Serviciul Federal de Securitate (FSB) din Rusia a anunțat luni că a ucis doi bărbați care ar fi pregătit un atac cu dronă asupra unei companii petroliere din regiunea Komi, în nord-vestul țării, la ordinele Ucrainei, potrivit EFE.
Agenţi FSB i-au ucis pe suspecţi atunci când aceştia au opus rezistenţă armată în timpul reţinerii lor în oraşul Uhta (aproximativ 1.500 de kilometri nord-est de Moscova), se precizează în comunicatul oficial al serviciului, citat de Agerpres.
Prezumtivii terorişti, care ar fi urmat instrucţiunile serviciilor secrete ucrainene, intenţionau să „arunce în aer” una dintre companiile din industria petrolieră din regiune cu ajutorul unei drone echipate cu un dispozitiv exploziv artizanal.
FSB susţine că agenţi ai săi au confiscat două drone cu explozibil de provenienţă străină şi două pistoale Makarov, dejucând astfel un posibil act de sabotaj şi că niciun civil nu a fost ucis în timpul operaţiunii.
În comunicatul său, FSB declară că cei doi luaseră legătură cu „coordonatori ucraineni” prin intermediul unor „reţele de mesagerie străine”, prin care primiseră informaţii despre ţinte, precum şi despre soldaţi şi membri ai forţelor de securitate care au luat parte la războiul din Ucraina.
De asemenea, în documentul FSB se subliniază că serviciile secrete ucrainene nu au încetat căutările în Rusia de „potenţiali” autori de atentate teroriste şi acte subversive cu scopul de a „provoca prejudicii ţării”.
Prin atacurile sale cu drone asupra rafinăriilor şi terminalelor portuare ruseşti, Ucraina a reuşit să reducă în mare măsură capacitatea de producţie şi export a industriei petroliere ruse, într-un moment în care preţul barilului a crescut semnificativ în contextul războiului în Iran.
Preşedintele rus Vladimir Putin şi FSB invocă ameninţarea la adresa securităţii naţionale ca motiv pentru încetinirea internetului şi blocarea reţelelor de social media, care a început cu mai multe luni în urmă, argumente ce sunt respinse de majoritatea populaţiei ruse.
Editor : M.I.
