Un bărbat de 35 de ani din Brașov a fost arestat preventiv după ce anchetatorii au descoperit că ar fi vândut droguri de risc și de mare risc prin metoda „dead drop”. Substanțele erau ascunse în cutii din plastic asemănătoare celor din ouăle de ciocolată, iar plata se făcea în criptomonede.
Polițiștii au efectuat percheziții la domiciliul unui bărbat în vârstă de 35 de ani, suspectat că, în perioada iulie 2025 – iulie 2026, ar fi procurat, deținut și comercializat droguri de risc și de mare risc în municipiul Brașov.
În urma descinderilor, oamenii legii au descoperit aproximativ 300 de grame de cannabis, precum și nouă colete pregătite pentru clienți și ascunse în diferite zone ale orașului. Totodată, anchetatorii au ridicat cinci tipuri diferite de droguri.
Potrivit anchetatorilor, suspectul ar fi distribuit cannabis, cocaină și alte droguri de mare risc folosind metoda „dead drop”, prin care vânzătorul și cumpărătorul nu intră în contact direct.
Substanțele interzise erau ascunse în cutii din plastic asemănătoare celor din ouăle de ciocolată și lăsate în diferite locuri din municipiul Brașov. Clienții primeau ulterior locația și ridicau pachetele, iar plata era făcută în criptomonede.
Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile și este cercetat pentru trafic de droguri de risc și trafic de droguri de mare risc.
Editor : M.I.
