Atacul cu rachete lansat de Iran împotriva Qatarului la jumătatea lunii martie a determinat apariția unor coloane de fum deasupra celei mai mari instalații de producție a gazelor naturale din lume. Acesta a distrus secțiuni ale unei uzine care asigură aproape o cincime din aprovizionarea mondială cu gaze naturale, a pus în pericol contracte de miliarde de dolari cu China și alți clienți și a compromis perspectivele unei încheieri mai rapide a războiului, prin implicarea în conflict a Qatarului, un mediator cheie între Statele Unite și Iran, notează Washington Post.
A existat o consecință suplimentară, ascunsă. Potrivit unor oficiali din domeniul securității din Orientul Mijlociu și a unor oficiali occidentali informați cu privire la aceste informații, atacul a zădărnicit, de asemenea, eforturile secrete ale Qatarului de a-și menține complexul de gaze, cunoscut sub numele de Ras Laffan, în afara listei de ținte a Iranului.
În încercarea de a-și proteja bijuteria economică, au afirmat acești oficiali, Qatarul a luat legătura cu Teheranul la începutul războiului pentru a propune un acord reciproc avantajos: Iranul se va abține să atace Ras Laffan, iar Qatarul va opri unilateral producția de gaze — o măsură care ar fi determinat o creștere vertiginoasă a prețurilor la energie și ar fi exercitat presiune economică asupra Statelor Unite și Israelului pentru a scurta durata războiului.
Qatarul a prezentat ceea ce este echivalentul unui „acord secret”, a declarat un înalt oficial regional din domeniul securității, angajându-se să-și folosească influența asupra aprovizionării cu gaze naturale pentru a contribui la încheierea rapidă a războiului, solicitând în același timp angajamentul Iranului cu privire la „o singură condiție: nu ne veți ataca”.
Un al doilea oficial care avea acces la aceleași informații a declarat că mesajul Qatarului către Iran era că „vă veți atinge obiectivele fără a ne ataca pe noi”. Acești oficiali se numărau printre cei care au vorbit sub condiția anonimatului pentru a discuta despre informațiile obținute din comunicațiile interceptate și din alte surse de informații.
Qatarul nu a obținut un angajament din partea Iranului, au declarat oficialii. Șirul de evenimente care a urmat a indicat însă că posibilitatea unei înțelegeri tacite rămânea în continuare valabilă, cel puțin pentru moment.
Qatarul a închis complexul Ras Laffan în a treia zi a războiului, în timp ce Iranul a lansat sute de rachete și drone armate asupra unor ținte din întreaga regiune a Golfului. La momentul respectiv, Qatarul a atribuit această măsură „atacurilor militare asupra… instalațiilor operaționale”. Imaginile din satelit analizate ulterior de The Washington Post nu au evidențiat daune vizibile la Ras Laffan.
Declarațiile oficialilor din Qatar au amplificat îngrijorările pe piețele energetice mondiale, inclusiv avertismentul ministrului energiei din această țară, potrivit căruia războiul ar „distruge economiile lumii”.
Ca răspuns la întrebările adresate de sursa citată, Qatarul a negat că ar fi încheiat vreun acord secret cu Iranul și a afirmat că decizia sa de a opri producția la Ras Laffan a fost motivată exclusiv de amenințarea atacurilor și de îngrijorarea pentru siguranța lucrătorilor și a infrastructurii unei instalații care reprezintă coloana vertebrală a economiei țării.
„Orice sugestie conform căreia deciziile operaționale legate de producția de energie ar fi fost — sau ar fi fost vreodată — luate în coordonare cu Iranul, în beneficiul Iranului sau pentru a influența cursul războiului este categoric falsă”, a declarat biroul de presă internațional al Qatarului într-o declarație scrisă.
Qatarul a calificat această acuzație drept o încercare „de a sabota eforturile actuale de mediere în vederea încheierii conflictului, de a afecta reputația Qatarului și de a submina parteneriatul strategic dintre Qatar și Statele Unite”.
Presupusele eforturi pe canale neoficiale ale Qatarului, despre care nu s-a mai vorbit până acum, oferă o imagine a ceea ce oficialii din domeniul securității au descris drept modalitățile prin care statele din Golf au încercat să se ferească de cel mai grav război din regiune de o generație încoace. Qatarul, un mic emirat care se întinde în Golful Persic, este mai vulnerabil decât majoritatea statelor, dar dispune și de pârghii de influență asupra ambelor părți implicate în conflict.
Qatarul menține contacte strânse cu liderii iranieni, în cadrul rolului său de mediator regional. Acesta permite liderilor grupării militante Hamas, susținută de Iran, să aibă o prezență la Doha și împarte cu Iranul accesul la cel mai mare zăcământ de gaze naturale din lume.
