În martie 1996, în fața uneia dintre cele mai grave încercări de intimidare din istoria sa modernă, Taiwanul a oferit lumii o lecție memorabilă despre curajul democratic. În timp ce Beijingul desfășura forțe militare și lansa teste cu rachete în apropierea insulei, într-o demonstrație de presiune fără precedent cunoscută drept a Treia Criză a Strâmtorii Taiwan, scopul era clar: descurajarea și intimidarea brutală a populației de a participa la primele alegeri prezidențiale directe din istoria țării. Răspunsul taiwanezilor a fost însă exact opusul celui așteptat. Aproape 80% dintre cetățeni s-au prezentat la urne, transformând votul într-un act de solidaritate națională și de afirmare a libertății. În fața amenințărilor, nu au cedat fricii. Au demonstrat că forța unei democrații nu se măsoară prin dimensiunea armatei sale, ci prin determinarea cetățenilor săi de a-și apăra dreptul de a decide liber. În acele zile, Taiwanul a arătat lumii că democrația înseamnă, înainte de toate, solidaritate, curaj și încredere în propria libertate. Se năștea atunci una dintre cele mai vibrante democrații de pe planetă.
Am participat săptămâna trecută la Forumul pentru Cooperare Democratică de la Taipei (Taiwan), organizat de Forum 2000 Foundation, o reuniune care a adus împreună oameni politici, parlamentari, ambasadori, miniștri, experți în securitate, lideri ai societății civile și cercetători din Europa, Asia și America de Nord pentru a discuta despre reziliență democratică, securitate economică, lanțuri de aprovizionare, tehnologie și cooperare între democrații. Ca atâtea alte evenimente sau tribune diplomatice si politice, Taiwan a reușit să aducă celebrul “Forum 2000”, platforma cehă creată de Vaclav Havel in anii 90 pentru a consolida democrațiile central si est-europene. De când a început conflictul din Ucraina, Taiwan a internaționalizat narațiunea sa și un model de diplomație publică aproape fără precedent ca anvergură și empatie pe glob.
Președintele Taiwanului, interesat de România
Poate cea mai importantă concluzie pe care am adus-o acasă este aceasta: Taiwanul nu este doar o poveste de succes economic. Taiwanul este una dintre cele mai sofisticate și eficiente demonstrații contemporane despre cum se poate apăra o democrație în secolul XXI.
În una din zilele forumului, președintele Taiwanului, Lai Ching-te – un fost medic și primar din sud, intrat in politică în urmă cu 30 de ani, tocmai în timpul crizei militare a primelor alegeri prezidențiale -, ne-a primit la reședința sa somptuoasă si plină de istorie. Președintele Lai a ținut un discurs riguros despre democrație și apărarea ei, iar apoi a schimbat câteva cuvinte cu câțiva participanți la forum. Am fost uimit să constat că, în discuția cu mine, președintele Taiwanului cunoștea foarte bine situația din România, eforturile care se fac pentru a oficializa relațiile cu Taiwanul, și s-a arătat, totodată, interesat de evoluțiile politice având in vedere criza politică și guvernamentală pe care o traversăm. Pentru o țară de la capătul celălalt al lumii, acest interes demostrează că, de multe ori, suntem mai importanți și mai relevanți strategic în ochii multor actori statali, decât putem spera sau crede.
Forumul nu a fost despre Taiwan. A fost un eveniment internațional în care am vorbit despre viitor. Iar Taiwanul este una dintre puținele țări care pare că a înțeles deja încotro merge lumea. În Europa vorbim deseori despre apărare, digitalizare, reziliență sau competitivitate. Taiwanul face ceva mai mult: investește simultan în toate aceste domenii și le tratează ca părți ale aceluiași proiect național. Aici se află marea diferență. Taiwanul nu privește democrația ca pe un dat istoric. O privește ca pe o infrastructură strategică. Nu investește doar în armată, ci și în instituții. Nu investește doar în semiconductori, ci și în încrederea publică. Nu investește doar în tehnologie, ci și în alianțe. Nu investește doar în securitate, ci și în soft power.
