La spectacolul aviatic de la Farnborough, Marea Britanie, de anul acesta, cele mai avansate avioane de vânătoare au impresionat publicul cu mișcările acrobatice executate în aer. La sol, însă, atracțiile principale au fost aeronavele fără pilot cu nume amenințătoare, precum Ghost Bat, Ravenstorm, Valkyrie și Fury. Noua generație de drone arată cum progresul rapid al tehnologiei de zbor autonom schimbă felul în care bătăliile aeriene ale viitorului vor fi purtate și pe ce vor cheltui guvernele zeci de miliarde de dolari din bugetul de apărare.
Dronele care au atras cel mai mult atenția la show-ul aviatic din Marea Britanie nu au fost de genul dronelor ieftine folosite zilnic în războiul din Ucraina și, mai nou, în Iran, ci aeronave mari autonome echipate cu arme sofisticate, care pot opera alături de avioane militare convenționale sau pot patrula singure spațiul aerian.
„Există o gamă de misiuni pentru care sunt luate în considerare”, a spus directorul executiv al BAE Systems, Charles Woodburn, pentru Financial Times. Compania britanică din industria de apărare dezvoltă acum drona de luptă Brontanax.
În timp ce în unele misiuni, dronele zboară alături de avioanele de vânătoare cu piloți, în altele, ele vor putea patrula singure spațiul aerian în căutarea dronelor inamice, pe care le vor putea doborî imediat, a explicat Woodburn.
Progresul tehnologic va schimba rolul avioanelor de vânătoare și a echipajelor lor. Pilotul va deveni un fel de comandant de misiune, a spus și Peter Nilsson, un fost pilot militar care conduce acum programele avansate ale unității de aeronautică din cadrul grupului de apărare Saab din Suedia.
Cursa pentru cele mai avansate avioane și drone militare se poartă între SUA și China
Și avioanele militare cu echipaj vor evolua. Cele care se află acum în dezvoltare vor intra în dotarea armatelor începând de la mijlocul deceniului viitor, în cel mai bun caz. Acestea vor incorpora inteligența artificială, capacități de procesare a datelor și cea mai avansată tehnologie stealth și vor fi apreciate pentru viteza, manevrabilitatea și puterea lor de distrugere.
Noile avioane militare vor avea capacitatea de a rămâne nedetectate destul timp cât să nu poată fi interceptate, vor avea o rază de acțiune destul de lungă pentru a fi cât mai utile, vor avea destui senzori încât să „înțeleagă” câmpul de luptă și vor fi destul de interconectate încât să poată direcționa alte active mai ieftine pentru a neutraliza ținte inamice aflate la diverse altitudini, potrivit lui Eliot Pence, directorul general al companiei de apărare Dominion Dynamics din Canada.
Aeronavele viitorului vor fi, însă, foarte scumpe. Fiecare Boeing F-47, un avion de vânătoare de generația a 6-a, va costa între 200 și 300 de milioane de dolari, a spus Douglas Barrie de la Institutul Internațional pentru Studii Strategice.
Costul este de două ori sau chiar trei ori mai mare decât cel al avionului F-35 Lightning, unul dintre cele mai avansate avioane militare în acest moment, dacă excludem costurile de cercetare, testare și mentenanță.
La aceste sume se vor adăuga și costurile unei flote de aeronave autonome avansate, care se vor ridica la 20-40 de milioane de dolari pentru fiecare dronă. Doar două țări își vor putea permite un astfel de buget: SUA și China, potrivit lui Barrie.

