Rică Răducanu, în vârstă de 80 de ani, a fost externat săptămâna aceasta, după ce pe 4 iulie a fost internat de urgență la Spitalul Municipal Mangalia, în urma unei căzături pe scări. Într-o declarație pentru Digisport.ro, celebrul rapidist spune că încă mai are probleme cu spatele și cu umărul, după ce și-a rupt după coaste.
Potrivit sursei citate, Răducanu a petrecut 10 zile internat, iar acum petrece mai toată ziua la terasa sa din Neptun, de pe plaja „La Steaguri”.
„Am două coaste rupte și mă mai doare și umărul. Bine că nu m-am lovit la cap, pentru că atunci, când am căzut, puteam să dau cu capul de ciment. Acum sunt la mine, la terasă, la Neptun. E bine, pentru că a venit lumea la mare, mai o poză, mai un autograf, mai o bere”, a declarat Rică Răducanu.
„Am ieșit din spital, după ce m-au aranjat. Până la urmă, asta e. Am probleme cu spatele și cu umărul, nu s-au prins coastele încă. Mă doare peste tot, dar sunt învățat cu plonjonul. Spatele e negru. Bine, eu sunt negru oricum. Mă mai dă nevasta cu creme pe spate”, a continuat celebrul portar.
Editor : B.E.
