Președintele AUR, George Simion, a transmis, luni, un mesaj ironic după ce președintele Nicușor Dan a atacat la Curtea Constituţională Legea privind integritatea, vizat fiind articolul care oblică soţii sau partenerii demnitarilor să depună declaraţii de avere. „Se vede și de pe Lună ceea ce vedem noi?”, se întreabă Simion.
„Lui Nicușor Dan nu îi place transparența: contestă la CCR legea ANI. Se vede și de pe Lună ceea ce vedem noi?”, a scris Simion într-un mesaj postat pe Facebook.
Mesajul vine după ce preşedintele Nicuşor Dan a atacat la Curtea Constituţională Legea privind integritatea.
„Legea nu stabileşte niciun criteriu obiectiv – durată, convieţuire, interdependenţă economică, asumare publică – pentru identificarea momentului de la care o relaţie afectivă devine relevantă juridic, lăsând persoanei vizate sarcina de a se autocalifica drept destinatar al obligaţiei”, argumentează preşedintele, referindu-se la formularea „soţul, soţia sau persoana care are relaţii asemănătoare acelora dintre soţi”.
Anterior, parlamentarii USR au susținut că noua Lege a Integrității nu este constituțională, motiv pentru care au sesizat CCR. Și aleșii PNL s-au alăturat demersului. Legea riscă acum să nu mai intre în vigoare până la finalul lunii august, astfel încât jalonul din PNRR să fie considerat îndeplinit, iar România ar putea pierde 770 de milioane de euro la acest capitol.
Demersul președintelui Nicușor Dan vine în condiţiile în care partenera sa Mirabela Grădinaru şi-a făcut publice declaraţia de avere şi de interese înainte ca legea să fie adoptată de Parlament.
Mirabela Grădinaru deține în total opt terenuri, dintre care patru sunt terenuri intravilane, trei sunt terenuri extravilane, iar unul este o vie. Cele mai multe au fost dobândite în anul 2025, prin moștenire.
Unul dintre terenuri este situat în comuna Moara Vlăsiei, județul Ilfov. Este un teren intravilan cu o suprafață de 1.152 de metri pătrați, cumpărat în anul 2021, asupra căruia deține drept de proprietate integral.
În comuna Zăpodeni, județul Vaslui, aceasta deține, prin moștenire de la bunici, un teren intravilan de 2.600 de metri pătrați, pentru care are o cotă de 7/32, un alt teren intravilan de 2.400 de metri pătrați, cu o cotă de 1/8, precum și trei terenuri extravilane cu suprafețe de 19.400 de metri pătrați, 8.600 de metri pătrați și 4.500 de metri pătrați, pentru fiecare având o cotă de 1/8.
Tot în Zăpodeni, Mirabela Grădinaru a moștenit și o vie de 1.200 de metri pătrați, pentru care deține o cotă de 1/8.
Editor : C.L.B.
