Cinci foşti ofiţeri de investigaţii au fost găsiţi vinovaţi joi, de Judecătoria Chişinău, pentru încălcarea inviolabilităţii vieţii personale şi violarea dreptului la secretul corespondenţei, după ce ar fi dispus şi efectuat măsuri speciale de investigaţie în privinţa unor activişti civici, jurnalişti, membri ai unor partide politice şi reprezentanţi ai societăţii civile.
Cei cinci – un fost şef al Direcţiei nr. 5 a Inspectoratului Naţional de Investigaţii, Valeriu Cojocaru, şi patru foşti subalterni ai săi – au fost însă eliberaţi de pedeapsă penală, după ce termenul de prescripţie pentru tragerea la răspundere a expirat, transmite Deschide.md, citat de Agerpres.
Potrivit probelor administrate de Procuratura Anticorupţie, în perioada 2017-2018, fostul şef al Direcţiei nr. 5 ar fi organizat prezentarea unor date care conţineau informaţii neveridice despre pretinse evenimente de dezordini în masă şi despre persoane care ar fi urmat să participe la acestea. Datele includeau, între altele, nume, date de contact şi numere de telefon, potrivit agenției Moldpres.
Ulterior, la indicaţia şi sub controlul direct al acestuia, ceilalţi ofiţeri ar fi prezentat procurorilor din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale rapoarte în trei cauze penale. Conform procurorilor, rapoartele au fost întocmite fără îndeplinirea cumulativă a condiţiilor legale privind necesitatea şi proporţionalitatea măsurilor speciale de investigaţii.
În baza acestor rapoarte a fost solicitată iniţierea şi, ulterior, prelungirea unor măsuri precum interceptarea şi înregistrarea comunicărilor, urmărirea vizuală, colectarea informaţiilor de la furnizorii de servicii de comunicaţii electronice şi documentarea cu ajutorul metodelor şi mijloacelor tehnice.
Rapoartele au ajuns ulterior la judecătorii de instrucţie, care au autorizat măsurile speciale de investigaţie.
Procuratura Anticorupţie consideră că evenimentele de protest invocate drept motiv pentru iniţierea urmăririi penale fie nu au avut loc, fie au fost autorizate legal, fie nu au fost însoţite de acte de violenţă. De asemenea, legătura dintre autorii unor comentarii online şi persoanele supuse ulterior măsurilor speciale de investigaţii nu ar fi fost demonstrată prin probe.
În cadrul procesului, instanţa a admis parţial acţiunile civile depuse de părţile vătămate. Cei cinci inculpaţi urmează să achite în solidar despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat prin infracţiune celor 14 persoane care au susţinut acţiunea civilă. Fiecare dintre acestea va primi între 35.000 şi 40.000 de lei moldoveneşti (între 1.700 şi 2.000 de euro – n.r.), suma totală stabilită de instanţă fiind de 495.000 de lei.
Sentinţa poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Centru în termen de 15 zile.
Editor : M.B.
