Rezistența la insulină poate evolua o perioadă îndelungată fără manifestări evidente. Atunci când organismul nu mai răspunde corespunzător la acțiunea acestui hormon, nivelul glucozei din sânge poate crește, favorizând apariția prediabetului și, ulterior, a diabetului de tip 2. Corina Pelin, dietetician autorizat, a explicat pentru Digi24.ro care sunt principalii factori de risc și ce schimbări pot contribui la îmbunătățirea sensibilității la insulină.
Specialiștii atrag atenția că alimentația, nivelul de activitate fizică, somnul și stresul sunt printre factorii care pot influența sensibilitatea organismului la insulină.
Ce este rezistența la insulină și cum afectează organismul
„Rezistența la insulină apare atunci când celulele organismului nu mai răspund eficient la acțiunea insulinei. În mod normal, insulina ajută glucoza din sânge să pătrundă în celule, unde este utilizată pentru producerea de energie. Atunci când celulele devin mai puțin sensibile la insulină, glucoza este preluată mai greu și începe să se acumuleze în sânge.
Pentru a compensa, pancreasul produce mai multă insulină, ceea ce poate duce la hiperinsulinemie. Dacă acest mecanism compensator nu mai este suficient, glicemia începe să crească, iar în timp poate apărea prediabetul și, ulterior, diabetul de tip 2.
Pe termen lung, nivelurile ridicate de insulină favorizează stocarea energiei și pot contribui la acumularea țesutului adipos, în special în zona abdominală.
Excesul de grăsime viscerală este asociat cu un risc metabolic mai mare și poate favoriza acumularea grăsimii la nivelul ficatului, contribuind la apariția ficatului gras. În acest context, persoanele cu rezistență la insulină pot întâmpina dificultăți în procesul de slăbire și pot avea o tendință mai mare de a lua în greutate.” , a explicat Corina Pelin
Simptomele care pot ascunde un dezechilibru metabolic
„Rezistența la insulină poate fi însoțită de mai multe semne care ar trebui să atragă atenția, printre care acumularea grăsimii în zona abdominală, pofta frecventă de dulce sau de alimente bogate în carbohidrați, oboseala și somnolența, în special după masă. Un alt indiciu poate fi tendința de a lua rapid în greutate și de a slăbi foarte greu.
Un aspect important este și modul în care se distribuie grăsimea în organism. În cazul obezității de tip android, aceasta se acumulează predominant în zona abdominală, în timp ce brațele și picioarele pot rămâne relativ subțiri. Este vorba în special despre grăsimea viscerală, care se depune în jurul organelor și este asociată cu un risc metabolic crescut. Circumferința abdominală poate fi, la rândul ei, un indicator relevant, mai ales atunci când depășește 80 de centimetri la femei și 94 de centimetri la bărbați.
La toate acestea se poate adăuga și istoricul familial. Persoanele care au un părinte sau un bunic cu diabet prezintă un risc mai mare de a dezvolta tulburări ale metabolismului glucozei, motiv pentru care aceste semne merită evaluate și prin investigații medicale.”, a adăugat specialistul
Ce analize pot indica rezistența la insulină
„Rezistența la insulină poate fi evaluată prin mai multe investigații. Una dintre acestea este HOMA-IR, un indice calculat pe baza glicemiei și a insulinei măsurate pe nemâncate. Formula presupune înmulțirea celor două valori, iar rezultatul se împarte la 405 atunci când glicemia este exprimată în mg/dL. În funcție de criteriile utilizate, o valoare în jurul pragului de 2 poate ridica suspiciunea de rezistență la insulină.
Și nivelul insulinei poate oferi indicii importante. În primele etape, glicemia poate rămâne normală, în timp ce pancreasul produce o cantitate mai mare de insulină pentru a compensa rezistența celulelor. Astfel, o persoană poate avea glicemia în limite normale, dar să prezinte deja hiperinsulinemie și rezistență la insulină.
Un alt test este TTGO – testul de toleranță la glucoză orală, care poate presupune determinarea glicemiei și a insulinei înainte și după administrarea glucozei.”, a mai precizat dieteticianul autorizat
Ce probleme de sănătate pot apărea în timp
„Rezistența la insulină este strâns legată de sindromul metabolic și poate contribui la apariția diabetului de tip 2, obezității, bolilor cardiovasculare și ficatului gras. În cazul femeilor aflate la vârsta fertilă, aceasta este asociată și cu sindromul ovarelor polichistice.
Există, de asemenea, cercetări care analizează legătura dintre rezistența la insulină și alte afecțiuni, inclusiv boala Alzheimer și anumite tipuri de cancer. Hiperinsulinemia este studiată și în relație cu depresia și cu modificările răspunsului imun.
