Custodele Coroanei Române, Margareta, a transmis vineri scrisori de condoleanţe Majestăţii Sale Regelui Haakon al VIII-lea şi Majestăţii Sale Regina Sonja, după decesul Regelui Harald al Norvegiei.
„Majestatea Sa Custodele Coroanei a aflat cu mare tristeţe vestea trecerii la Domnul a Majestăţii Sale Regelui Harald al V-lea al Norvegiei. Legătura dintre Familiile Regale ale României şi Norvegiei au fost strânse, de mai multe generaţii încoace. Mama Reginei Ana, Principesa Margareta a Danemarcei, a fost înrudită cu ambii părinţi ai Regelui Harald, Regele Olaf al V-lea şi Principesa Moştenitoare Martha. Regele Mihai şi Regina Ana au fost, de asemenea, deseori alături de Regele Olaf, precum şi de Regele Harald şi de Regina Sonja, de-a lungul deceniilor de exil şi după 1989”, se precizează pe pagina de Facebook a Familiei Regale a României.
Sursa citată menţionează că Majestatea Sa Margareta şi Principele Radu au fost oaspeţii Regelui Harald şi ai Reginei Sonja la Oslo, cu ocazia vizitelor Regelui Mihai pentru NATO, în 1997 şi 2002, iar de-a lungul anilor cele două Familii Regale s-au întâlnit adesea, în ocazii de familie sau sărbătoriri oficiale, la Luxemburg, Londra, Madrid, Atena şi, cu câteva luni în urmă, la Stockholm.
„Custodele Coroanei şi Principele Radu au avut afecţiune şi respect pentru Regele Harald şi au admirat neîncetat remarcabilul său leadership, curajul cu care a înfruntat dificultăţi, dragostea, demnitatea şi loialitatea cu care şi-a servit Naţiunea, reformând şi modernizând monarhia, păstrând totodată un profund respect pentru tradiţie. Custodele Coroanei transmite, în numele Familiei Regale a României, condoleanţe poporului norvegian, la ceasul de despărţire de regele lor iubit şi respectat, şi este alături de toţi cei care suferă în aceste momente”, se mai arată în mesajul postat de Familia Regală a României.
Regele Norvegiei, Harald al V-lea, a murit vineri dimineaţă, după mai mult de 10 zile de spitalizare.
El a fost succedat de fiul său, cunoscut până acum sub numele de Prinţul Moştenitor Haakon.
Noul monarh al Norvegiei a luat numele de Regele Haakon al VIII-lea.
Editor : Sebastian Eduard
