Echipajul specializat riscuri chimice, biologice, radiologice şi nucleare (CBRN) a fost mobilizat vineri în curtea Şcolii Gimnaziale „Mihai Codreanu” din Iași, unde a fost identificat un recipient cu eticheta „SO2” (dioxid de sulf), în apropierea acestuia fiind găsite şi două pisici decedate, transmite Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Iaşi.
Specialiştii CBRN efectuează măsurători şi verificări specifice la faţa locului pentru identificarea eventualei prezenţe a unor substanţe periculoase şi stabilirea concentraţiilor din mediul ambiental, potrivit sursei citate.
„Preventiv, zona a fost securizată, iar un echipaj de stingere asigură măsurile specifice de prevenire şi intervenţie în cazul producerii altor situaţii de urgenţă. Până la finalizarea măsurătorilor şi verificărilor de specialitate, nu poate fi confirmat conţinutul recipientului şi nici existenţa unei legături între acesta şi decesul celor două animale. Intervenţia se desfăşoară cu respectarea măsurilor specifice de protecţie pentru astfel de situaţii”, au precizat reprezentanţii ISU Iaşi.
Dioxidul de sulf (SO2) este un gaz incolor, amărui, neinflamabil, cu un miros pătrunzător care irită ochii și căile respiratorii, potrivit site-ului calitateaer.ro.
Expunerea la o concentrație mare de dioxid de sulf, pe o perioadă scurtă de timp, poate provocă dificultăți respiratorii severe. Sunt afectate în special persoanele cu astm, copiii, vârstnicii și persoanele cu boli cronice ale căilor respiratorii.
Expunerea la o concentrație redusă de dioxid de sulf, pe termen lung poate avea ca efect infecții ale tractului respirator, mai arată sursa citată.
Editor : B.P.
