Rusia își intensifică operațiunile de sabotaj și alte acțiuni ostile în statele NATO, într-o campanie despre care oficialii și analiștii occidentali spun că urmărește să slăbească sprijinul pentru Ucraina și să divizeze alianța. De la incursiuni ale dronelor și atacuri asupra infrastructurii feroviare până la tentative de sabotaj și amenințări, Europa încearcă să găsească o strategie de răspuns care să descurajeze Moscova fără să provoace o escaladare militară. Experții avertizează că simpla protejare a infrastructurii nu este suficientă și cer măsuri concrete împotriva rețelelor care organizează aceste operațiuni, arată The New York Times într-o analiză.
Rusia își intensifică operațiunile de sabotaj și campania de război hibrid împotriva statelor NATO, încercând să slăbească sprijinul european pentru Ucraina și să provoace diviziuni în interiorul alianței. În timp ce oficialii europeni nu consideră iminentă o invazie rusă de amploare asupra unui stat NATO, aceștia se confruntă cu o altă problemă: cum pot răspunde atacurilor tot mai numeroase și mai periculoase fără să cadă în capcana unei escaladări necontrolate?
Miza este cu atât mai mare cu cât un incident, provocat intenționat sau accidental, ar putea provoca pierderi importante de vieți omenești și ar obliga guvernele occidentale să ia decizii rapide într-un context extrem de tensionat.
Moscova „încearcă să submineze voința de a sprijini Ucraina și, într-un sens mai larg, să schimbe arhitectura de securitate a Europei”, a declarat David Cattler, fost oficial al serviciilor de informații ale NATO, care lucrează în prezent la Centrul pentru Analiza Politicilor Europene, un think tank cu sediul la Washington.
Din punct de vedere operațional, a explicat el, Rusia folosește mijloace „greu de atribuit, pe care le consideră suficient de importante pentru a conta, dar suficient de mici pentru a nu declanșa” un război de amploare.
Dezbaterea dintre oficialii europeni se concentrează, în prezent, asupra modului în care ar trebui să răspundă statele vizate și asupra posibilității de a duce contracararea operațiunilor rusești chiar pe teritoriul Rusiei.
Prima reacție ar trebui să fie păstrarea calmului și evitarea unei capcane în care Moscova să atragă Europa prin provocarea unor reacții disproporționate. Totuși, prudența nu trebuie să se transforme în pasivitate, a avertizat Camille Grand, fost înalt oficial al NATO.
Campania Rusiei continuă un tipar cunoscut, a spus el, însă „creșterea numărului și a naturii evenimentelor este semnificativă, la fel și caracterul lor periculos”.
Europa caută o strategie împotriva războiului hibrid
Europa încearcă să-și consolideze capacitatea de descurajare în fața războiului hibrid, adică a acțiunilor agresive care nu ajung neapărat la nivelul unui conflict militar direct. Strategia are trei componente principale.
Prima presupune denunțarea publică a atacurilor și atribuirea explicită a responsabilității Moscovei. A doua vizează creșterea gradului de conștientizare în rândul populației și întărirea protecției în jurul infrastructurii și al obiectivelor care ar putea deveni ținte. A treia componentă, cea mai delicată, presupune impunerea unor consecințe Rusiei, prin măsuri vizibile sau operațiuni discrete, însoțite de mesaje clare adresate președintelui Vladimir Putin.
Linas Kojala, de la Centrul de Studii Geopolitice și de Securitate din Lituania, consideră că fiecare atac ar trebui să fie urmat de un răspuns concret.„Orice atac ar trebui să fie clar corelat cu o măsură concretă de răspuns”, a declarat el.
Pentru ca această strategie să funcționeze, a adăugat Kojala, guvernele trebuie să dispună din timp atât de resursele financiare necesare, cât și de autoritatea legală pentru a acționa. În acest fel, reacția nu ar mai fi întârziată de noi negocieri și dezbateri politice după fiecare incident.
O asemenea abordare presupune însă un acord colectiv între statele europene cu privire la răspunsurile care pot fi adoptate în cazul unor atacuri imprevizibile, ce riscă să ducă rapid la o escaladare militară. În mod tradițional, deciziile de acest fel au rămas la latitudinea fiecărui stat.
Obținerea unui consens european poate fi dificilă. „Poate fi o adevărată provocare”, a recunoscut David Cattler, fostul oficial al NATO.