Într-o regiune aflată sub presiune militară permanentă, Taiwanul a reușit să construiască una dintre cele mai performante economii ale lumii și una dintre cele mai vibrante democrații din Asia. A făcut acest lucru înțelegând un adevăr simplu: reziliența nu este un proiect militar. Este un proiect societal.
Taiwan, centrul nervos al economiei globale și exportator de încredere
În ultimii ani, Taiwanul a devenit centrul nervos al economiei digitale globale. Aproape întreaga infrastructură globală a inteligenței artificiale depinde într-o măsură sau alta de capacitatea Taiwanului de a produce semiconductori avansați. Numeroase analize estimează că Taiwan produce aproximativ 90% din cipurile cele mai avansate ale lumii și rămâne nodul esențial al lanțurilor globale de aprovizionare pentru AI și tehnologiile viitorului. 1
Dar succesul Taiwanului nu este doar o poveste industrială. Este o poveste politică. Este rezultatul unei strategii de stat desfășurate pe parcursul mai multor decenii, în care cercetarea, educația, industria, diplomația și securitatea au fost integrate într-un singur ecosistem național. Analize recente arată că modelul taiwanez s-a construit prin cooperare între stat și mediul privat, investiții pe termen lung și capacitatea de a adapta permanent politicile publice la transformările globale.
Taiwanul nu exportă doar cipuri. Exportă încredere. Exportă stabilitate. Exportă prosperitate. Exportă expertiză democratică. La Forumul 2000, una dintre temele dominante a fost tocmai această idee: cum pot democrațiile să construiască rețele de cooperare care depășesc simplele declarații politice și produc efecte concrete în economie, tehnologie și securitate.
Taiwanul a devenit deja un actor central în această ecuație. Colaborează cu Statele Unite pentru securitatea economică și lanțurile de aprovizionare în domeniul inteligenței artificiale, al mineralelor critice și al infrastructurii digitale. Construiește parteneriate aprofundate cu Europa pentru securitatea semiconductorilor și autonomia tehnologică. Participă activ la configurarea unei arhitecturi democratice de securitate economică în Indo-Pacific. Mai important însă, Taiwanul a înțeles că într-o lume fragmentată influența nu mai vine exclusiv din dimensiunea teritorială sau militară.
Influența vine din relevanță. Iar relevanța se construiește prin capacitatea de a deveni indispensabil. Exact asta a făcut Taiwanul. A devenit indispensabil pentru economia globală. A devenit indispensabil pentru ecosistemul tehnologic mondial. A devenit indispensabil pentru reziliența lanțurilor democratice de aprovizionare.
România, obsesia lumilor separate
Privind toate acestea din perspectiva României, si mai ales in lumina atacului Rusiei asupra Romaniei, rănirea primilor civili intr-o tara NATO dupa februarie 2022, întrebarea inevitabilă este: noi ce facem?
România are poate cea mai importantă poziție strategică din Europa de Est. Este membră NATO. Este membră a Uniunii Europene. Controlează accesul către Marea Neagră. Dispune de resurse energetice semnificative. Are una dintre cele mai rapide infrastructuri de internet din Europa. Are specialiști IT competitivi la nivel global. Și totuși, rareori transformăm aceste avantaje în proiecte strategice.
Taiwanul investește în ecosisteme. România investește adesea în proiecte izolate. Taiwanul construiește rețele globale. România încă funcționează prea des pe logica oportunităților punctuale. Taiwanul creează alianțe între industrie, universități, guvern și societate civilă.
România păstrează aceste lumi separate. În timp ce Taiwanul vorbește despre securitatea semiconductorilor, inteligență artificială, reziliență economică și infrastructuri democratice, România încă dezbate dacă poate finaliza la timp proiecte fundamentale de modernizare administrativă. Diferența nu este de resurse. Diferența este de ambiție strategică. La Taipei am avut sentimentul că această societate trăiește permanent cu conștiința vulnerabilității sale geopolitice.
