Doi pompieri aflaţi în timpul liber au acordat primul ajutor, înaintea sosirii echipajelor de intervenţie, unei persoane încarcerate într-un autoturism, în urma unui accident rutier petrecut în localitatea Groşi, din judeţul Bihor. Bărbatul blocat în maşină era în stare de inconştienţă, iar intervenţia rapidă pompierilor, care au eliberat căile respiratorii ale victimei, a fost „esenţială”, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bihor.
Accidentul rutier s-a produs în localitatea Groşi, iar în urma impactului, un bărbat a rămas blocat în autoturism şi se afla în stare de inconştienţă, potrivit ISU Bihor, scrie News.ro.
„Aflându-se în apropierea locului producerii accidentului, doi pompieri au intervenit imediat pentru a-i acorda victimei primul ajutor”, precizează sursa citată.
Potrivit aceleiaşi surse, soldatul Junc Marius, din cadrul Staţiei Aleşd, şi soldatul Sânza Raul, din cadrul Detaşamentului 2 Oradea, au eliberat căile respiratorii ale victimei şi au acordat primele măsuri de sprijin până la sosirea echipajelor specializate.
„Intervenţia lor rapidă a fost esenţială, iar la sosirea pompierilor şi a echipajelor medicale, victima era conştientă”, afirmă reprezentanţii ISU Bihor.
La locul accidentului au fost mobilizaţi pompierii Staţiei Aleşd, cu o autospecială de primă intervenţie, şi cei ai Detaşamentului 2 Oradea, cu o autospecială de descarcerare grea. De asemenea, au intervenit un echipaj de prim ajutor cu ambulanţă SMURD şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ).
Pompierii au acţionat pentru scoaterea victimei din autoturism, aceasta fiind ulterior evaluată şi îngrijită medical la faţa locului, iar apoi transportată la spital.
Editor : B.P.
