Omul de afaceri german Stefan Thurmann, fondatorul companiei producătoare de armament Donaustahl, a denunţat un complot al serviciilor secrete ruse care l-ar căuta să-l asasineze, astfel că se vede forţat să trăiască ascuns şi fără viaţă personală.
„Duc o luptă pentru viaţa mea cu serviciile secrete ruse. Mi-am făcut testamentul, o declaraţie pentru donarea organelor mele dacă mor. Lucruri la care în mod normal nu ar trebui să mă gândesc la vârsta mea”, a declarat Thurmann, în vârstă de 39 de ani, într-un interviu acordat postului de televiziune RTL, transmite EFE, preluată de Agerpres.
Potrivit lui Thurmann, pe care jurnalişti de la RTL şi revista Stern l-au vizitat într-o locaţie secretă bine păzită, acesta a primit informaţii din partea autorităţilor germane la sfârşitul anului 2025 despre un plan al serviciilor secrete ruse de a-l asasina.
„Am încremenit” la aflarea acestor informaţii, mai spune afaceristul german din industria militară şi a cărui ţară este principalul susţinător european al Ucrainei în războiul cu Rusia. În urma semnalării primite, el trăieşte de atunci ascuns sub protecţie permanentă şi se plânge că, în aceste condiţii, nu mai are nici viaţă personală.
Autorităţile germane au arestat în luna martie doi aşa-numiţi „agenţi de unică folosinţă” ruşi care-l spionaseră pe Thurmann în pregătirea unei operaţiuni împotriva acestuia. Termenul de „agent de unică folosinţă” se referă la persoane neinstruite pentru activităţi de spionaj şi recrutate de serviciile secrete, de exemplu, prin intermediul reţelelor de socializare şi plătite cu sume mici de bani.
Un deputat german, Bastian Ernst, a susţinut, tot la postul RTL, că planul de asasinare a lui Thurmann era foarte avansat şi că urma să fie executat cu agentul neurotoxic cunoscut sub numele de Noviciok, pe care Rusia l-a mai folosit în trecut.
Instituţii de securitate germane văd cazul Thurmann drept un exemplu clar al escaladării „războiului hibrid” rusesc. Directorul general al societăţii germane producătoare de armament Rheinmetall, Armin Papperger, a fost la rândul său menţionat ca o posibilă ţintă a Rusiei.
Şeful Oficiului Federal pentru Protecţia Constituţiei (serviciul de informaţii interne german) din landul Renania de Nord-Westfalia, Jurgen Kayser, a comparat activitatea serviciilor secrete ruse din Germania cu situaţia din perioadele cele mai tensionate ale Războiului Rece.
„De când a început războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei observăm o creştere a activităţilor de spionaj în ţară”, afirmă Jurgen Kayser. „Obiectivul (Rusiei) este să descurajeze prin ameninţări oficialii şi companiile să sprijine Ucraina cu tehnologie militară”, explică responsabilul german.
Editor : B.E.
