De la discursul său de mare impact ținut în fața Adunării Generale a ONU până la summitul de la Casa Albă, cu miză mare, cu liderul chinez Xi Jinping, președintele SUA, Donald Trump, a încercat în această săptămână să-și reafirme prezența pe scena mondială, scrie Reuters.
Însă agitația diplomatică a lui Trump nu a reușit să risipească impresia multor analiști că acesta este un președinte copleșit de probleme atât pe plan intern, cât și pe plan extern. Printre acestea se numără extinderea conflictului cu Iranul, care a determinat creșterea prețurilor la benzină în SUA și a prăbușit cota sa de popularitate, în timp ce relațiile sale cu aliații se înrăutățesc și provocarea din partea Chinei în domeniul inteligenței artificiale se intensifică.
Odată cu expunerea limitelor puterii sale, Trump a început să se confrunte cu rezistență din partea liderilor mondiali pe teme care variază de la criza din Orientul Mijlociu până la războiul Rusiei în Ucraina, lăsând impresia unei agende de politică externă care a ajuns într-un impas. Acest lucru survine în contextul în care Partidul Republican al lui Trump se confruntă cu alegerile de la jumătatea mandatului din noiembrie, care l-ar putea constrânge și mai mult din punct de vedere politic.
Chiar și așa, discursul lui Trump de marți în fața Națiunilor Unite a fost o reamintire clară a modului în care, de la revenirea sa la Casa Albă anul trecut, el a zguduit ordinea globală bazată pe reguli pe care Washingtonul a ajutat să o creeze din cenușa celui de-Al Doilea Război Mondial.
Aflat la tribuna unei organizații mondiale dedicate menținerii păcii, el a lansat o nouă amenințare de a „anihila” Iranul dacă acesta nu va accepta un acord, și-a apărat abordarea coercitivă față de Venezuela, membră a OPEC, afirmând că „câștigătorului îi revine prada”, și a dat de înțeles că s-ar putea să nu fi terminat de mobilizat armata SUA pentru a-și atinge obiectivele internaționale.
În ciuda acestei poziții vehemente, discuțiile lui Trump cu Xi de joi l-au pus pe președintele SUA față în față cu un omolog chinez care părea să se afle într-o poziție mai puternică, supraveghind o creștere a comerțului țării sale cu restul lumii, în timp ce SUA se confruntă cu consecințele economice ale conflictului cu Iranul.
Rezultatele limitate ale summitului cu Xi
Acesta a fost contextul vizitei de stat a lui Xi, care a fost bogată în fast și ceremonii, dar săracă în substanță, în ciuda unei serii de chestiuni spinoase, precum inteligența artificială, comerțul, Taiwanul și Iranul. Cel mai tangibil rezultat a părut să se limiteze la o prelungire de două luni a armistițiului comercial dintre cele două cele mai mari economii ale lumii, care urma să expire inițial în noiembrie.
În timp ce Trump a manifestat puțin interes în a face publice eventualele divergențe dintre cele două puteri, mass-media de stat chineză a relatat că, în spatele ușilor închise, Xi l-a îndemnat să se opună independenței Taiwanului. Insula guvernată democratic, revendicată de China, rămâne cel mai controversat subiect în relațiile dintre Washington și Beijing.
Atitudinea aparent neconflictuală a lui Trump a fost la polul opus față de abordarea sa anterioară agresivă, bazată pe tarife, care a fost temperată de controlul exercitat de Beijing asupra mineralelor rare – o materie primă esențială pentru industria tehnologică și cea auto, pe care Beijingul s-a arătat capabil să o rețină ca măsură de represalii.
„Trump se vede pe sine ducându-ne înapoi într-o lume în care dreptul îl are cel mai puternic”, a declarat Brett Bruen, care a fost consilier de politică externă în administrația Obama și conduce în prezent firma de consultanță strategică Global Situation Room. „Dar este de remarcat faptul că devine foarte ezitant când vine vorba de Xi Jinping și de puterea chineză în ascensiune.”
