Într-o intervenție video la Digi24, vicepreședintele AUR Dan Dungaciu a declarat că partidul nu ia în serios ipoteza ca guvernul Siegfried Mureșan să fie învestit. Acesta consideră că premierul desemnat va fi istorie într-un timp foarte scurt, iar următoarea nominalizare l-ar putea avea în centru pe liderul PSD Sorin Grindeanu. „Nu se pune problema ca vreun parlamentar al AUR să voteze acest guvern, să învestească acest guvern, așa cum nu s-a pus problema nici anterior”, a mai spus Dungaciu.
„Când am ieșit toți trei de la discuțiile cu președintele Nicușor Dan am fost convinși cu toții că va fi o nominalizare. Nu știam ce nominalizare va fi, dar am fost convinși că va fi o nominalizare. Nominalizarea a venit, nu e vorba că am ghicit-o sau preconizat-o noi, nu despre asta e vorba. Din logica politică și evoluțiilor politice mi se pare evident că această nominalizare, făcută pe baza celui mai mare număr de voturi pe care l-ar fi avut în spate domnul Siegfried Mureșan, va fi urmată de nominalizarea domnului Grindeanu, pentru că dânsul este în ordine candidatul cu cele mai multe voturi în spate.
Noi nu luăm în serios ipoteza că domnul Siegfried Mureșan ar putea să treacă, nici nu sunt convins că se va ajunge în Parlament. În niciun caz nu luăm în serios ipoteza că guvernul Siegfried Mureșan ar putea să fie învestit.
Nu se va întâmpla asta inclusiv pentru că, în actuala tensiune politică, liberalii au decis să nominalizeze poate pe cel mai contondent politician care a atacat în stânga, în dreapta. Cel puțin în ceea ce privește AUR, atacurile au fost absolut inexplicabile. N-am avut niciun cuvânt critic la adresa domnului Siegfried Mureșan înainte de a fi atacați absolut gratuit, precum un soi de domnul Goe care țipă la toată lumea, se supără pe toată lumea, protejat de mamița, mătușica, bunicuța Angela Merkel, Von der Leyen sau doamna Udrea. Cine or fi fost doamnele care l-au protejat până acum. Deci, din punctul nostru de vedere, nu se pune problema să dăm un vot. PSD nu va da un vot. Domnul Siegfried Mureșan va fi istorie într-un timp foarte scurt. Urmează nominalizarea domnului Grindeanu cu cele mai multe voturi după domnul Mureșan.
Atunci se va întâmpla, mă rog, confruntarea politică sau atunci va fi apogeul acestor nominalizări, pentru că președintele Nicușor Dan a început să nominalizeze nu gândindu-se la Siegfried Mureșan, ci la finalul acestei povești și finalul nu este aici sau nu este în fața noastră. Urmează episodul al doilea pentru care noi ne pregătim”, a afirmat Dan Dungaciu.
Întrebat dacă consideră că un Executiv condus de liderul PSD are șanse mai mari să obțină majoritatea decât unul condus de actualul premier desemnat, vicepreședintele AUR a afirmat că un Guvern condus de Sorin Grindeanu singur nu ar avea nicio șansă să treacă de Parlament.
„Un guvern condus de Sorin Grindeanu singur cu PSD-ul n-are nicio șansă să treacă și ei știu asta. Urmează să vedem ce vor face, cu cine vor discuta, cum vor negocia. Cuțitele se scot din teacă tot mai profund, se scot din teacă și devin tot mai primejdioase pentru că UDMR-ul a spus foarte limpede: «Nu susținem niciun guvern care are voturile celor pe care ei îi consideră extremiști». Extremiști îi considerăm și noi, partidul cu cele mai multe inițiative anticonstituționale, apropo de articolele din Constituția României. Dar asta nu e în discuție acum. Dacă UDMR nu va vota un guvern susținut de partide pe care dânșii nu le agreează, ne întrebăm cum va trece acest guvern PSD-UDMR și mai știu eu ce altă oaste de strânsură. Probabil că vom apărea și noi în această ecuație. Cel puțin asta sugerează unii și alții. Așteptăm cu interes episodul al doilea”.
