Aproape 12.000 de persoane din Germania au murit din cauze legate de căldură până în prezent în acest an, majoritatea deceselor fiind asociate cu un val de caniculă care a afectat ţara la sfârşitul lunii iunie, a anunţat joi Institutul Robert Koch (RKI), transmite agenţia de presă DPA, potrivit Agerpres.
Agenţia germană de sănătate publică estimează în prezent că aproximativ 9.600 de decese legate de caniculă au avut loc numai în săptămâna 22-28 iunie, când temperaturile au atins aproximativ 40 de grade Celsius în multe regiuni ale ţării.
Estimarea revizuită este mult mai mare comparativ cu cifra anunţată anterior, de puţin peste 5.000 de decese în acea săptămână.
Noul bilanţ ridică numărul total al deceselor asociate caniculei din perioada 6 aprilie – 26 iulie la aproximativ 11.900. Cea mai mare cifră anuală înregistrată anterior a fost de aproximativ 9.000 de decese, în 2018.
RKI a precizat că estimările revizuite se bazează pe date mai ample privind mortalitatea, furnizate de Biroul Federal de Statistică al Germaniei, care sunt publicate cu o întârziere de cinci săptămâni, precum şi pe datele privind temperatura provenite de la 52 de staţii meteorologice operate de Serviciul German de Meteorologie.
Persoanele vârstnice au reprezentat marea majoritate a deceselor asociate caniculei, cele de 85 de ani şi peste această vârstă fiind cele mai afectate.
RKI a precizat că mortalitatea legată de caniculă creşte de obicei odată ce temperatura medie săptămânală depăşeşte 20 de grade Celsius. În săptămâna 22-28 iunie, media la nivel naţional a atins 26,4 grade Celsius, mult peste acest prag.
Editor : C.L.B.
