Papa Leon al XIV-lea s-a recuperat bine după operaţia de îndepărtare a unui nodul canceros de la plămâni, iar suveranul pontif şi-a reluat joi activitatea de la spital, au anunţat medicii săi şi Vaticanul, scrie News.ro.
Analizele postoperatorii ale Papei Leon s-au menţinut în limite normale, iar şedinţa de fizioterapie de joi a inclus exerciţii de mobilitate completă, papa desfăşurându-şi activităţile zilnice în mod independent, se arată în comunicatul emis de medicul personal al papei Leon, dr. Luigi Carbone, şi de şeful secţiei de chirurgie toracică de la Spitalul Gemelli, dr. Stefano Margaritora.
„Radiografia toracică a evidenţiat o recuperare bună a plămânului operat”, au informat aceştia. „În ansamblu, recuperarea sa postoperatorie decurge conform aşteptărilor”, au precizat ei.
Separat, Vaticanul a declarat că Papa Leon şi-a reluat activitatea din spital, examinând documente, şi că, pentru a doua zi consecutiv, a celebrat Liturghia împreună cu alţi preoţi într-o capelă special amenajată pentru el lângă camera sa de la etajul 10 al spitalului.
Papa Leon, în vârstă de 71 de ani, a suferit marţi o intervenţie chirurgicală prin care i-a fost extirpat lobul inferior al plămânului drept, după ce medicii au identificat un nodul suspect de cancer. Operaţia a confirmat că suferă de adenocarcinom, cel mai frecvent tip de cancer pulmonar.
Medicii aşteaptă încă rezultatele analizelor pentru a înţelege compoziţia moleculară exactă a cancerului, dacă acesta s-a răspândit dincolo de lob şi dacă este necesar un tratament suplimentar.
Întrebat dacă se preconizează modificări ale turneului papei Leon planificat în America de Sud, în perioada 6-17 noiembrie, purtătorul de cuvânt Matteo Bruni a făcut referire la cuvintele papei Leon de duminică, când acesta a anunţat descoperirea nodulului şi operaţia iminentă. „Vă mulţumesc pentru rugăciunile voastre pentru vizita pastorală pe care o voi efectua în Peru”, a spus Leon duminică, în spaniolă, într-un salut adresat unui grup de peruani.
Turneul este programat să includă, de asemenea, escale în Uruguay şi Argentina.
Se preconizează că suveranul pontif va rămâne internat în spital cel puţin până pe 20 octombrie.
Editor : B.E.
