Războiul tot mai intensificat din Orientul Mijlociu amenință să pună și mai mult presiune pe o industrie energetică obosită, care a îndurat deja valuri de perturbări și ar putea testa rezistența pieței, construită pe o serie de măsuri extraordinare guvernamentale și din sectorul privat, scrie New York Times.
În weekend, miliția houthi, susținută de Iran, a atacat aeroportul internațional din capitala Arabiei Saudite, Riad, atac soldat cu uciderea a cel puțin 12oameni și rănirea a sute. Acesta a fost cel mai sângeros atac dintr-o țară arabă din Golf de la începutul războiului dintre SUA/Israel cu Iranul, în februarie, și a adus războiul în centrul industriei petroliere din Orientul Mijlociu.
Atacul a forțat suspendarea temporară a operațiunilor de pe aeroport chiar în momentul în care directorii din domeniul energiei și oficialii guvernamentali urmau să sosească la Riad pentru o conferință importantă de afaceri și politici. Evenimentul, Congresul Mondial al Petrolului, s-a desfășurat conform planului, deși unii participanți au fost redirecționați către alte aeroporturi, iar alții, inclusiv secretarul american pentru Energie, Chris Wright, și miniștri din Italia și Japonia, s-au adresat conferinței prin legătură video.
Mulți lideri din industria petrolieră – inclusiv directorii executivi ai Exxon Mobil și BP – și-au anulat călătoriile în Arabia Saudită, potrivit a doi oficiali din industrie care nu erau autorizați să discute despre programul directorilor.
Într-o declarație de luni, prințul Abdulaziz bin Salman, ministrul saudit al Energiei, a recunoscut că atacurile recente „ne-au testat infrastructura, instituțiile, poporul și rezistența”.
Între timp, petrolierele se confruntă cu pericole constante în timp ce încearcă să traverseze Strâmtoarea Ormuz – pasajul îngust dintre Iran și Oman, care era o excursie destul de simplă înainte de război. Cel puțin 16 nave au fost atacate luna aceasta.
Intensificarea luptelor dintre Arabia Saudită și miliția houthi din Yemen, în contextul în care nu există semne publice ale unei rezoluții diplomatice între Statele Unite și Iran, subliniază puternica amenințare pe două fronturi cu care se confruntă infrastructura energetică într-o zonă crucială pentru aprovizionarea globală cu țiței și numeroasele sale produse secundare, cum ar fi motorina și benzina.
Chiar luna trecută, exporturile de petrol din regiune au început să crească aproape la nivelurile de dinainte de război. Tot mai multe nave ieșeau din Strâmtoarea Ormuz, aproape de coasta Omanului, sub protecția și îndrumarea forțelor americane.
Nu este încă clar dacă cele mai recente atacuri asupra petrolierelor din jurul strâmtorii vor provoca o scădere notabilă a exporturilor, pentru că operatorii de nave se feresc de risc. Indiferent de situație, efortul militar american este o întreprindere costisitoare, despre care experții spun că nu poate dura la nesfârșit.
Înainte ca aeroportul din Riad să fie atacat, o miliție susținută de Iran în Irak vizase deja o conductă saudită esențială, pe care regatul o folosea pentru a exporta petrol în loc să treacă prin Strâmtoarea Ormuz.
Iar rezervele de țiței ale lumii sunt secate. Utilizarea rezervelor de petrol nerafinat deținute de producătorii de petrol și de guverne a contribuit la stabilizarea pieței. Zeci de țări s-au reunit în martie pentru cea mai mare eliberare coordonată de stocuri realizată vreodată. Însă aceste rezerve încep să aibă un efect limitat, în parte pentru că capacitatea lumii de a rafina petrolul este întinsă la maximum.
Prețul motorinei a devenit un punct de criză global. Motorina este esențială pentru comerțul global, iar lipsa rafinăriilor a dus prețul acesteia la niveluri record în multe părți ale lumii, inclusiv în Statele Unite. Confruntat cu presiuni politice, președintele Trump a permis importurile de motorină din Rusia, subminând sancțiunile americane pentru o măsură despre care experții spun că va avea un impact neglijabil asupra prețurilor globale.
Per total, revenirea exporturilor de țiței maschează dificultăți care ar putea menține prețurile ridicate, spun directorii și analiștii din domeniul petrolier. Prețul global de referință al petrolului se tranzacționa luni la aproximativ 104 dolari pe baril, în creștere de la puțin sub 70 de dolari în ajunul războiului.