Când se ajunge la prediabet și diabet
În prima etapă, pancreasul încearcă să compenseze rezistența la insulină prin producerea unei cantități mai mari de hormon. Atunci când această compensare nu mai este suficientă, glicemia începe să crească.
Prediabetul este asociat cu o glicemie à jeun (pe nemancate) între 100 și 125 mg/dL sau cu o hemoglobină glicozilată (HbA1c) între 5,7% și 6,4%. Hemoglobina glicozilată reflectă, în linii mari, media glicemiilor din ultimele două-trei luni.
Diabetul poate fi diagnosticat atunci când hemoglobina glicozilată este de 6,5% sau mai mare sau când glicemia à jeun este de 126 mg/dL sau mai mare, cu confirmarea diagnosticului conform criteriilor medicale.
Rezistența la insulină reprezintă un mecanism central în apariția diabetului de tip 2, în care celulele nu mai răspund corespunzător la insulină. Predispoziția genetică, excesul ponderal și stilul de viață pot contribui la apariția bolii.
În schimb, diabetul de tip 1 este o boală autoimună, în care sistemul imunitar atacă celulele beta ale pancreasului, responsabile de producerea insulinei. În consecință, organismul ajunge să aibă nevoie de insulină administrată din exterior.”, a adăugat Corina Pelin
Ce factori pot duce la apariția acestui dezechilibru metabolic
„Rezistența la insulină poate fi favorizată de mai mulți factori, în special de sedentarism, alimentație dezechilibrată, somn insuficient și stres cronic. Un rol important îl poate avea și acumularea de grăsime în interiorul celulelor musculare, fenomen asociat cu teoria lipotoxicității.
Un consum ridicat de grăsimi saturate poate favoriza acumularea de lipide în celulele musculare și poate reduce sensibilitatea acestora la insulină. Aceste grăsimi se găsesc în alimente precum untul și alte produse de origine animală, dar și în uleiurile de cocos și palmier.
Lipsa mișcării reduce capacitatea mușchilor de a utiliza glucoza din sânge și poate contribui la apariția rezistenței la insulină. Activitatea fizică regulată ajută, în schimb, la creșterea sensibilității la insulină și la o utilizare mai eficientă a glucozei.
La acestea se adaugă somnul insuficient și stresul cronic. Privarea de somn și nivelurile crescute de cortizol pot afecta sensibilitatea la insulină și modul în care organismul reglează glicemia, mai ales atunci când aceste probleme devin persistent.”, a mai precizat sursa Digi24.ro
Cum poate fi ameliorată
„Rezistența la insulină poate fi ameliorată prin schimbarea stilului de viață. Alimentația echilibrată, mișcarea regulată, somnul suficient și gestionarea stresului pot îmbunătăți sensibilitatea organismului și pot contribui, în timp, la reducerea rezistenței la acest hormon.
Activitatea fizică este deosebit de importantă, deoarece mușchii folosesc glucoza din sânge, inclusiv după mese. Prin adoptarea și menținerea unor obiceiuri sănătoase, organismul poate răspunde mai eficient la insulină, iar în anumite situații rezistența poate fi redusă semnificativ sau chiar reversată.”, a explicat specialistul
Alimentele care pot ajuta la îmbunătățirea sensibilității la insulină
„Un rol important îl au alimentele de origine vegetală, în special cele bogate în fibre. Fibrele sunt carbohidrați pe care organismul nu îi digeră complet, dar care contribuie la reglarea glicemiei, la senzația de sațietate și la buna funcționare a tranzitului intestinal. Un aport de aproximativ 30-35 de grame de fibre pe zi este o țintă utilă pentru majoritatea adulților.
Fibrele solubile, precum cele din ovăz, leguminoase, mere, semințe de chia și psyllium, formează un gel care încetinește absorbția glucozei și poate reduce creșterile glicemice după masă. Alte fibre cresc volumul scaunului și susțin tranzitul intestinal, iar fibrele fermentabile și amidonul rezistent hrănesc bacteriile benefice din microbiom. Amidonul rezistent se găsește, de exemplu, în bananele mai puțin coapte și în cartofii sau cerealele fierte și apoi răcite.
Surse bune de fibre sunt si fasolea, lintea, năutul, soia, legumele, fructele întregi, cerealele integrale, nucile și semințele. Fructele sunt de preferat sa fie consumate întregi, nu transformate în suc, deoarece stoarcerea elimină o mare parte din fibre și permite absorbția mai rapidă a zaharurilor. Fibrele contribuie, de asemenea, si la eliminarea colesterolului în exces și sunt importante pentru sănătatea microbiomului intestinal.”, a conchis sursa Digi24.ro
About the Author
