Preşedintele celui mai puternic sindicat german IG Metall, Christiane Benner, a criticat luni în mod vehement participarea directorului producătorului auto german Audi la un miting electoral alături de Donald Trump, ocazie cu care a fost anunţată o investiţie de patru miliarde de dolari a Audi în prima sa uzină din SUA, informează AFP și Agerpres.
„Modul în care Gernot Dollner (-directorul general de la Audi-n.r.) s-a prezentat pe sine şi Audi în Statele Unite este extrem de jenant şi inacceptabil din punct de vedere politic”, a declarat Christiane Benner, într-un comunicat de presă. Potrivit acesteia, CEO-ul Audi a încălcat în mod flagrant regulile interne ale companiei care impun neutralitatea politică în perioada premergătoare alegerilor.
Sâmbătă, Dollner a apărut alături de preşedintele SUA la un miting electoral organizat de partidul republican în statul Georgia, unde Donald Trump a anunţat o investiţie de 4,2 miliarde de dolari din partea producătorului auto german în construirea primei sale fabrici din SUA.
Ulterior, Audi a confirmat în mod oficial investiţia în noua uzină, care se aşteaptă să producă 200.000 de vehicule pe an şi să creeze aproximativ 4.500 de locuri de muncă.
Dincolo de criticile sale la adresa şefului Audi, liderul sindical a subliniat că proiectul uzinei din SUA nu a trecut încă de toate etapele de aprobare în cadrul grupului Volkswagen. „Decizia finală” privind o nouă fabrică în Statele Unite trebuie să primească aprobarea organismelor competente, iar votul final va fi dat „pe bună dreptate” de consiliul de supraveghere al Volkswagen, a insistat Christiane Benner, prima femeie numită în postul de preşedinte al IG Mettal.
Investiţia de patru miliarde de dolari a Audi vine într-un moment în care compania mamă, grupul Volkswagen, a început un vast program de reducere a costurilor şi a locurilor de muncă în Germania. Uzina Audi de la Neckarsulm, Germania, care are aproximativ 15.000 de angajaţi, este vizată în mod special de măsurile de reducere a costurilor. Şi alte locuri de muncă din Germania ar putea dispărea dacă unele dintre modelele mărcii Audi ar fi produse la viitoarea fabrică americană.
Rivalii germani ai Audi au deja fabrici importante în SUA: BMW în Carolina de Sud şi Mercedes-Benz în Alabama. Cu toate acestea, construcţia acestor uzine a fost decisă într-un context economic şi comercial foarte diferit, cu mult înainte de actualul val de anunţuri de investiţii în spatele cărora stau tarifele vamale suplimentare impuse de administraţia Trump.
Editor : A.P.
