România intră în sezonul rece cu mai multe riscuri energetice care se suprapun, de la incertitudinile privind repornirea centralei de la Cernavodă și reducerea producției fotovoltaice până la prețurile ridicate ale gazelor, energiei electrice și carburanților, a avertizat vineri, într-o intervenție la Digi24, Dumitru Chisăliță. Acesta susține că numeroase companii au ajuns într-o situație critică, iar consumatorii vulnerabili au fost „abandonați” în ultimii doi ani.
Expertul a prezentat concluziile studiului „Urgențele României în domeniul energetic 2030”, prin care Asociația Energia Inteligentă a identificat 40 de probleme structurale ale sectorului și a propus autorităților un plan în zece puncte.
„Este, practic, o radiografie a sistemului energetic și am identificat 40 de probleme structurale cu care sectorul se confruntă în momentul de față sau în viitorul imediat apropiat. Am propus un plan în zece puncte care ar trebui să fie abordat de autoritățile din România. Unele măsuri au un efect imediat, altele, din păcate, au nevoie de timp până să fie puse în aplicare, dar absolut toate trebuie duse la îndeplinire, pentru că intrăm în iarnă cu mai multe crize existente sau care pot să apară”, a declarat Dumitru Chisăliță.
Repornirea centralei de la Cernavodă depinde în continuare de condițiile meteorologice. În același timp, producția de energie fotovoltaică va scădea în timpul iernii, odată cu reducerea duratei zilei și creșterea nebulozității, iar centralele pe gaz și cărbune funcționează intens de la apariția problemelor de la Cernavodă.
„Pe lângă faptul că depindem de vreme în ceea ce privește repornirea centralei de la Cernavodă, în perioada de iarnă aportul de energie din zona fotovoltaică scade foarte mult, atât din cauza nebulozității, cât și a reducerii zilei. În același timp, pe centralele pe gaz și pe cărbune «duduim» de când au început problemele la Cernavodă, iar asta înseamnă că sunt supuse unei solicitări foarte mari și că riscul ca o eventuală defecțiune să le scoată din funcțiune este mai ridicat decât în alte situații”, a explicat acesta.
Situația este complicată și de problemele de pe piața carburanților, de creșterile puternice ale prețurilor energiei electrice pe Piața pentru Ziua Următoare și de scumpirea gazelor naturale.
„Toate acestea se suprapun peste criza țițeiului, benzinei și motorinei, care nu are în momentul de față un orizont previzibil de încheiere, peste problemele existente la nivel european pe piața energiei electrice și peste creșterile puternice de pe Piața pentru Ziua Următoare. În plus, ca urmare a lipsei unei cantități importante de gaz natural lichefiat de pe piața mondială și a blocării Strâmtorii Ormuz, prețurile au crescut și, cel mai probabil, vor rămâne la un nivel foarte ridicat până în primăvară”, a adăugat expertul.
„Multe companii deja închid sau se pregătesc să închidă”
Printre măsurile considerate urgente se numără sprijinirea economiei și a consumatorilor vulnerabili, dar și valorificarea mai eficientă a resurselor energetice disponibile în România.
„Prețurile la care gazele, energia electrică și motorina sunt folosite pentru economia românească au adus-o într-un prag foarte jos. Ne găsim în situația în care multe companii deja închid, se pregătesc să închidă sau iau măsuri foarte stricte în ceea ce privește funcționarea viitoare. Cred că este cel mai critic aspect pe care îl avem în momentul de față, complementar cu situația consumatorilor vulnerabili, care au fost cumva abandonați în ultimii doi ani. Dacă până acum doi ani aproape orice începea cu sintagma «consumatorii vulnerabili», acum ei, practic, au dispărut și sunt foarte multe familii care au probleme reale în a-și plăti facturile sau a-și asigura necesarul de energie”, a spus Dumitru Chisăliță.
O altă direcție din planul propus autorităților vizează folosirea resurselor energetice naționale și locale, despre care președintele Asociației Energia Inteligentă spune că nu ar trebui privite exclusiv din perspectivă comercială.
„Al doilea element pe care îl consider foarte important este maximizarea valorificării resurselor energetice pe care le avem, atât la nivel național, cât și local, și pe care prea ușor le-am lăsat doar în zona comercială. Ar trebui să ne reîntoarcem către aceste resurse, să le acordăm o importanță mai mare și să înțelegem că sunt cele care pot, într-adevăr, să ne ajute să trecem iarna aceasta și multe ierni de acum încolo”, a concluzionat acesta.
Editor : A.D.