Rezervele mondiale au atins niveluri „înfricoșător de mici”, a declarat Amin Nasser, directorul executiv al Aramco, compania națională de petrol a Arabiei Saudite, la Forumul de Informații Energetice din Londra, săptămâna trecută.
O altă posibilă greutate pe piața energetică este reprezentată de semne că China, cel mai mare cumpărător de petrol din lume, începe să cumpere din nou mai mult. La începutul războiului, China își redusese importurile la cel mai scăzut nivel, aproximativ 7,1 milioane de barili pe zi, de la aproximativ 11,6 milioane de barili.
Iar țițeiul iranian — din care 90% mergea cândva către China — a dispărut practic de pe piață de când Statele Unite au impus o blocadă navală asupra exporturilor țării.
Directorii din industria petrolieră spun că se așteaptă ca turbulențele de pe piața petrolului să dureze până anul viitor, dacă nu mai mult.
„Cred că va fi haos pentru cea mai mare parte a sfârșitului de an și poate pentru 2027”, a declarat, săptămâna trecută, Tengku Muhammad Taufik, directorul executiv al Petronas, compania de petrol și gaze de stat din Malaysia.
Timp de decenii, Strâmtoarea Ormuz a fost cea mai eficientă rută comercială pentru a trimite țiței spre est, peste Oceanul Indian, către piețele asiatice. Țări precum Kuweitul și Irakul au folosit-o pentru aproape toate exporturile lor de petrol, în timp ce Arabia Saudită a folosit-o pentru aproximativ 80%.
Când Iranul a blocat efectiv strâmtoarea în martie, Arabia Saudită, cel mai mare producător din regiune, s-a bazat puternic pe cealaltă ușă către lume: Marea Roșie. În fiecare zi, trimitea între patru și cinci milioane de barili de petrol prin conducta est-vest, lungă de 1.125 de kilometri, pentru a livra țiței din câmpurile petroliere din est către portul Yanbu de la Marea Roșie. De acolo, navele transportau petrolul prin strâmtoarea Bab al-Mandab către Asia.
În timpul verii, miliția houthi a făcut acea cale periculoasă atunci când a amenințat că va bloca efectiv orice nave care transportau petrol saudit. Apoi, în septembrie, houthii au atacat conducta Est-Vest, forțând închiderea temporară a acesteia.
„În cele din urmă, rezistența sistemului internațional se poate suține doar o perioadă limitată de timp, iar noi ne îndreptăm rapid spre acest obiectiv”, a declarat Shaikh Nawaf S. Al-Sabah, vicepreședinte și director executiv al Kuwait Petroleum Corporation.
Al-Sabah a declarat că, înainte de război, Kuweitul exporta aproximativ 2,6 milioane de barili pe zi. Producția a revenit la aproximativ două milioane de barili pe zi, aproximativ 75% față de nivelurile de dinainte de război, deoarece tot mai multe petroliere își asumă riscul de a tranzita Strâmtoarea Ormuz.
De asemenea, remarcabilă a fost viteza vertiginoasă cu care Arabia Saudită a lucrat pentru a repara conducta Est-Vest după ce aceasta a fost avariată. Nasser a declarat că Aramco a avut peste 10 echipe, fiecare cu mii de contractori și ingineri, care au reparat stațiile de pompare în câteva zile.
Totuși, regiunea rămâne în mod clar puternic expusă.
„Producătorii au nevoie în continuare de o rută mai sigură, au nevoie de petroliere, au nevoie în continuare de cumpărători care sunt dispuși să accepte riscul”, a declarat Aaron Brady, vicepreședinte al serviciilor pentru piața energetică a petrolului la S&P Global, o firmă de cercetare, la un briefing S&P pe tema energiei, desfășurat luna aceasta la Londra.
Brady a adăugat: „Se extrage mult petrol din Orientul Mijlociu, dar nu mai există o soluție sigură.”
Concluzia, a spus Brady, este că, deși petrolul ajunge în țările care îl doresc, rutele sunt mai complicate, iar costurile continuă să crească. El a numit-o un sistem „improvizat”.
„Fluxurile se îmbunătățesc, dar nu aș caracteriza asta ca fiind un sistem care funcționează normal”, a subliniat el.
Editor : Ș.R.
About the Author
