Alphabet, compania de care aparține Google, a raportat săptămâna aceasta rezultate financiare peste așteptări pentru trimestrul al doilea, pe fondul creșterii diviziei Google Cloud, a veniturilor din publicitatea pe YouTube și a extinderii utilizării modelelor sale de inteligență artificială Gemini.
Veniturile companiei au urcat cu 24% față de perioada similară a anului trecut, pâna la 119,8 miliarde de dolari, peste estimarea medie a analiștilor, de 117 miliarde de dolari, potrivit raportului oficial publicat chiar de către Alphabet.
Mai mult, profitul net al companiei a crescut de aproape patru ori, la 112,1 miliarde de dolari, în timp ce profitul pe acțiune s-a situat la 9,11 dolari. Rezultatele bune au fost susținute și de un câștig de aproximativ 99 de miliarde de dolari din investițiile în acțiuni, inclusiv participațiile deținute în cadrul Anthropic și SpaceX.
Diviziile YouTube și AI se bucură de succes
Divizia Google Cloud a înregistrat o creștere anuală de 82% a veniturilor, până la 24,8 miliarde de dolari, depășind estimările pieței. Profitul operațional al diviziei s-a triplat, ajungând la 8,8 miliarde de dolari, evoluție atribuită cererii ridicate pentru infrastructură și soluții bazate pe AI (inteligență artificială).
Totodată, veniturile din publicitate ale platformei YouTube au crescut cu 12,6% față de anul trecut, la 11,06 miliarde de dolari. Suma nu include veniturile din abonamente, în 2025 veniturile totale ale YouTube depășind 60 de miliarde de dolari.
De asemenea, Sundar Pichai, CEO-ul grupului Alphabet, a anunțat că Gemini are în prezent 950 de milioane de utilizatori activi lunar, față de 750 de milioane la finalul anului 2025.
Pichai a precizat și că peste 1,7 miliarde de utilizatori unici au urmărit conținut legat de Campionatul Mondial de fotbal FIFA World Cup 2026 pe YouTube. El a evidențiat și funcția bazată pe inteligență artificială „Ask YouTube”, care permite utilizatorilor să adreseze întrebări despre videoclipuri, să obțină rezumate și să navigheze rapid direct la momente specifice din cadrul acestora. Pe parcursul lunii iunie 2026, peste 140 de milioane de utilizatori ar fi folosit această funcție.
Alphabet și-a dublat cheltuielile de capital în primul semestru al anului, până la 44,9 miliarde de dolari, continuând să investească masiv în extinderea infrastructurii necesare dezvoltării aplicațiilor de inteligență artificială.
În pofida rezultatelor financiare peste așteptări, acțiunile Alphabet au scăzut cu aproximativ 3% în tranzacțiile desfășurate după publicarea raportului financiar.
Sursa: Mediafax
