Plenul Camerei Deputaților a adoptat miercuri, în sesiune extraordinară, proiectul de lege care modifică schemele de compensare și plafonare a prețurilor la energie electrică și gaze naturale, cu scopul de a accelera decontarea sumelor datorate de stat furnizorilor. Proiectul majorează de la 40% la 60% avansul plătit din valoarea cererilor de decontare, până la finalizarea verificărilor privind prețul de achiziție al energiei.
Proiectul modifică OUG nr. 6/2025 privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică în perioada 1 aprilie 2025 – 30 iunie 2025 și celor din piața gazelor naturale în perioada 1 aprilie 2025 – 31 martie 2026, precum și OUG nr. 27/2022.
Principala schimbare este majorarea avansului acordat furnizorilor pentru cererile de decontare. Până la finalizarea verificărilor privind dovada prețului de achiziție al energiei electrice sau gazelor naturale, furnizorii vor putea primi 60% din valoarea cererilor, față de 40% în prezent.
Cereri de decontare de aproximativ 6 miliarde de lei
În expunerea de motive se arată că volumul cererilor de decontare aflate în analiză este de aproximativ 6 miliarde de lei.
„Volumul cererilor de decontare aflate în analiză este de aproximativ 6 miliarde lei, iar menținerea pragului actual de 40% generează dificultăți semnificative în asigurarea fluxurilor financiare necesare continuării activității furnizorilor, cu potențiale efecte asupra stabilității pieței de energie și asupra consumatorilor finali”, se arată în document.
Proiectul introduce și mecanisme pentru recuperarea sumelor plătite necuvenit și prelungește termenele de regularizare. Totodată, sunt prevăzute dobânzi și penalități de întârziere pentru sumele care trebuie restituite bugetului de stat și nu sunt recuperate în termenul legal de 10 zile lucrătoare.
Furnizorii vor avea în continuare obligația de a restitui diferențele rezultate în urma regularizării în situațiile în care sumele decontate depășesc valorile stabilite de ANRE.
Ministrul Muncii și ministrul Energiei trebuie să emită, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii, un ordin comun care va stabili procedura de analiză, verificare, validare și plată a cererilor de decontare.
Camera Deputaților este for decizional pentru acest proiect. Senatul a aprobat propunerea legislativă în ședința din 5 august.
Editor : A.D.