Dar tocmai această vulnerabilitate a generat energie, inovație și disciplină strategică. În multe state europene, inclusiv în România, securitatea a fost mult timp percepută ca un bun garantat. În Taiwan, securitatea este tratată ca un proces zilnic. La fel și democrația. Poate cea mai importantă lecție pe care România ar trebui să o învețe de la Taiwan este aceasta: reziliența nu apare în timpul crizelor. Se construiește înaintea lor. În universități, în laboratoare, în infrastructuri digitale, în instituții credibile, strategice si mai ales în alianțe durabile si cultura cooperării.
În intervenția mea la forum, am accentuat o observație care poate părea incomodă: pentru prea mult timp, cooperarea dintre democrații s-a construit în jurul conferințelor, declarațiilor și solidarității simbolice, în timp ce regimurile autoritare au construit sisteme, rețele, mecanisme de influență și capacități operaționale. Astăzi, această diferență începe să producă efecte vizibile. Rusia a demonstrat în Ucraina că este dispusă să distrugă ordinea internațională prin forță militară. China demonstrează că poți schimba echilibre geopolitice fără să tragi un singur foc de armă, folosind dependențe economice, infrastructură strategică, tehnologie, lanțuri de aprovizionare și influență politică.
Romania, Europa de Est: confort strategic VS influența puternică si agresivǎ a Rusiei și Chinei
După revoluțiile democratice din Europa Centrală și de Est și după aderarea la Uniunea Europeană și NATO, multe dintre societățile noastre au intrat într-o perioadă de confort strategic. Am ajuns să credem că democrația, odată consolidată prin instituții și integrare euro-atlantică, se va perpetua de la sine. Dar experiența ultimilor ani ne arată că această presupunere a fost greșită.
Democrația nu este o stare permanentă, ci un proces continuu care trebuie apărat, cultivat și reînnoit constant. În anii ’90 și la începutul anilor 2000 exista un ecosistem mult mai robust dedicat consolidării rezilienței democratice (Fundatia SOROS cu rețeaua sa de organizații si institute, dar și fundațiile germane prezente în n regiune de la începutul anilor 2000): organizații ale societății civile, fundații internaționale, programe transatlantice și mecanismele de aderare la UE și NATO, concepute nu doar pentru a integra state, ci și pentru a transforma societăți. Aceste instrumente au contribuit la formarea unei culturi democratice solide, la dezvoltarea unor instituții reziliente, a unei prese independente și a unei încrederi strategice între actorii democratici.
Astăzi, însă, multe dintre aceste mecanisme sunt mai slabe, mai fragmentate sau insuficient susținute. În același timp, regimurile autoritare nu au încetat nicio clipă să investească în influență și proiecție de putere. Rusia a investit sistematic în corupție, propagandă, radicalizare politică și destabilizare, iar China a construit relații de dependență economică, mecanisme de influență asupra elitelor și instrumente de penetrare tehnologică. În fața acestor provocări, democrațiile au reacționat adesea prea lent, prea dispersat și prea defensiv. De aceea, dacă vrem să protejăm ordinea democratică, trebuie să regândim fundamental modul în care cooperăm.
Romania: Rusia ca putere globală care amenință existența noastră de aproape două secole
Vorbesc despre aceste lucruri și dintr-o perspectivă personală. Veneam acolo dintr-o țară care consideră oficial Federația Rusă cea mai mare amenințare existențială la adresa securității sale. Spun asta din experiența mea in doua comisii de intelligence in ultimii ani, din interacțiunile permanente cu oficiali şi experți din țarǎ, din regiune şi din Europa şi SUA ori Taiwan, și ca unul care cunoaște prea bine lecțiile istoriei noastre.
În ultimii două sute de ani, Rusia a invadat spațiul românesc de douăsprezece ori. Ultima ocupație, între 1944 și 1958, a adus aproape un milion de soldați sovietici pe teritoriul României și a impus un regim comunist care a distrus elitele politice, economice și culturale ale națiunii. Pentru noi, reziliența democratică nu este o temă academică. Este o chestiune de supraviețuire.