Strategia lui Putin: frică, ambiguitate și presiune asupra Occidentului
Printre incidentele recente atribuite direct Rusiei sau despre care se crede că ar fi fost ordonate de Moscova se numără atacurile asupra infrastructurii feroviare din Polonia, lansarea unor rachete de semnalizare de către o fregată rusă în direcția unui elicopter danez, acte de sabotaj la fabrici, incursiuni ale dronelor rusești de recunoaștere și presupuse comploturi pentru asasinarea unor directori ai companiilor europene din industria de armament.
În multe dintre aceste cazuri, stabilirea responsabilității Rusiei este dificilă. Totuși, autoritățile de la Berlin au atribuit Moscovei un incident recent în care o dronă încărcată cu explozibili, dar defectă, a fost descoperită pe aeroportul Leipzig-Halle, în estul Germaniei, în apropierea unor avioane de transport ucrainene.
Drona a fost găsită de un angajat al aeroportului, iar dispozitivul nu și-a îndeplinit scopul. Incidentul s-a numărat printre mai multe episoade care au determinat noi avertismente din partea autorităților europene.
Tentativa a reprezentat o schimbare atât în privința riscurilor pe care Rusia pare dispusă să și le asume, cât și în ceea ce privește disponibilitatea Germaniei de a indica public Moscova drept responsabilă.
Claudia Major, expertă în apărare la German Marshall Fund, a afirmat că obiectivul lui Putin este mai amplu decât simpla pedepsire a statelor care sprijină Ucraina.
Potrivit acesteia, liderul de la Kremlin a urmărit „nu doar să arate că sprijinul acordat Ucrainei are un cost, ci și să submineze încrederea populației că un stat democratic o poate proteja”.
Major a adăugat că obiectivul Rusiei în Ucraina nu este exclusiv teritorial, ci include și încercarea de a demonstra că Occidentul nu este unit și poate fi destabilizat din interior.
În ultima perioadă, președintele rus a formulat mai explicit avertismente la adresa statelor NATO care sprijină Ucraina, afirmând că acestea ar putea deveni ținte. În paralel, Rusia este suspectată că încearcă să influențeze alegeri importante din Franța, Italia, Polonia și Spania, în contextul în care partidele de extremă dreapta și formațiunile pro-ruse reprezintă, potrivit oficialilor europeni, o provocare pentru stabilitatea politică a acestor țări.
Folosirea fricii pentru a-și intimida adversarii nu este o tactică nouă în strategia Rusiei. Hanna Notte, expertă în Rusia și autoarea unei cărți recente despre eforturile lui Putin de a învinge Occidentul, intitulată „We Shall Outlast Them” („Îi vom depăși”), a subliniat că intimidarea face parte de multă vreme din modul în care Moscova încearcă să-și atingă obiectivele.
Notte a amintit că Serghei A. Karaganov, un analist rus cu poziții radicale, scria în 2024 că, pentru ca Moscova să învingă Occidentul, „trebuie să existe frică”.
Un alt analist rus cunoscut, Dmitri V. Trenin, care a ajuns să susțină războiul, a formulat o idee similară: „Unde nu există frică, nu există securitate”.
Potrivit lui Keir Giles, specialist în Rusia la Chatham House, Putin a folosit amenințarea escaladării nucleare pentru a-l descuraja pe fostul președinte american Joseph R. Biden Jr. să ofere un sprijin mai amplu Ucrainei.
În opinia lui Giles, contextul s-a schimbat sub președinția lui Donald Trump, iar Moscova încearcă să exercite presiuni asupra aliaților europeni ai Kievului. „Nu Statele Unite trebuie descurajate sau constrânse, ci Europa”, a afirmat specialistul.
Creșterea costurilor pentru Rusia
NATO își consolidează deja capacitatea de descurajare convențională, organizând exerciții militare mai numeroase și de amploare mai mare de-a lungul frontierei cu Rusia. În schimb, eforturile europene de a contracara războiul hibrid sunt mai puțin avansate și mai puțin vizibile.
Statele europene acordă o atenție tot mai mare atribuirii responsabilității pentru incidente. Liderii politici și serviciile de informații vorbesc tot mai explicit despre rolul și intențiile Rusiei. În unele situații, folosesc termeni precum „cinetic”, în locul celui de „hibrid”, pentru a transmite ideea că operațiunile depășesc zona presiunilor indirecte și pot avea consecințe fizice concrete.
În paralel, Europa investește masiv în protejarea aeroporturilor, a infrastructurii critice, a nodurilor feroviare și a fabricilor importante. Unele state, printre care Danemarca, Finlanda și Polonia, își pregătesc cetățenii pentru posibilitatea unui conflict armat, inclusiv prin avertismente și campanii publice de informare.