În același timp, Qatarul a dezvoltat relații strânse cu Statele Unite. Baza aeriană al-Udeid este cel mai mare complex militar american din regiune. O mare parte din infrastructura energetică a Qatarului este deținută și operată în comun cu ExxonMobil și alte companii americane. După realegerea președintelui Donald Trump, Doha a oferit un Boeing 747 în valoare de 400 de milioane de dolari drept „cadou” – aeronavă care este în prezent modernizată pentru a deveni noua versiune a Air Force One.
Presupusa apropiere a Qatarului de Iran subliniază, de asemenea, măsura în care țările din Golf au considerat, încă de la începutul războiului, că influența lor asupra aprovizionării cu energie constituie un avantaj strategic — deși Iranul, prin controlul său asupra Strâmtorii Ormuz, s-a dovedit a fi cel mai abil în a profita la maximum de această situație..
Oficialii americani au declarat că CIA și înalții responsabili ai administrației Trump erau la curent cu informațiile străine privind demersurile Qatarului față de Iran, o mișcare care ar putea fi percepută ca subminând obiectivele SUA și ale Israelului în cadrul campaniei lor militare.
Totuși, nu au existat semne care să indice o ruptură în relația dintre Doha și Washington. Într-o postare pe rețelele sociale de luna trecută, Trump a declarat că a decis să nu reia atacurile asupra Iranului în urma apelurilor adresate de conducătorii din Golf, pe care i-a menționat pe nume, începând cu emirul Qatarului, Tamim bin Hamad Al Thani.
Qatarul a continuat să participe la negocierile de pace cu Iranul — trimițând o delegație la Teheran chiar săptămâna aceasta — chiar și după ce a cedat rolul de mediator principal Pakistanului.
Instalația pe care, potrivit oficialilor din domeniul securității, Qatarul a încercat să o protejeze este un complex industrial întins, cu o suprafață de aproape două ori mai mare decât cea a orașului Washington, D.C. Gazul natural pe care îl produce este utilizat în diverse scopuri, de la aragaze de bucătărie până la centrale electrice din Asia și Europa.
QatarEnergy, compania de stat care administrează complexul Ras Laffan, este considerată de ani buni cea mai fiabilă sursă de gaz natural lichefiat (GNL) din lume, nefiind înregistrată până în prezent nicio întârziere semnificativă a livrărilor, potrivit oficialilor din Qatar și analiștilor din domeniul energetic.
Această perioadă neîntreruptă s-a încheiat însă pe 2 martie, provocând unul dintre primele șocuri ale războiului pe piețele energetice. Oprirea activității la Ras Laffan a avut loc înainte ca Arabia Saudită, Kuweitul sau alte state din Golf să fi luat măsuri similare și înainte de a fi clar că Strâmtoarea Ormuz urma să fie închisă traficului de petroliere pentru câteva luni.
Demersurile Qatarului către Teheran au fost descoperite în urma monitorizării comunicațiilor liderilor iranieni, au declarat oficialii din domeniul securității. Aceștia au refuzat să dezvăluie identitatea persoanelor implicate în discuții, invocând necesitatea protejării capacităților de informații.
Mai mulți oficiali au afirmat că informațiile secrete arătau clar că Doha era pregătită să protejeze Ras Laffan indiferent de consecințele asupra intereselor americane și israeliene, chiar dacă acest lucru ar fi susținut strategia de supraviețuire a Iranului, care consta în a semăna haos economic.
Principala motivație a Qatarului părea să fie „evitarea unor pagube a căror remediere ar fi durat probabil 10 ani”, a declarat un oficial din domeniul securității regionale, adăugând că aceasta se înscria într-un context mai larg de manevre discrete întreprinse de vecinii Iranului. Arabia Saudită, Kuweitul și alte țări au căutat, de asemenea, modalități de a frâna campania de represalii a Iranului, au afirmat oficialii, însă încercarea Qatarului a fost percepută ca fiind mai explicită.
Potrivit oficialului, presupusa inițiativă de apropiere a Doha era un exemplu „al modului în care se desfășoară, în culise, jocul de echilibru cu statele din Golf și comunicarea acestora cu Iranul”.
Un oficial din Qatar a contestat aceste afirmații, recunoscând că Doha „a îndemnat Iranul să nu lanseze atacuri în general”, dar negând orice încercare de a obține protecție specială pentru Ras Laffan sau de a da de înțeles că ar fi dispus să manipuleze piețele energetice.
Acest lucru ar crea „un precedent extrem de periculos”, a afirmat oficialul, generând așteptarea că „ori de câte ori Iranul este nemulțumit, ar trebui să ne suspendăm operațiunile. Am legitima astfel suportarea unor pierderi economice de fiecare dată când Iranul se confruntă cu o problemă geopolitică”.
Unii oficiali occidentali și regionali consideră că Qatarul are un interes în menținerea status quo-ului în Iran, întrucât Doha a beneficiat în mod disproporționat de accesul comun al celor două țări la zăcământul de gaze South Pars-North Dome — în parte deoarece capacitatea Iranului de a exploata partea sa din zăcământ a fost îngreunată de ani de zile de sancțiunile occidentale.