Puterile mijlocii riscă acum să rămână în urma celor două superputeri
Unele puteri mijlocii vor continua să folosească avioane militare de generația a 4-a și a 5-a, precum Eurofighter Typhoon, care vor fi echipate cu arme, radare și alte sisteme mai avansate, investind, de asemenea, în alte tipuri de drone.
Alte țări vor alege să formeze alianțe, precum Global Combat Air Programme (GCAP), din care fac parte companii din Marea Britanie, Italia și Japonia, având obiectivul de a dezvolta noi aeronave ce urmează să le înlocuiască pe cele actuale și să reducă dependența forțelor aeriene ale acestor țări de avioanele americane F-35.
„Trebuie să avansăm acum”, a spus directorul executiv al Dassault Aviation, Eric Trappier. Compania franceză construiește avionul de luptă multirol Rafale. Dassault face parte din alianța Future Combat Air System (FCAS) alături de Airbus și Indra Sistemas din Spania.
Piesa centrală a proiectului, un nou avion de luptă (New Generation Fighter), s-a prăbușit în luna iunie din cauza neînțelegerilor dintre Dassault și Airbus.
Trappier vrea ca Franța să dezvolte singură un nou avion militar și a recunoscut că este greu de prezis cum vor arăta războaiele peste 30 sau 40 de ani.
„Dar dacă ne punem această întrebare, nu vom face nimic – și dacă nu vom face nimic, va trebui să acceptăm să ne fie impuse sistemele dezvoltate de SUA”, a mai spus Trappier.

Cel mai ambițios proiect de dezvoltare a unui avion de luptă din ultimii 40 de ani
Programul F-47 al Statelor Unite, care a fost acordat companiei Boeing de către președintele american Donald Trump în luna martie a anului trecut, reprezintă piesa centrală a inițiativei Next Generation Air Dominance a Washingtonului – cel mai ambițios proiect de dezvoltare a unui avion de luptă din ultimii 40 de ani.
Proiectul este considerat esențial pentru contracararea armatei chineze, care se pregătește de un posibil război cu Taiwanul. China dezvoltă, la rândul ei, un avion de vânătoare mare de generația a 6-a numit J-36 de serviciile de informații din Occident.
În timp ce strategia aleasă de Franța, Germania și Spania pare tot mai neclară, guvernele lor au mai multe planuri pentru dezvoltarea unei aeronave de luptă autonome care va zbura alături de avioanele cu pilot.
Berlinul a spus că își dorește o dronă multirol, care poate îndeplini atât funcția unei aeronave de vânătoare, cât și pe cea a unui bombardier, pe care o numește Jagdbomberdrohne. Are trei opțiuni la dispoziție.
Prima este o variantă a dronei MQ-28 Ghost Bat dezvoltată de Boeing în parteneriat cu Rheinmetall. A doua este Valkyrie, drona dezvoltată de Kratos Defense care a fost deja folosită de forțele aeriene și de pușcașii marini ai Statelor Unite.
Helsing, o companie din industria de apărare care pune mare accent pe sistemele AI, oferă un nou design, în loc să adapteze unul deja existent. Compania susține că CA-1 Europa este singurul produs complet european care i-a fost prezentat Germaniei, cu toate că nu a trecut încă niciun zbor de testare.

Rolul pilotului se va schimba, dar nu va dispărea
Comandantul forțelor aeriene germane, Holger Neumann, a spus în iunie că nu vede niciun înlocuitor pentru piloții aflați în cabină, care pot lua decizii dintr-o poziție relativ avansată în direcția inamicului, „atunci când legăturile prin satelit sau alte canale de comunicare sunt afectate”.
„Mașinăriile ne sunt superioare când comparăm mari cantități de date”, a spus Neumann. „Dar intuiția, controlul intensității luptei și capacitatea de a cunoaște când să mărești sau să reduci eforturile sunt calități profund umane.”
Omul va rămâne în centrul acțiunii, „cu creierul său uman, raționamentul său, frica sa și geniul său”, a spus și Trappier de la Dassault.
„Așadar, cred că în luptele aeriene, omul va rămâne important și va face parte din întreg ciclul. Rolul său s-ar putea schimba, vor fi drone, algoritmi, dar, undeva, el va rămâne pilotul.”
Editor : Raul Nețoiu
