România a doborât până acum patru drone intrate pe teritoriul țării. Sunt misiuni extrem de costisitoare pentru doborârea unor drone ieftine, dar periculoase. Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a spus la Digi24 că România cumpără prin programul SAFE capabilități de apărare antiaeriană la sol, pentru a detecta și a distruge aceste drone cu costuri mai mici. El a vorbit și despre măsurile de securitate luate de autorități în cazul fragmentelor de dronă care sunt aduse de valuri la țărmul mării.
„Incidentele al căror efect indirect vedem la granița cu România sunt direct proporționale cu intensificarea incidentelor care se întâmplă în Ucraina în ultimele zile. A fost atins un maxim al ultimei perioade cu privire la atacurile porturilor ucrainene de la Dunăre. Pe radarele Ministerului Apărării, în apropierea spațiului aerian românesc, dar în Ucraina, noi am văzut peste 100 de drone, peste 100 de dispozitive cu întrebuințare unică care s-au format în roiuri și au atacat în ultimele zile de șapte ori porturile ucrainene de la Dunăre cu un număr foarte mare de drone”, a spus ministrul.
„Armata ucraineană a pus cele mai multe dintre aceste drone jos, le-a distrus, însă distrugerea lor la câteva zeci de metri de spațiul aerian românesc a presupus ca apele Dunării și valurile mării să aducă resturi a doua, a treia sau a patra zi la țărmul românesc.
În acest weekend a fost un număr maxim de resturi care au fost aduse de apă la mal. Știm aceste lucruri, războiul este evident unul real. Eu cred că e foarte important ca românii să nu mai fie influențați de propaganda asta prorusă care încearcă să influențeze opinia publică cum că acest război nu există. Vă spun, ca ministru al Apărării, care vede date militare, care vede consecințele acestui război, care vede informații care nu pot fi făcute din motive de clasificare, publice, acest război există, acest război produce consecințe indirect în România. Nu există până în acest moment indicii cum că a crescut gradul de risc pentru România, însă este o stare de vigilență pe care Armata Română o are și vedeți că în urma măsurilor din ultima perioadă, dronele care au intrat în spațiul aerian românesc au început să fie distruse și să fie doborâte. Facem asta în permanență”, a explicat el.
Miruță a vorbit și despre măsurile de securitate impuse de apariția unor fragmente de dronă la țărm, măsuri care i-au supărat pe unii turiști care nu au mai putut ajunge pe plajă.
„Sunt niște măsuri pe care cei de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență le iau pentru a limita eventualele explozii care ar putea să se desfășoare, dacă resturile astea de drone ar conține explozibil. Sunt măsuri care sunt luate până la momentul în care specialiștii confirmă dacă aceste resturi de drone sunt periculoase sau nu. De îndată ce se confirmă de specialiști că nu conțin explozibil, că sunt doar pur și simplu elemente pasive de plastic, de spumă, de alte componente ale dronelor, de îndată aceste măsuri sunt eliminate. Dar pe primul loc este protecția cetățenilor și știu și înțeleg că de multe ori poate să li se pară că măsurile celor de la ISU sunt puțin cam prea agresive. Dar în astfel de situații eu sunt de acord cu cei de la ISU că e mai bine să se sufle și-n iaurt decât, Doamne ferește, să fie cineva rănit”, a spus ministrul interimar.
El a vorbit și despre măsurile luate de autorități pentru a doborî dronele care intră în spațiul aerian al României.
„Nu există niciodată o suficiență în ceea ce privește înzestrarea în armată. Da, însă aceste măsuri sunt cu atât mai eficiente cu cât ele sunt luate din timp. Războiul a început de 4 ani și jumătate, cel puțin influența dronelor este observată de 3 ani. România nu a luat la nivel politic decizii pentru a înzestra Armata Română cu astfel de capabilități. A venit acest program SAFE, am văzut ce ne lipsește, am contractat acele capabilități moderne de luptă antidronă. Vom fi în situația în care să apărăm nu doar spațiul aerian românesc, ci și spațiul aerian al NATO, mult mai bine decât o facem astăzi. Este o chestiune de timp până când ceea ce am comandat noi pentru prima oară în România urmează să fie livrat”, a spus Miruță.
El a precizat că este vorba despre „radare de joasă altitudine care pot să vadă dispozitive cu suprafață de reflexie mică, așa cum sunt dronele și care zboară la altitudini mici”.
„Adesea, dronele zboară la 70-100-150 de metri altitudine și, în funcție de relief, ele nu pot fi văzute de radarele de mare altitudine. Sunt dispozitive de interceptare a acestor drone de la sol, să nu se mai ridice avioanele de vânătoare și să se treacă cu rachete scumpe, dacă există capabilități la sol de a intercepta și de a distruge această dronă într-un mod mult mai ieftin. Însă avantajul avionului de vânătoare este practic mută această capabilitate de a atrage în drone acolo unde este nevoie prin faptul că avionul zboară. Capabilitățile de la sol sunt în poziții fixe și au niște raze de acțiune limitată. Pentru a acoperi tot cu situațiile de luptă antiaeriană de la sol, ar trebui ca aceste capabilități să fie mult mai des poziționate, pentru a acoperi o suprafață cât mai mare”, a spus ministrul.
El nu a vrut să spună unde ar putea fi amplasate aceste drone.
„Sunt poziții pe care nu dorim ca cei care trimit drone să le știe pentru a nu le putea ocoli. Sunt amplasate din aceste capabilități acolo unde s-a considerat din perspectivă practică că e optim să se întâmple. Am contractat mult mai mult decât ceea ce avem și urmează să ajungă în România din vara anului viitor, treptat, până la doi ani și jumătate durează înzestrarea cu tot ceea ce am noi am comandat. Între timp, în permanență regrupăm, reconectăm capabilitățile existente. Sunt capabilități care din partea producătorului sunt menționate că pot să facă anumite lucruri. Ne-am dat seama că sunt unele dispozitive din care putem să extragem unele date pe care să le folosim a fi transmise altor dispozitive din partea altor producători, pentru a acoperi scenarii mai multe”, a adăugat el.
„Am început să umblăm, dacă vreți, în softul acestor dispozitive și să luăm fix parametrul pe care un dispozitiv îl poate genera, dar nu știe să îl trimită altui dispozitiv, și asta este ceea ce facem în aceste momente. Tocmai de asta ați văzut că unele drone au început să fie doborâte. Nu s-a întâmplat de la sine”, a explicat Miruță.
Întrebat dacă a discutat cu președintele Nicușor Dan despre aceste incidente, el a spus: „Există discuții în permanență între Ministerul Apărării și Administrația Prezidențială, domnul președinte. Am discutat ieri și cu ministrul apărării din Spania, am discutat ieri și cu Mark Rutte, secretarul general al NATO”. „România este prezentă, România este relevantă și România începe să genereze o experiență pentru alții, după ce noi am demonstrat că ne facem temele și dăm noi, cu piloți români, cu militari români, cu aceste drone jos. Uitați un semnal foarte puternic, că ieri o astfel de dronă a fost doborâtă de piloții spanioli, în colaborare cu militarii români de la centrul monitorizare și control. Aceasta este dovadă că Alianța funcționează, este dovadă că Alianța este determinată să apere spațiul aerian al României și al NATO și este un semnal foarte puternic”, a mai spus Miruță.
Editor : M.B.
