Pentru a atrage mai mulți clienți, abonamentul Google AI Pro include de-acum înainte și Google Health Premium. Asta după ce au mai adăugat stocare și YouTube Premium incluse în același preț.
Abonamentul Google AI Pro devine mai atractiv
Începând de azi, Google oferă Health Premium ca avantaj gratuit abonaților AI Pro și AI Ultra. Utilizatorii care împart beneficiile Google One cu familiile lor vor beneficia de accesul la Health Premium. Împreună cu noul avantaj YouTube Premium, acest lucru face ca AI Pro să fie o opțiune excelentă.
Oferta a fost lansată la scurt timp după apariția noului Fitbit Air, pentru că aplicația Fitbit de până acum va fi transferată către Google Health. În același timp, Fitbit Premium va deveni Google Health Premium. Deși utilizatorii s-au plâns inițial de prețul mare, Google a anunțat rapid că va integra opțiunea în abonamentele AI Pro și AI Ultra.
Persoanele care se abonează la planurile Google One AI Pro și AI Ultra au început deja să primească notificări că beneficiază gratuit de Google Health Premium.
Mai mult, dacă utilizatorul împărtășește beneficiile Google One cu familia, Google confirmă că și membrii familiei vor putea profita de Health Premium. Singura restricție reală este că Health Premium trebuie să fie disponibil în țara în care se află utilizatorul.
Deși oferta se aplică și pentru AI Ultra, acesta este un bonus deosebit de util pentru abonații AI Pro – și nu este singurul upgrade pe care l-au primit recent. Tocmai s-a aflat zilele trecute despre adăugarea YouTube Premium Lite la planurile AI Pro, abonamentul având o valoare de 9 USD/lună. Având în vedere că Google Health Premium costă în mod normal 10 USD/lună, aceste două avantaje singure acoperă aproape complet costul lunar de 20 USD al AI Pro. Și dacă luăm în considerare și spațiul de stocare de 5 TB, ca să nu mai vorbim de accesul extins la Gemini, AI Pro pare din ce în ce mai mult o ofertă solidă.
Beneficiile Google Health Premium pentru abonații AI Pro și AI Ultra au început să fie oferite de ieri. Dacă aveți vreunul dintre abonamente, consultați noua aplicație Google Health pentru a vedea la ce aveți acces.
