Grand Theft Auto VI va primi în această seară primele secvențe de gameplay oficiale. Rockstar Games și Netflix colaborează pentru a găzdui prezentarea pe popularul serviciu de streaming, astăzi, 27 august, începând cu ora 22:00. Link-ul de vizionare este acesta.
Trailerul va avea peste 20 de minute și vine în urma unei săptămâni „de foc” pentru Rockstar Games. Cyberleek un hacker, sau un grup de hackeri, cu acces la o versiune nefinisată a jocului a/au publicat pe internet aproximativ 15 secvențe cu durată între 1 și 4 minute din mult așteptatul joc. Aceste clipuri au confirmat multe dintre elementele pe care jocul le va pune la dispoziția gamerilor atunci când se va lansa e 19 noiembrie.
Trailerul va debuta pe Netflix, însă întreaga prezentare va fi disponibilă după 6 ore și pe YouTube, la liber. De asemenea, Rockstar a anunțat pentru creatorii de conținut că vor putea folosi secvențele de pe Netflix pentru a realiza conținut în jurul jocului, fără restricții, chiar și înaintea apariției pe YouTube a trailerului.
Odată cu lansarea prezentării pe Netflix, presa și creatorii de conținut care au participat la prezentarea privată a jocului, vor putea să publice impresii despre acesta. Deja primul articol despre joc, a fost publicat online în exclusivitate de revista Dazed din Marea Britanie. Acest articol a dezvăluit că jocul va integra multe elemente de gameplay pe care le-am văzut ultima dată în GTA San Andreas, precum elemente RPG care pot controla abilitățile personajelor: mâncatul în exces te poate îngrășa, sportul poate să îmbunătățească condiția fizică a personajelor, iar cei doi protagoniști vor avea o relație care poate evolua pe baza alegerilor jucătorilor.
Mai multe detalii vom afla în curând, din prezentarea oficială.
