Dominic Fritz a declarat joi, la Digi24, că USR ar fi votat legea salarizării „chiar dacă sunt multe lacune și în varianta actuală” și susține că din acest motiv nu își asumă pierderea celor 770 de milioane de euro din PNRR. El a subliniat totodată că PSD este cel care nu a vrut să treacă această lege.
Președintele USR spune că nu își asumă eșecul legii salarizării, argumentând că USR ar fi votat legea chiar și în forma actuală.
„Asta a fost problema în toate aceste negocieri, că de fiecare dată când cât de cât a părut că ne-am dus într-o anumită direcție, PSD s-a coordonat cu anumite sindicate, a tot venit cu încă ceva în plus, doar că nu este un sac fără fund această lege și nici bugetul țării și tocmai de aceea era clar de la început că există o anumită limită, iar Comisia nu s-a uitat pe nu știu ce coeficient, dacă e bine sau nu, ci s-a uitat la impactul bugetar. (…)
Eșecul este al celor care au refuzat să voteze acest proiect. USR a spus chiar dacă sunt multe lacune și în varianta actuală pe masă, dar ne-am fi asumat să votăm pentru acest proiect tocmai pentru că și acuma există extrem de multe inechități în sistemul actual, sunt oameni care sunt extrem de dezavantajați momentan în sistemul public și ar fi fost o ocazie să creăm mai multe echitate în interiorul sistemului public. Noi am fi votat pentru și tocmai de aceea eu nu îmi asum acest eșec”, a spus Dominic Fritz.
Potrivit acestuia, PSD este cel care nu și-a dorit ca legea să treacă.
„Eu cred că trebuie să constatăm foarte clar că PSD, în primul rând, nu a vrut să treacă această lege pentru că n-au vrut să-și asume că nu putem să satisfacem toate poftele tuturor în același timp. Banii pe care îi cheltuim pentru salariile funcționarilor sunt doar banii pe care îi câștigăm cu munca oamenilor din privat și sistemul public și nu este un sac fără fund.
Și dacă nu accepți că există o limită matematică, că deja sub guvernarea PSD deficitul a explodat, deja creditorii noștri ne spun ‘stați un pic, dacă continuați pe această cale, noi nu o să vă mai împrumutăm banii’, atunci trebuie să accepți că există această limită. Iar PSD n-a vrut să spună în fața propriilor alegători adevărul și să spună că există o limită și de aceea de ani de zile au tergiversat acest proiect”, a mai spus Fritz.
Miercuri, președintele Nicușor Dan a anunțat că PSD, PNL, USR și UDMR nu au ajuns la un consens privind legea salarizării, după negocieri intense în ultimele luni.
Potrivit acestuia, partidele și-au asumat împreună pierderea celor 770 de milioane de euro din PNRR și au convenit ca legea să fie adoptată până la sfârșitul anului, cu respectarea anvelopei salariale stabilite cu Comisia Europeană.
„Partidele și-au respectat angajamentul de a nu depune separat un proiect al legii în Parlament, asumându-și împreună, conform acordului politic, pierderea celor 770 de milioane de euro aferente acestui jalon PNRR”, a spus șeful statului.
„Munca desfășurată în aceste luni și discuțiile cu sindicatele au clarificat foarte multe aspecte tehnice, legea fiind aproape finalizată din punct de vedere tehnic”, adăuga acesta.
Editor : C.L.B.