Taiwan, Israel, Ucraina – bastioane ale democrației sub amenințarea unor vaste regimuri totalitare
Potrivit unor analize recente a unor experți americani, exista trei națiuni pe glob – Israelul, Ucraina și Taiwanul – care împart o vulnerabilitate geopolitică majoră: existența lor este direct amenințată de vaste sau hiperputernice regimuri totalitare, teroriste sau expansioniste vecine, susținute de superputeri revizioniste. 2
Aceste țări au devenit bastioane ale democrației și ale supraviețuirii naționale, confruntându-se constant cu presiuni existențiale pe multiple planuri. In ciuda disproporției de forțe şi a războiului asimetric, cele trei sunt susținute de SUA si de alianțe politico-militare sau strategice. Taiwanul este revendicat de China drept parte a teritoriului sau, Ucraina se confruntă cu o invazie pe scarǎ largă su un rǎzboi sângeros purtat de Rusia care revendică, de fapt integralitate, suveranitatea si independența Ucrainei, iar Israelul este amenințat şi atacat si actor statali și nonstatali, Iran si alti proxi, care urmăresc desființarea si eradicarea Israelului.
Poate tocmai de aceea experiența Taiwanului impresionează atât de mult, fiind unul din trei exemple globale, de reziliență securitarǎ.
Democrațiile suferă din cauza fragmentării
La Taipei am auzit în mod repetat aceeași idee: democrațiile nu suferă din lipsă de bunăvoință. Suferă din cauza fragmentării. Autoritarismul cooperează în timp real. Își împărtășește metodele, tehnologiile și instrumentele de influență fără ezitare. Democrațiile continuă prea des să reacționeze separat și târziu. De aceea am susținut că trebuie să trecem de la networking la infrastructură democratică. De la declarații la mecanisme. De la solidaritate ocazională la coordonare permanentă.
Trebuie să recunoaștem că există o diferență de mentalitate esențială. În vreme ce Europa a trăit timp de trei decenii cu iluzia că integrarea economică va produce automat convergență politică și că interdependența va reduce conflictele, Taiwanul nu și-a permis niciodată această iluzie. A înțeles că dependențele economice pot deveni arme geopolitice. A înțeles că infrastructura critică poate deveni instrument de coerciție. A înțeles că tehnologia poate deveni teren de confruntare strategică. De aceea, în timp ce alții vorbeau despre globalizare, Taiwanul construia reziliență.
Orbiți de lupta politică zilnică, omitem să privim realitatea: democrațiile sunt atacate astăzi simultan pe mai multe fronturi. Militar, economic, tehnologic, informațional și cultural. Nu mai există o linie clară între pace și conflict. Nu mai există o separație clară între securitate și economie. Nu mai există o graniță evidentă între influență și agresiune. Autoritarismul modern operează în zona gri. Și tocmai de aceea răspunsul democratic trebuie să fie mult mai sofisticat decât în trecut.
Ecosistem de apărare democratică
Taiwanul a construit de peste un deceniu un adevărat ecosistem de apărare democratică. Nu prin cenzură și nu prin limitarea libertăților, ci prin educație, tehnologie și implicarea societății civile.
Sistem anti dezinformare
Taiwanul este astăzi una dintre cele mai atacate democrații din lume în materie de dezinformare și operațiuni informaționale ostile. Răspunsul său este remarcabil. Organizații independente precum Taiwan FactCheck Center, MyGoPen și CoFacts verifică în timp real informațiile false și colaborează cu mediul academic, societatea civilă și platformele digitale. În școli, educația media și gândirea critică sunt integrate în curriculum. Statul nu încearcă să controleze informația, ci să crească capacitatea cetățenilor de a o evalua critic.
Apărarea asimetrică
Taiwanul a înțeles că nu poate concura cu China prin dimensiune militară. În schimb, a adoptat ceea ce experții numesc „strategia porcului-spinos” 3– o combinație de drone, tehnologii inteligente, apărare cibernetică, sisteme de supraveghere și capacități capabile să transforme orice agresiune într-o operațiune extrem de costisitoare. Inspirat inclusiv de lecțiile războiului din Ucraina, Taiwanul investește masiv în producția internă de drone și tehnologii militare independente de lanțurile de aprovizionare controlate de Beijing.
