Un membru al trupelor de comando ale Rusiei, afectat de faptul că a trebuit să recupereze cadavrele camarazilor săi uciși pe front, a folosit o „linie telefonică de predare” ucraineană pentru a pune la cale o evadare îndrăzneață de pe linia frontului, scrie The Times.
Deplasându-se printre copaci pe măsură ce se lăsa întunericul, Ivan a zărit uniforme ucrainene care se uscau pe un șir de rufe și o pereche de bocanci militari. Militarul rus și-a dat seama că ajunsese într-o poziție inamică. Neînarmat, a pășit înăuntru repede și cu încredere. Un bărbat stătea la masă, altul stătea în picioare, cu o țigară într-o mână și o cafea în cealaltă.
„M-am îndreptat direct spre ei și i-am întrebat: «Sunteți ruși sau ucraineni?»”, își amintește Ivan. Bărbații au tăcut ceea ce i s-a părut lui un minut înainte să răspundă: „Ești rus, la naiba?”
„Da. Am venit aici să mă predau”, a spus Ivan. Ucrainenii și-au apucat puștile și au tras în aer, pe lângă el. Când s-au convins în cele din urmă că era neînarmat, toți trei s-au așezat, au băut cafea și au discutat, își amintește rusul.
Ivan, al cărui nume a fost schimbat, a dezertat luna trecută dintr-o brigadă de elită Spetsnaz a serviciului de informații militare al Kremlinului (GRU) către Ucraina și acum intenționează să se alăture unei unități de ruși care luptă pentru Kiev.
Începuse să-și planifice evadarea îndrăzneață peste linia frontului cu câteva săptămâni înainte, cu ajutorul serviciului de informații militare ucrainean, HUR, prin intermediul programului lor „Vreau să trăiesc”.
Introvertit și pasionat de literatura occidentală, Ivan a crescut într-un orășel din centrul Rusiei. Evita petrecerile, băutura și fumatul. Între cursurile de la facultate, lecțiile de jujitsu și turele de la pizzeria locală, citea Kafka și Remarque.
Era atras de ideea aventurii militare, iar recrutorii vizitau frecvent facultatea lui. La scurt timp după ce a împlinit 19 ani, Ivan a folosit un un portal guvernamental și a ajuns să semneze un contract pentru a se înrola în armată. „Mi-am dat seama că am făcut o greșeală gravă după prima mea misiune de luptă”, a spus el.
Unitatea Spetsnaz a GRU este renumită pentru specialiștii săi extrem de bine pregătiți și motivați în domeniul recunoașterii sub acoperire, al asaltului și al luptei corp la corp. În copilărie, Ivan văzuse clipuri care le evidențiau priceperea.
După o examinare medicală, a fost surprins să fie repartizat într-o astfel de unitate de elită fără a fi supus testelor de rezistență extrem de dure pentru care aceasta era cunoscută.
„Practic, nu exista nicio selecție. Dacă o persoană era sănătoasă și capabilă, era trimisă într-o unitate obișnuită. Dacă cineva era într-o stare fizică precară, cum ar fi alcoolicii, putea fi trimis în unitățile de asalt”, își amintește el. „M-au trimis la Spetsnaz.”
Ivan primea 300.000 de ruble (2.900 de euro) pe lună, de patru ori mai mult decât câștiga tatăl său ca mecanic. A fost detașat la un poligon de antrenament din Ucraina ocupată, unde locuia într-o căsuță lângă Marea Azov. Acolo se antrenau în echipe mici de câte opt, alături de oamenii cu care urmau să lupte mai târziu.
Majoritatea instructorilor lui Ivan luptaseră în Ucraina încă din 2014. Unii dintre ei fuseseră răniți. În primul an al invaziei, unitățile ruse de Spetsnaz au pierdut între 50 și 90 la sută din efectivele lor, potrivit unor documente ale serviciilor secrete americane divulgate în 2023.
„Soldații veterani mi-au spus că antrenamentul era mult mai dificil pe vremuri”, a afirmat el. „Când am ajuns eu, era mai ușor, pentru că pur și simplu nu era suficient personal.”
Prima misiune de luptă a lui Ivan a avut loc în octombrie anul trecut, când unității sale i s-a ordonat să atace un nod feroviar. Prima companie care a intrat a suferit pierderi grele, apoi compania lui Ivan a avansat pe o a doua rută. „Nu știu pe ce am călcat, dar am fost prins de o explozie. Mi-am rupt două degete de la picior”, a spus el.
Ofițerii săi au considerat că rana era ușoară, așa că l-au desemnat să recupereze morții și răniții, în timp ce restul echipei sale a continuat să avanseze. Câteva zile mai târziu, toți cei șapte s-au întors răniți, unul dintre ei fără o mână.
