Fostul ministru al Transporturilor, Ciprian Şerban, critică planurile pentru infrastructură prevăzute în programul de guvernare al premierului desemnat Siegfried Mureșan. Social-democratul susține că unele măsuri par „superficiale”, în timp ce altele sunt „vădit antiromânești”.
Fostul ministru PSD s-a referit în special la două companii aflate în coordonarea Ministerului Transporturilor: Compania Națională Aeroporturi București și Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța, care au început achiziția de acțiuni de la Fondul Proprietatea. Acesta susține că tranzacțiile ar facilita accesarea fondurilor europene.
„Atrag, astăzi, atenţia doar asupra unei astfel de propuneri: două dintre cele mai bune companii ale ministerului, cu sute de milioane profit, fiecare, au demarat sub coordonarea mea, la începutul acestui an, achiziţia de la Fondul Proprietatea. Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti şi Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, societăţi ce administrează infrastructura critică, au luat aceste decizii, legal, în forurile de conducere şi asta pentru că absorţia de bani europeni devine mai facilă iar implementarea proiectelor de dezvoltare, mult mai rapidă”, a precizat Ciprian Șerban într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Social-democratul îl acuză pe Siegfried Mureșan că ar urmări blocarea reîntregirii pachetelor de acțiuni și, ulterior, vânzarea companiilor.
„Ce vrea domnul Mureșan în programul său? Pe scurt, în prima fază va bloca reîntregirea pachetelor de acțiuni, apoi înstrăinarea, prin vânzare, chiar a companiilor”, a afirmat fostul ministru.
Citește și
Ce conține programul de guvernare în 28 de puncte propus de Siegfriesd Mureșan. Principalele prevederi DOCUMENT
Calendarul învestirii Guvernului Mureșan. Când au loc audierile miniștrilor și votul în Parlament
Promisiunile Guvernului Mureșan: pensii mai mari și TVA redus. Când s-ar putea aplica măsurile
Editor : A.P.