Răspunzând la întrebările agenției Reuters, un oficial al Casei Albe a respins ideea că politica externă a lui Trump ar fi ajuns într-un impas și a afirmat că declarațiile sale de la ONU „au evidențiat diversele sale succese în promovarea intereselor SUA în întreaga lume”, inclusiv împiedicarea Iranului să obțină o armă nucleară. Teheranul a susținut întotdeauna că programul său nuclear are scopuri pașnice.
Impasul războiului cu Iranul
Deasupra săptămânii încărcate de activități diplomatice a lui Trump plana războiul cu Iranul, pe care l-a declanșat alături de Israel pe 28 februarie.
Acesta se prelungește de aproape șapte luni, perturbând aprovizionarea globală cu energie și extinzându-se către alte țări din regiune – cel mai recent către Yemen și coridorul maritim al Mării Roșii.
Atitudinea sfidătoare a Iranului, în ciuda loviturilor economice și militare pe care le-a suferit, a devenit cea mai dificilă provocare de politică externă din cel de-al doilea mandat al lui Trump.
Trump și-a folosit discursul de la ONU pentru a-și apăra atacul asupra Iranului și pentru a declara că „America s-a întors”, mai puternică ca niciodată.
Însă, după o serie de realizări inițiale în politica externă, printre care încetarea focului în Gaza și capturarea liderului Venezuelei, bilanțul lui Trump în cel de-al doilea mandat este definit din ce în ce mai mult de impasuri.
Având în vedere că războiul cu Iranul este extrem de nepopular și divizează baza politică a lui Trump, acesta ar putea plăti un preț la alegerile de la jumătatea mandatului, când controlul Partidului Republican asupra Congresului este pus în pericol.
Liderii mondiali par să se pregătească pentru un moment în care influența președintelui SUA ar putea începe să scadă după alegerile de la jumătatea mandatului, cu mai puțin de doi ani și jumătate rămași până la sfârșitul mandatului.
Majoritatea aliaților europeni și asiatici au respins deja cererile lui Trump de asistență într-un conflict cu Iranul pe care acesta l-a declanșat fără a-i consulta.
La reuniunea ONU din acest an, unii parteneri ai SUA l-au luat în vizor pe Trump, deși în mare parte fără a-l menționa pe nume.
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a avertizat împotriva unei „reveniri la legea junglei” la nivel global, afirmând că țările se confruntă cu o alegere între o lume guvernată de putere și coerciție și o „societate internațională civilizată”.
Într-o mustrare la adresa lui Trump, președintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva a condamnat amestecul străin în alegerile din octombrie din țara sa și a insistat că „nu avem nevoie de portavioane care să patruleze în apele noastre, ci de cooperare pentru a opri fluxul de arme și bani care alimentează criminalitatea”.
Un oficial al Casei Albe, care a vorbit sub condiția anonimatului, a declarat că lui Trump „nu îi pasă de pozele de fațadă, ci de rezultate” și că declarațiile publice ale unor lideri nu corespundeau cu ceea ce i-au spus președintelui în privat.
Rezistența împotriva lui Trump
Un alt semn al influenței sale în scădere a fost faptul că eforturile lui Trump de a exercita presiuni asupra Ucrainei și Rusiei pentru a accepta chiar și un armistițiu energetic limitat nu au avut prea mult succes.
Și, deși Trump a lăudat un acord cu Danemarca și Groenlanda privind extinderea prezenței militare americane pe vasta insulă arctică, acesta nu a îndeplinit cererea sa inițială de a „deține” teritoriul și amenințarea sa de a-l lua cu forța, dacă va fi necesar, de la un alt membru al NATO.
„Acum un an, puține țări îndrăzneau să-l contrazică pe Trump”, a scris Ian Bremmer, președintele Eurasia Group, pe X. „Acum, Canada, Europa, China, Iranul, Rusia și alte țări sunt toate mai dispuse să spună «nu».”
La un moment dat, chiar Trump părea să se întrebe câtă influență internațională deținea de fapt.
În discursul său, el le-a spus liderilor mondiali că dorea să redenumească IA drept „superinteligență”.
„Să vedem dacă am vreo putere”, a spus el. „Poate că am, poate că nu. Vom afla destul de curând.”
About the Author
