Administraţia Trump a publicat peste 100 de pagini de rapoarte declasificate prezentate preşedinţilor SUA în anii dinaintea atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001, marcând ceea ce CIA numeşte cea mai mare dezvăluire de informaţii secrete din istorie despre Osama bin Laden şi evenimentele care au dus la atacuri în ultimii 25 de ani, relatează The Independent.
Printre cele 71 de rapoarte publicate vineri se numără un document din 1998, din perioada administraţiei lui Bill Clinton, care prezintă o potenţială operaţiune condusă de Bin Laden pentru deturnarea unui avion comercial şi menţionează că doi complici ar fi reuşit să treacă de controalele de securitate în cadrul unui test preliminar.
Documentele, puternic cenzurate, menţionează, de asemenea, „posibile ţinte din SUA” şi rapoarte provenite din „surse discutabile” potrivit cărora Bin Laden se pregătea pentru un atac pe teritoriul american.
Alte documente par să prezinte modul în care analiştii CIA au ajuns să înţeleagă operaţiunile şi intenţiile Al-Qaeda sub conducerea lui Bin Laden, subliniind dorinţa acestuia de a aduce „războiul în America”, în ciuda informaţiilor pe care analiştii le-au caracterizat ca fiind limitate sau incomplete, pe măsură ce transmiteau avertismente oficialilor de la Casa Albă cu privire la reţeaua teroristă.
Directorul CIA, John Ratcliffe, a declarat că a declasificat documentele „într-un gest de transparenţă excepţională” pentru a „cinsti memoria celor pe care i-am pierdut în acea marţi tragică”, scrie News.ro.
„De atunci, generaţii întregi de ofiţeri ai CIA şi-au dedicat cariera asigurării dreptăţii pentru compatrioţii noştri căzuţi la datorie şi garantării faptului că Al-Qaida nu va mai face niciodată rău ţării noastre”, a afirmat el într-un comunicat. „În anii care au urmat, numeroşi ofiţeri ai CIA au făcut sacrificiul suprem în Războiul global împotriva terorismului. Le cinstim memoria şi serviciul prin angajamentul nostru de a zădărnici, de a desfiinţa şi de a învinge pe cei care doresc să ne facă rău.”
Documentele — cu numeroase cenzurări pentru a proteja numele informatorilor — nu par să aducă revelaţii noi majore despre atacuri, dar oferă o imagine mai completă a informaţiilor pe care oficialii serviciilor de informaţii le împărtăşeau preşedinţilor Clinton şi Bush în anii care au precedat 11 septembrie, notele din februarie 1998 până la 12 septembrie 2001 prezentând fragmente incomplete de informaţii într-un stil tipic detaşat.
Aceste concluzii confirmă în mare măsură ceea ce fusese raportat anterior de Comisia Naţională privind Atacurile Teroriste asupra Statelor Unite şi în raportul său din 2004, care analiza ameninţările din partea Al-Qaeda.
O notă redactată la 10 septembrie 1998 menţiona că „opţiunea preferată a lui Bin Laden este să lovească SUA pe propriul teritoriu, la Washington” şi că „ar putea dirija un avion încărcat cu explozibili către un oraş american”.
Un alt document din 6 august 2001, adresat preşedintelui de atunci George W. Bush, menţionează că Bin Laden este „hotărât să lovească” SUA, bazându-se, eventual, pe membri ai Al-Qaeda care locuiau în ţară. FBI-ul a descoperit activităţi „care indicau pregătiri pentru deturnări de avioane sau alte tipuri de atacuri, inclusiv supravegherea recentă a clădirilor federale din New York”.
Un document din 28 august 2001, cu câteva zile înainte de atacuri, constata că operaţiunile lui Bin Laden sunt „profesionale şi flexibile”, deşi vulnerabile la „întârzieri şi perturbări pe termen scurt”.
Documentul menţionează, de asemenea, că Al-Qaeda pune accentul pe „planificare atentă, măsuri stricte de securitate şi flexibilitate” pe tot parcursul operaţiunilor sale — „practici operaţionale solide” care îi permit să reprezinte o ameninţare pentru SUA „chiar şi într-un mediu cu măsuri de securitate sporite”.
Publicarea documentelor are loc în contextul în care americanii din întreaga ţară comemorează cele aproape 3.000 de persoane ucise în atacuri, care au schimbat profund SUA şi au declanşat o serie de evenimente care au modelat lumea.
Editor : A.P.
