de lei brut în muzee, comparativ cu 7.520 de lei brut în instituţiile de spectacole şi concerte. În acelaşi timp, un specialist IA dintr-un muzeu va câştiga cu 3.680 de lei brut mai puţin decât un specialist de nivel echivalent dintr-o instituţie de spectacole”, se explică în comunicatul citat.
Potrivit calculelor federaţiei, reducerea valorii de referinţă de la 4.325 la 4.000 de lei duce la o pierdere de aproximativ 300 de lei la salariu faţă de varianta proiectului prezentată în luna mai.
„Patrimoniul nu se cercetează, nu se conservă, nu se restaurează şi nu se transmite generaţiilor viitoare de la sine. În spatele fiecărui obiect protejat, al fiecărei expoziţii şi al fiecărui program educaţional se află munca muzeografilor, cercetătorilor, conservatorilor, restauratorilor, arheologilor, educatorilor muzeali, supraveghetorilor şi a personalului tehnic şi administrativ”, au mai precizat sindicaliștii.
