Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au prins în flagrant o persoană care a cerut 11.000 de euro de la administratorul unor companii, în așa fel încât să nu aibă probleme în urma controalelor ANAF.
Inculpatul prins în flagrant de DNA a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, potrivit unui anunț al parchetului anticorupție.
„Inculpatul ar fi pretins de la un administrator al mai multor societăți comerciale suma de 11.000 EURO, susținând că are influență asupra unor persoane cu funcții de conducere din cadrul ANAF și asupra unor inspectori antifraudă.
În schimb, inculpatul ar fi promis să determine inspectorii să îi asigure administratorului tratament favorabil și să îl informeze cu privire la eventualele sesizări penale”, a anunțat DNA.
Potrivit procurorilor, la firmele verificate de ANAF au fost descoperite obligații de plată către bugetul de stat în valoare de 700.000 de lei.
Editor : M.G.
