Marocul avertizase Spania, înainte de criza migranţilor din Ceuta, cu privire la riscul reprezentat de o recentă hotărâre a justiţiei spaniole, a declarat pentru AFP un înalt oficial marocan, respingând orice deficienţe ale sistemului de securitate al ţării sale.
În ultimele zile, aproape 60.000 de persoane, majoritatea marocani, au ajuns sau au încercat să ajungă în exclava spaniolă Ceuta pe jos sau înot din oraşul vecin Fnideq. Acest aflux de migranţi fără precedent a copleşit rapid exclava spaniolă înainte de a avea loc mii de returnări către Maroc.
Potrivit acestui oficial de rang înalt, care a făcut declaraţii sub rezerva anonimatului pentru AFP şi alte câteva mass-media luni seara, autorităţile marocane au alertat Madridul cu privire la riscul reprezentat de o recentă hotărâre a Curţii Supreme spaniole conform căreia returnarea imediată a migranţilor nu se va aplica celor care sosesc pe mare.
„Am explicat că această hotărâre ne-ar crea o problemă. Şi a creat o problemă”, a spus el, potrivit Agerpres.
Premierul spaniol Pedro Sanchez a declarat vineri că actuala criză a migranţilor din Ceuta este legată de un zvon răspândit de reţelele de trafic de persoane, prin care a fost dată o interpretare distorsionată a acestei decizii judecătoreşti.
Potrivit înaltului oficial marocan, discuţiile cu partea spaniolă au început în jurul perioadei de „22-23 iulie, când zvonurile despre aceasta nouă decizie au început să circule online”.
El a susţinut că nu a existat nicio problemă legată de aparatul de securitate marocan.
„Este simplist să spunem că Marocul ar fi trebuit pur şi simplu să folosească forţa pentru a-i opri. Aceasta arată o lipsă completă de înţelegere a acestui fenomen”, a afirmat el, precizând că forţele de ordine nu se pot confrunta cu un număr atât de mare de persoane.
„Nu este responsabilitatea exclusivă a Marocului să gestioneze acest fenomen”, a insistat el, afirmând că costul gestionarii migraţiei pentru regat a ajuns la aproximativ 500 de milioane de euro pe an.
Cu toate acestea, el a afirmat că Rabatul şi Madridul au acţionat „ca parteneri de încredere” şi au continuat să lucreze „în perfectă coordonare” în problemele legate de migraţie.
„Acum depinde de Spania să găsească răspunsuri la provocările reprezentate de această hotărâre”, a concluzionat el.
Editor : C.L.B.
