Două tablouri de Renoir, în valoare de milioane de euro, furate în septembrie dintr-un muzeu de pe Riviera Franceză, au fost recuperate de anchetatori cu ajutorul probelor ADN și al monitorizării unui vehicul. Patru bărbați au fost puși sub acuzare, după ce polițiștii au descoperit că aceștia ar fi pregătit un nou furt de opere de artă și au intervenit înainte ca planul să fie pus în aplicare, relatează Euronews.
Patru bărbați au fost puși sub acuzare în urma furtului tablourilor „Portretul doamnei Colonna Romano” și „Tânără la fântână”, realizate de pictorul impresionist francez. Lucrările au fost sustrase în septembrie din Muzeul Renoir din Cagnes-sur-Mer, localitate situată pe Riviera Franceză.
Suspecții ar fi pătruns în muzeu după ce au tăiat un gard cu un fierăstrău electric. Ulterior, au tăiat sistemele de prindere care fixau patru tablouri, însă alarma s-a declanșat înainte ca aceștia să își ducă planul la capăt.
Procurorul din Marsilia, Nicolas Bessone, a declarat luni, într-o conferință de presă, că declanșarea alarmei i-a făcut pe suspecți să intre în panică și să abandoneze două dintre tablouri în timp ce fugeau. Acestea ar fi fost găsite ulterior într-o husă de protecție.
Potrivit procurorului, un moment decisiv al anchetei a fost identificarea unei urme ADN pe o husă abandonată. Proba genetică aparținea unui bărbat de 29 de ani, care era deja investigat de poliție într-un dosar de trafic de droguri. Vehiculul acestuia era monitorizat în cadrul anchetei respective.
Datele de localizare au arătat că, după furt, suspectul de 29 de ani și un alt bărbat, în vârstă de 41 de ani, au mers la locuința unui al treilea individ, a precizat Bessone.
Anchetatorii au descoperit indicii potrivit cărora suspecții pregăteau o nouă lovitură. În urma supravegherii, polițiștii au constatat că bărbatul de 29 de ani vizitase, pe 3 octombrie, Fundația Maeght din Saint-Paul-de-Vence.
Inaugurată în 1964, Fundația Maeght găzduiește opere ale unor artiști celebri, printre care Pierre Bonnard, Georges Braque și Alberto Giacometti.
Ulterior, suspectul s-ar fi întâlnit cu un alt bărbat, cunoscut de poliție pentru implicarea în dosare de furt de opere de artă și falsificare, la începutul anilor 2000.
Procurorul Nicolas Bessone a explicat că autoritățile au decis să intervină deoarece exista „o suspiciune foarte puternică privind iminența unui nou furt”.
Potrivit acestuia, după furtul de la Muzeul Renoir, al treilea suspect ascunsese tablourile în spatele unui zid, sub o scară. Anchetatorii au reușit să recupereze de acolo cele două lucrări ale pictorului francez.
Editor : Ș.A.