Ivan a fost trimis din nou în față cu o altă echipă. Înaintând în sat, a văzut civili printre ruine. „Acolo locuia un cuplu de bătrâni, înconjurat de devastare. Mi-am dat seama că asta nu era eliberare, ci distrugere.”
Compania sa s-a întors la bază pentru a se antrena în războiul cu drone, sub îndrumarea specialiștilor de la Centrul Rubicon, o unitate de elită specializată în drone.
În decembrie, trei echipe din compania lui Ivan au fost trimise în următoarea misiune de asalt pentru a sprijini o unitate a armatei regulate care suferise deja pierderi de 90%. Toți cei opt membri ai primei echipe Spetsnaz au fost uciși într-o singură zi. Din cea de-a doua, a supraviețuit doar unul. Misiunea lui Ivan a fost schimbată curând în evacuarea cadavrelor.
Transportarea înapoi a prietenilor săi morți l-a distrus, a spus Ivan.
„Ne antrenasem împreună, trăisem în fiecare zi împreună în aceeași casă. Nu voiam să ies să le recuperez cadavrele; voiam doar să stau acolo unde eram”, a spus el. A început să se gândească la capitulare.
În ianuarie, ordinele sale s-au schimbat din nou. Generalii ruși își dăduseră seama că, de teamă să nu fie pedepsiți, trupele lor îi mințeau.
„Oamenii raportau că mențineau o poziție când, de fapt, nu o făceau. Alți soldați erau trimiși la acele coordonate și dispăreau pentru că intrau în pozițiile ucrainene”, a spus el.
Comandamentul voia o imagine clară. „Am fost mutați într-un adăpost săpat aproape de linia frontului și ni s-a spus să ne observăm propria infanterie. Aceștia ajungeau la poziția noastră, petreceau noaptea acolo, apoi avansau dimineața. Îi auzeam cum erau uciși la două sute de metri în spatele nostru.”
Până în primăvară, aproape niciunul dintre bărbații cu care se antrenase nu mai era în viață.
„Cei care au supraviețuit aveau nevoie de ajutor psihologic serios, dar nimănui nu-i păsa”, și-a amintit el. Soldații glumeau despre modalități de a scăpa de luptă. Devenise o practică obișnuită ca militarii să-și arunce în aer câte un membru, a spus el.
După ce a fost rănit la picioare de o dronă, Ivan a căutat modalități de a se preda în timp ce se recupera și a găsit un link către programul ucrainean „Vreau să trăiesc”. Ivan a contactat programul, i s-a alocat un coordonator și au pus la cale un plan de evadare.
L-a convins pe un bărbat cu care se antrenase să i se alăture. Comandantul lor rus le-a încredințat celor doi o misiune de recunoaștere în spatele liniilor inamice și, în iulie, au pornit într-un marș de 20 km. La ajungerea pe front, au decis în schimb să se predea.
Pe măsură ce se apropiau de zona de luptă, recrutul îngrozit a declanșat o grenadă, rănindu-se. Ivan a mers mai departe singur, aruncând pușca și vesta antiglonț. „Trebuia să mă întâlnesc cu o dronă ucraineană, dar am dat peste o unitate rusă. M-au reținut pentru că păream suspect”, a spus el.
S-a prefăcut că nu-și dă seama că se află atât de aproape de linia de contact, iar soldații l-au eliberat. În luna următoare a fost mutat de la o poziție la alta și a pierdut contactul cu coordonatorul său ucrainean. În cele din urmă, realizând că se afla la 4 km de liniile ucrainene, fără unități rusești în fața sa, și-a scos tunica și și-a încercat norocul.
„M-am deplasat în plină zi, pentru că știam că o dronă cu imagistică termică m-ar fi detectat noaptea. Am avut grijă să nu fiu văzut de nicio dronă de niciuna dintre părți — știam că amândouă m-ar fi ucis. Acoperirea era rară, așa că a trebuit să alerg 70 de metri de fiecare dată, apoi să mă ascund, să aștept și să ascult, repetând procesul. Mi-a luat opt ore să ajung la ucraineni”, a spus el.
Ivan spune că știe că ororile războiului pot părea similare și de cealaltă parte, dar vrea să lupte pentru Ucraina și să-și clădească o viață în această țară după război.
„Este o chestiune de a lupta pentru o cauză despre care știi că este dreaptă sau pentru una despre care știi că este greșită”, a spus el. „Pentru mine este mai ușor să accept să fiu un apărător decât un ocupant.”
Editor : B.E.
About the Author