Referitor la posibilitatea ca parlamentarii AUR să voteze guvernul Mureșan în urma prezentării programului de guvernare, Dungaciu exclude această probabilitate: „Să ne dea domnul Siegfried Mureșan un program de guvernare bun? Nu, nu există acest scenariu. Din moment ce nu va fi programul bun, evident că nu e nicio șansă. Ridicolul are și el niște limite sau ar trebui să aibă.
Din păcate, cred că domnul Siegfried Mureșan a pornit pe o cale, e foarte greu să cedeze mandatul, să facă ce a făcut domnul Tomac, pentru că este rușinos pentru Partidul Național Liberal. Iar să meargă în Parlament, să primească un vot în consecință va fi tot la fel de rușinos și trebuie să aleagă ce variantă deocamdată decide. Nu se pune problema ca vreun parlamentar al AUR să voteze acest guvern, să învestească acest guvern, așa cum nu s-a pus problema nici anterior.
Partidul are niște decizii, are niște linii roșii pe care ni le-am asumat cu toții. Toate aceste speculații, că vor fi grupuri, 10, 15, 2, 3, 7, 10 deputați, parlamentari AUR care vor vota altfel decât partidul a decis, s-au dovedit până acum a fi simple speculații”.
Vicepreședintele AUR consideră că Siegfried Mureșan „joacă într-o piesă cu final anunțat”: „Partea interesantă va fi după și ceea ce vedem acum este, să zic așa, preambulul, începutul disputei politice. Pentru aceea ne pregătim noi, nu pentru această scenetă în care domnul Siegfried Mureșan ne spune precum bancul acela: pe mine să nu contați”.
În ceea ce privește posibilitatea ca AUR să voteze un guvern condus de Sorin Grindeanu, Dan Dungaciu a reiterat poziția partidului, anume că formațiunea nu va vota niciun Executiv din care nu face parte.
„Noi am spus-o. (..) Există niște linii roșii, liniile roșii se numesc: nu votăm niciun guvern din care nu facem parte. Trebuie să fim parte a guvernului, cu un premier agreat, suficient de multe pârghii de putere încât măsurile pe care le preconizăm să fie implementate. Toate aceste lucruri le-am spus, dar ca aceste lucruri să se întâmple trebuie să existe o poziționare din partea PSD-ului în care, evident, să admită că partidul AUR este un partid ca orice alt partid din România, cu aceeași legitimitate și cu aceeași îndreptățire să fie parte a Guvernului. Avem nevoie de o invitație formală, oficială, cu negocieri, nu neapărat transparente, că nu se întâmplă așa. Dar formale, în care să știm când încep, când se termină, care sunt negocierile care urmează. Pentru asta avem nevoie de o invitație formală. Nu e mingea la noi, este mingea la PSD.
Nu noi am desenat linii roșii. Nu noi am desenat cordon sanitar. Nu noi am desenat zidul de foc, cum ar spune nemții. Ei au făcut-o. E momentul acum să dărâme și cordoanele sanitare și zidurile de foc pentru a începe o negociere politică, așa cum se întâmplă într-o democrație europeană. Încă o dată, noi nu mergem să cerem lucrul acesta. Noi așteptăm să vedem ce va face domnul Sorin Grindeanu și PSD. Cu cât trece timpul, puterea de negociere a AUR crește și vrem să avertizăm încă de pe acum. Puterea de negociere a AUR crește.
Pentru că va fi ultima nominalizare a președintelui Nicușor Dan. După Sorin Grindeanu, alta nu va mai fi. Vor fi anticipate sau Guvern. Noi în această negociere nu avem multe de pierdut, pentru că pentru noi scenariul alegerilor anticipate este unul pe care îl dorim, l-am anticipat, l-am anunțat ca fiind favorabil. Deci negocierile se vor petrece, dacă PSD dorește să facă negocieri, ținând seama că pentru noi anticipatele sunt un lucru pozitiv și dezirabil”.
Citește și:
Editor : A.M.G.