Oficialul qatarez a negat că Doha ar considera că supraviețuirea guvernului teocratic iranian reprezintă un avantaj. „Pentru noi, Iranul a reprezentat întotdeauna o amenințare, chiar și înainte de Revoluția Islamică”, a declarat oficialul. Războiul, a spus el, este un „scenariu de coșmar”.
După ce s-a confruntat în ultimii ani cu blocade impuse de vecinii din Golf și cu atacuri israeliene împotriva liderilor Hamas din Doha, Qatarul a dezvoltat un instinct de autoconservare care ar putea explica orice încercare de apropiere de Iran, potrivit unor oficiali actuali și foști din SUA și din țările occidentale.
„Anul trecut au fost atacați de Israel; anul acesta sunt atacați de Iran”, a declarat Timmy Davis, care a ocupat funcția de ambasador al Statelor Unite în Qatar din 2022 până anul trecut. „Există un mod de supraviețuire pe care Qatarul a fost nevoit să-l adopte de mulți ani, dar mai ales de la criza din Gaza — și în care se află și acum”.
Davis a declarat că se îndoiește că Qatarul ar aborda Teheranul cu o ofertă explicită de tip „ceva în schimbul altceva”, dar că nu ar ezita să sublinieze modul în care planurile de urgență ale Doha „ar putea fi benefice pentru Iran și ar putea scurta durata conflictului”.
Dacă Qatarul a reușit să obțină protecție pentru Ras Laffan, aceasta s-a dovedit a fi de scurtă durată.
După o serie de atacuri americane și israeliene în prima zi a războiului — în urma cărora au fost uciși ayatollahul Ali Khamenei și o mare parte din cercul său restrâns — Iranul a ripostat pe 2 martie, lansând o ploaie de rachete și drone asupra vecinilor săi din Golf.
În timp ce închideau complexul Ras Laffan, oficialii din Qatar au transmis mesaje contradictorii cu privire la ceea ce s-a întâmplat acolo.
„Încă nu cunoaștem amploarea pagubelor”, a declarat Saad al-Kaabi, ministrul energiei, într-un interviu publicat pe 6 martie în Financial Times. „Nu este încă clar cât timp va dura repararea”, a spus al-Kaabi, adăugând că războiul ar „afecta grav” economiile mondiale.
Prim-ministrul țării, Mohammed bin Abdulrahman Al Thani, a declarat într-un interviu separat că Ras Laffan a fost ținta unui „atac de amploare”, dar că, „printr-un miracol”, a suferit pagube minime. Consecințele vor depăși sfera aprovizionării cu GNL, a afirmat Thani, perturbând producția de îngrășăminte sintetice și a altor produse și punând în pericol „securitatea alimentară a multor țări”.
O analiză a imaginilor din satelit realizată de Washington Post nu a evidențiat daune evidente în această perioadă la Ras Laffan sau în alte locații despre care Qatarul a afirmat că au fost ținta unor atacuri. Ziarul a comparat imaginile surprinse pe 27 februarie și 6 martie în Orașul Industrial Ras Laffan.
Oficialul qatarez a declarat că o placă de beton din Ras Laffan a fost lovită, dar de o dronă echipată cu o muniție atât de mică încât nici impactul, nici pagubele rezultate nu ar fi vizibile pe imaginile din satelit.
În declarația adresată sursei citate, biroul de presă al Qatarului a calificat drept „nefondate” orice insinuări potrivit cărora Doha ar fi „exagerat sau inventat pagubele suferite de instalația de GNL din Ras Laffan ca pretext pentru închiderea acesteia”. Decizia a fost luată în urma „evaluărilor de risc efectuate de armata Qatarului, care au identificat un risc real pentru viața oamenilor la instalațiile energetice”, se precizează în declarație.
Puțin mai mult de două săptămâni mai târziu, pe 18 martie, temerile Qatarului s-au adeverit, când Iranul a lansat o serie de lovituri devastatoare, după ce propria sa infrastructură de gaze naturale a fost paralizată de atacurile aeriene israeliene — un atac care l-a determinat pe Trump să-l mustre pe prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu.
Declarațiile ulterioare ale oficialilor qatarezi au fost mai detaliate decât cele care au însoțit închiderea instalației de la Ras Laffan. Atacul a distrus infrastructura esențială care reprezenta aproape 20% din exporturile de GNL ale Qatarului, a declarat Al-Kaabi, ministrul energiei.
Repararea pagubelor ar „dura între trei și cinci ani”, a afirmat el, și ar provoca întreruperi de lungă durată în livrările către China, Coreea de Sud și Belgia. Atacurile „nu au reprezentat doar un atac asupra Statului Qatar”, a spus el, ci „asupra securității și stabilității energetice la nivel mondial”.
Citește și:
Editor : A.M.G.
About the Author
