Cum ne-am descurca dacă am rămâne zile întregi fără electricitate? Un student din Oradea a transformat acest scenariu într-un scurtmetraj despre supraviețuirea în timpul unui blackout prelungit. Producția sa a fost înscrisă într-o competiție NATO, unde a obținut locul al treilea și premiul de popularitate.
Fără curent, fără frigider și cu mâncarea raționalizată. Așa ar putea arăta câteva zile în cazul unei pend curent prelungite. Aris este student în anul al treilea la Facultatea de Jurnalism din Oradea și a făcut un scurt metraj despre cum să ne descurcăm într-o astfel de situație.
„Nu m-am gândit niciodată la chestia la tema asta, nu știam cum să o abordez, așa că am căutat pe internet și a început să-mi fie frică de în caz că o să se întâmple vreodată o pană de curent. Și am acuma în frigider sau în debara. Nu știu dacă aș putea supraviețui mai mult de două zile”, a declarat studentul premiat Aris Dejeu, pentru Digi24.
Filmul său a intrat într-o competiție NATO în care au fost înscrise zeci de producții. A lucrat contra cronometru timp de trei zile.
„În prima zi am a făcut scriptul și a filmat cadrele seara, pe întuneri. În a doua zi și a treia zi am editat”, a mai explicat studentul premiat.
Doar opt producții au ajuns în finala competiției, iar Aris a urcat pe podium pe locul al treilea.
„Am stat trei zile, de dimineață până seară, să ne asigurăm că filmul arată bine, informațiile sunt corecte”, a explicat Roula Basleb, colaborator proiect, pentru Digi24.
„E foarte implicat. A avut o bursă în Grecia, a câștigat acum acest premiu. E foarte implicat în chestii tehnologice care uneori și pe mine mă depășesc. Îi place și să învețe. E foarte important pentru el, pentru viitorul lui. Pentru CV-ul lui”, a afirmat la rândul său, pentru Digi24, Florin Budea, asistent universitar la Universitatea din Oradea.
Aris Dejeu a câștigat și premiul de popularitate în cadrul acestei competiții.
Editor : Ana Petrescu
