Preşedintele SUA, Donald Trump, a insinuat joi că ia în considerare redenumirea fie a Oceanului Atlantic, fie a Oceanului Pacific în „Oceanul Americii”, informează EFE.
„Acum ne lipseşte doar un ocean. Poate va trebui să redenumim Atlanticul şi/sau Pacificul. Poate îl vom schimba”, a declarat Trump la un eveniment în Biroul Oval, unde a semnat un ordin executiv prin care Lacul Ontario a fost redenumit Lacul America.
Întrebat de reporteri despre noul nume al lacului de la graniţa americano-canadiană, Trump a reamintit că a redenumit şi Golful Mexic în Golful Americii, în urma unui ordin executiv din 20 ianuarie 2025, în aceeaşi zi în care a preluat mandatul.
„L-am schimbat şi acum este numit în mod obişnuit Golful Americii. Aşadar, dacă stai să te gândeşti, avem un golf şi avem un lac”, a explicat preşedintele, care nu a ezitat să-şi extindă aspiraţiile la unul dintre cele două oceane care mărginesc Statele Unite.
Ordinele de schimbare a numelui afectează doar înregistrările şi documentele federale americane, fără implicaţii în afara sferei oficiale a Statelor Unite.
Dacă la începutul mandatului republicanului Mexicul era vizat, acum este rândul Canadei, cu care Trump se află într-un război comercial.
„Schimbarea în «Lacul America» este ceva la care mă gândesc de mult timp”, a afirmat preşedintele american, care a lansat încă de marţi ameninţarea cu privire la Lacul Ontario, prin intermediul reţelelor de socializare.
Noul nume dat de Trump vine pe fondul escaladării disputelor tarifare cu Canada.
Premierul canadian Mark Carney a subliniat joi că Lacul Ontario se numeşte aşa „astăzi şi pentru totdeauna”.
Citește și:
Putin „nu va ataca un teritoriu al NATO”, dă asigurări Trump. „Am avut discuţii bune cu el”
Editor : A.M.G.