Aceste eforturi pot fi incluse în obiectivul NATO de a aloca 5% din produsul intern brut pentru apărare până în 2034.
Protejarea infrastructurii și pregătirea populației sunt necesare, dar nu pot elimina complet riscul unor incidente, fie ele accidentale sau intenționate. Dacă un asemenea eveniment provoacă pierderi de vieți omenești, guvernele occidentale s-ar putea confrunta cu o dilemă dificilă: cum să răspundă suficient de ferm pentru a descuraja noi atacuri, fără să declanșeze o escaladare pe care nu o pot controla.
Reziliența și măsurile de protecție nu sunt suficiente, deoarece lasă inițiativa în mâinile Rusiei, a avertizat Linas Kojala. „Răspunsul trebuie să depășească simpla protecție”, a subliniat el.
În opinia sa, măsurile europene ar trebui să vizeze și rețelele care organizează și facilitează operațiunile rusești, prin identificarea și punerea sub acuzare a ofițerilor serviciilor de informații ruse, precum și prin împiedicarea recrutării și remunerării intermediarilor locali implicați în sabotaje.
Aceasta este a treia componentă a strategiei europene: impunerea unor costuri concrete pentru acțiunile Moscovei.
David Cattler a avertizat că identificarea Rusiei drept responsabilă pentru un atac, fără aplicarea unor consecințe proporționale, poate fi interpretată ca un semn de slăbiciune și poate încuraja noi operațiuni.
Totuși, a subliniat el, răspunsul trebuie formulat cu atenție și coordonat între aliați. Nu ar trebui să fie doar reacția izolată a unei singure țări la un incident punctual, ci parte a unei strategii comune, care să transmită Moscovei un mesaj clar.
Analiștii au avansat inclusiv posibilitatea utilizării capacităților cibernetice pentru a paraliza temporar un oraș rusesc sau sistemul de metrou din Moscova, ca avertisment adresat Kremlinului.
O altă opțiune, în cazul unor atacuri cu drone sau rachete, fie ele deliberate sau rezultatul unor erori, ar putea fi consolidarea apărării aeriene a statelor NATO și extinderea acesteia deasupra teritoriului ucrainean. Scopul ar fi interceptarea amenințărilor îndreptate către teritoriul alianței. O asemenea propunere a fost susținută de Radoslaw Sikorski, ministrul de externe al Poloniei.
Europa nu are o singură voce în fața Moscovei
O altă dificultate pentru statele europene este lipsa unei structuri politice unice care să poată transmite rapid și coerent un mesaj în numele întregului continent.
Washingtonul poate transmite Moscovei un avertisment confidențial prin intermediul șefului serviciilor sale de informații sau printr-o convorbire telefonică între președinți. Europa nu dispune însă de o singură persoană care să poată vorbi în numele tuturor statelor membre, a explicat Max Bergmann, de la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale din Washington. „Europa nu s-a integrat în domeniul apărării și al politicii externe, așa că nu poate transmite mesaje coerente”, a subliniat el.
Ivo Daalder, fost ambasador al Statelor Unite la NATO, care lucrează în prezent la Centrul Belfer al Universității Harvard, a amintit eforturile depuse în cadrul Uniunii Europene pentru elaborarea unui protocol de securitate care să permită consultări între state în cazul incidentelor de război hibrid. Mecanismul ar urma să fie similar articolului 4 din Tratatul NATO, care prevede consultări între aliați atunci când unul dintre ei consideră că securitatea, integritatea teritorială sau independența politică îi sunt amenințate.
Totuși, în opinia lui Daalder, Europa are nevoie de mai mult decât un nou mecanism de consultare. Ea trebuie să stabilească din timp ce măsuri poate lua în cazul unor atacuri și cum vor fi puse acestea în aplicare. „Europa are nevoie de un plan de acțiune, nu de o altă reuniune”, a declarat fostul ambasador american.
Daalder consideră că NATO este mai bine poziționată decât Uniunea Europeană pentru a elabora o listă de răspunsuri colective prestabilite la atacurile hibride. Alianța dispune deja de o structură de comandă care ar putea contribui la punerea în aplicare a unor asemenea măsuri.
Pentru Europa, provocarea este să găsească echilibrul între descurajare și evitarea escaladării: să demonstreze că sabotajele și celelalte operațiuni atribuite Rusiei vor avea consecințe, fără ca fiecare incident să devină punctul de plecare al unei confruntări militare directe.
Editor : C.A.
About the Author