Diplomația democratică
Conștient de limitele geografiei sale, Taiwanul a ales să investească enorm în alianțe. Prin Global Cooperation and Training Framework4 și prin numeroase formate de cooperare internațională, Taiwanul exportă expertiză în securitate cibernetică, guvernanță digitală, educație media și sănătate publică. Organizează forumuri democratice, construiește rețele de încredere și contribuie la dezvoltarea unor lanțuri de aprovizionare care nu depind de regimuri autoritare.
Acesta este probabil unul dintre cele mai inteligente exerciții de soft power din lumea contemporană. În timp ce regimurile autoritare investesc miliarde pentru a exporta influență, dependență și frică, Taiwanul investește în cooperare, expertiză și încredere. În timp ce alții construiesc sfere de influență, Taiwanul construiește comunități de reziliență. În timp ce autoritarismul încearcă să fragmenteze democrațiile, Taiwanul încearcă să le conecteze.
Privind toate acestea din perspectiva României, comparația devine inevitabilă. Noi continuăm să tratăm reziliența democratică aproape exclusiv ca pe o responsabilitate a instituțiilor de securitate. Taiwanul o tratează ca pe o responsabilitate a întregii societăți. Noi discutăm încă despre combaterea dezinformării ca despre o problemă punctuală. Taiwanul a transformat-o într-o politică națională. Noi vorbim despre parteneriate strategice. Taiwanul construiește rețele operaționale de cooperare între democrații.
Poate că aici se află adevărata lecție pe care am adus-o de la Taipei. Puterea unei democrații nu se măsoară doar prin dimensiunea economiei sale, prin numărul soldaților sau prin produsul intern brut. Se măsoară prin capacitatea societății de a rezista presiunii, de a se adapta și de a rămâne unită atunci când este atacată. Taiwanul a înțeles acest lucru mai devreme decât mulți alții. De aceea a investit simultan în tehnologie, educație, securitate, alianțe și încredere publică. Iar rezultatul este una dintre cele mai reziliente democrații ale lumii.
____________________________________
1. Conform datelor industriei și analizelor geopolitice, compania taiwaneză TSMC (Taiwan Semiconductor Manufacturing Company) produce aproximativ 90% din cele mai avansate cipuri logice la nivel global (sub 7 nanometri), esențiale pentru aplicațiile de inteligență artificială, supercomputere și tehnologie militară. (Surse: Consiliul pentru Relații Externe din SUA / Council on Foreign Relations, raportul „All-In on AI” 2026; date oficiale ale Semiconductor Industry Association – SIA).
2. Analizele recente ale think-tank-urilor strategice internaționale compară frecvent aceste trei națiuni, evidențiind că împart o vulnerabilitate comună: sunt democrații ale căror existență este amenințată direct de vecini puternici cu ambiții revizioniste sau teritoriale. (Sursa: Analize și rapoarte de securitate publicate de institute americane precum Center for Strategic and International Studies – CSIS sau The Atlantic Council).
3. „Strategia porcului-spinos” (Porcupine Strategy) a fost propusă pentru prima dată în 2008 de cercetătorul militar american William S. Murray. Strategia presupune echiparea Taiwanului cu arme defensive asimetrice, mobile și relativ ieftine (drone, rachete antinavă mobile), care să facă orice invazie amfibie sau terestră a Chinei extrem de dificilă și costisitoare. (Sursa: William S. Murray, „Revisiting Taiwan’s Defense Strategy”, publicat în jurnalul US Naval War College Review, 2008).
4. GCTF (Global Cooperation and Training Framework) a fost lansat oficial în 2015 printr-un memorandum între Statele Unite și Taiwan, fiind conceput ca o platformă prin care expertiza Taiwanului în diverse domenii (securitate cibernetică, sănătate publică) să fie exportată la nivel global. Ulterior, s-au alăturat ca parteneri integrali Japonia și Australia. (Surse: Departamentul de Stat al SUA și Institutul American în Taiwan – AIT).
About the Author
